marți, 13 octombrie 2009

Leila

- Eşti un nesuferit, un mincinos şi-un ipocrit – ţipǎ Leila în timp ce se învârte ca un titirez prin camerǎ fǎrǎ sǎ ştie unde sǎ aşeze mâinile, picioarele, trupul ei zvelt şi vorbele ce biciuie aerul dens…
Îi rǎspund fulgerǎtor cu douǎ cuvinte grele, care îmi sfâşie buzele. Le ating cu limba şi le simt crǎpate. În crǎpǎturi începe sǎ se adune sângele şi gustul lui dulceag şi fad îmi face scârbǎ.
Se învârte ca un fluture de noapte dupǎ ce ai casei au stins lumina în grǎdinǎ, izbind cu capul de geam, un geam invizibil pentru ochii lui orbiţi de strǎlucire. Dǎrâmǎ tot ce atinge, scaune, cǎrţi, ceaşca de cafea, lampa, felia de linişte plinǎ aşezatǎ între pernele de pe care abia ne-am ridicat capetele, gamba piciorului ei stâng, rotund arcuit peste lenjeria rǎvǎşitǎ, înţepenitǎ în retina ochiului meu ca o scobitoare aşezatǎ de Fǎt Frumos sǎ-i ţinǎ simţurile veşnic treze. Leila se opreşte în faţa mea şi mǎ priveşte câteva secunde cu pupilele larg desfǎcute. Mǎ sfâşie cu privirea. Ca o ghearǎ de leu mǎ sfâşie privirea ei. Mǎ înghite cu totul. Îi alunec ca o mǎrgicǎ pe gâtul rotund şi cad pleoscǎind cu zgomot în pântecul fierbinte. Cazanul cu smoalǎ al iadului este pântecul ei. Numai tǎciune, flǎcǎri şi fierbere.
Leila are sânii mici şi sfârcurile aproape transparente, nu-s sâni de femeie. Închid ochii şi-i alung cu dosul palmei ca pe fluturii aşezaţi ciorchine peste îngheţata mea de caise cu sirop de zmeurǎ. Sunt aceiaşi sâni pe care îi adoram, pe care îi înveleam în mângâieri, pe care îi alintam cu abiatingerea buzelor cu cinci minute mai devreme. Leila n-are dreptate. Nu sunt nici nesuferit, nici mincinos, nici ipocrit. Sunt un imbecil. Înghit gesturile ei ca o bandǎ rulantǎ ce carǎ bucǎţile de cǎrbune din miezul pǎmântului pânǎ la gura furnalului. Nemestecate. Pietrificate. Eu însumi capǎt dimensiuni de bandǎ transportoare. Spatele mi s-a îndreptat şi s-a-ntǎrit ca o coalǎ de şmirghel, pumnii strânşi au devenit rotunzi ca rolele, iar capul, capul ǎsta mare şi greu zbârnâie într-una ca un motor rostogolind din rǎsputeri spamuri. Leila stǎ în fund în capǎtul celǎlalt al benzii şi alunecǎ uşor cǎtre gura furnalului încins.
Brusc mǎ împinge într-o parte şi-şi ridicǎ sutienul dintre hainele noastre întinse ca nişte jivine adormite la picioarele patului, pe care îl încheie în grabǎ icnind ca şi cum ar încerca sǎ lege unul cu altul malurile craterului sǎpat pe mijocul camerei de-un cutremur de magnitudine jalnicǎ neînregistrat de nici un seismograf din lume. Ar trebui sǎ alerg şi sǎ-i opresc mâinile, sǎ-i sǎrut degetele, ar trebui sǎ-i umezesc buzele uscate cu buzele mele şi sǎ-i netezesc frǎmântǎrile. Ar trebui sǎ-i sǎrut picioarele şi sǎ-i dezvelesc necuvintele aşteptând cuminţi ca un abur de cafea sub farfuria şezând rotund peste ceaşcǎ.
Mǎ îngrozesc. Încremenirea asta nu poate sǎ însemne decât cǎ n-o iubesc. Cǎ n-o iubesc nici mǎcar cât negru sub unghie. Şi ceea ce e şi mai infricoşǎtor, înseamnǎ cǎ n-am iubit-o niciodatǎ. Gândul mǎ paralizeazǎ. Tot ceea ce am crezut cǎ a fost iubire n-a fost decât o iluzie, o poveste, un vis. N-a fost nicicum realitate. Mǎ simt ca şi cum aş intra într-o altǎ lume. Înapoi în lumea mea aridǎ. Ca-n Matrix. Numai tuburi şi materie hrǎnitoare. Restul nu existǎ, nu-i aşa?! Casele, parcurile, florile, copacii, pǎsǎrile, cerul albastrul, lacul din parc nu existǎ, nu-i aşa?! Dacǎ aş fi putut face mǎcar un gest de împǎcare aş fi putut avea o speranţǎ, dar aşa... Dacǎ m-aş putea gândi mǎcar sǎ fac un gest de împǎcare…
Nici nu ştiu din ce ne-am luat. Din nimic, dar ce mai conteazǎ. Nu sunt în stare sǎ iubesc. Nu se poate ca o femeie pe care am crezut c-o iubesc sǎ-mi parǎ atât de departe. Leila s-a îmbrǎcat şi-şi piaptǎnǎ pǎrul în oglindǎ acum. O fatǎ…
Nu sunt în stare sǎ iubeeeeeesc…..!!!!!!!!!!
Cad în genunchi. Gândul acesta mǎ destramǎ ca o puştoaicǎ ce smulge râzând petalele unei flori galbene ca un soare în aşteptarea febrilǎ a verdictului “mǎ iubeşte – nu mǎ iubeşte”. Bucǎţi mari alunecǎ din mine ca din clǎdirile vechi abandonate în fundǎturi de noapte. Sub ele înfloresc lacrimile ca perlele dezghiocate din învelişul de negru al scoicii. Mǎ caţǎr sǎ le-adun, îmi julesc coatele şi genunchii de marginile ascuţite ale clǎdirii, dar când dau sǎ le cuprind în palmǎ se transformǎ în gâze mici sidefii şi-şi iau zborul. Nici mǎcar lacrimile…
Leila îmi mai aruncǎ peste umǎr o privire îmbibatǎ de milǎ, deschide uşa… Poate acum “iartǎ-mǎ”. Dar buzele îmi sunt pecetluite de ceara unei disperǎri ce s-a întins peste tot şi mi-a blocat toate simţurile. Oasele sunt înţepenite, gândurile, cuvintele.
Leila iese trântind uşa.
N-o sǎ ne mai vedem niciodatǎ. Ştiu!

7 comentarii:

arc-en-ciel spunea...

măcar de'ai fi făcut un gest...măcar un cuvînt de despărţire şi nu tăcere. dar Leila va găsi fericirea alături de altcineva.

mosu spunea...

Leila se va intoarce. Cu alt chip si alt nume. Asa e mereu in viata, sunt gesturi, cuvinte, intamplari care ne blocheaza, care ne paralizeaza. Stim cum ar trebui sa reactionam dar nu putem. Ne surprind, ne infurie, ne descumpanesc, ne uimesc pana la pieire… Dar de noi depinde sa intelegem dejurimprejurul si sa ne adaptam la el….
Leila se va intoarce caci nu e o femeie, e doar un pretext…

madelin spunea...

Mosule... Mosule... Mosule...
De buburuze rosii si nostime cu buline de taciune vaz ca si de ele stii.
Leila o chema si pe eroina mea imaginara, din cartea aia pe care n-am s-o scriu niciodata.
Ceteam povestea ta, nu de acasa, si am inceput sa rad, desi imi inflorisera gaze sidefii pe la cozile ochilor (cozi de cirese?). De ce razi? m-a intrebat cineva. Asa, zic eu cu un gest indecis al mainii, tocmai imi spunea cineva ca e doar imbecil, si deaia... Sau bleg, totuna...

K spunea...

o, eu am o Layla SM azi
coincidenta

treaba aia cu nu o sa ne mai vedem niciodata nu e sigura niciodata (sic!), daca o leila-on-and-off ar fi

mosu spunea...

ooo… madelinule, latoate latoate ma pricep doar va spusei de la inceput; da nu stiu mai nimic….
despre numele leila… e ciudat; mi-a trecut la un moment dat prin creier asa ca o sageata de arc si a ramas infipt acolo; chiar ma gandeam daca am mai auzit numele asta vreodata in viata; nu-mi aduc aminte dar probabil ca da, candva, demult…
si zi asa… rasesi de erou principal, anchilozat, blocat, disperat….; si-l mai facusi si bleg pe deasupra; vaaai madelinule madelinule…; titulatura de imbecil ii dadea o oarecare prestanta, dar bleeeg… bleg nu inseamna decat…. bleg
:))

mosu spunea...

telepatie katule…
si… acu sincer, leila parca zicea ca se duce sa faca o baie cand a iesit pe usa
cat despre “o sa ne vedem – n-o sa ne vedem” cred ca in doua cuvinte pot spune ca: “cu unele momente nu te mai intalnesti niciodata chiar daca mai tarziu incerci sa le copiezi”

K spunea...

Pai nu, te intalnesti cu alte momente. Aceeasi persoana (sau alta, fie).