joi, 25 februarie 2010

Îngerii nu fac dragoste

L-am întâlnit întâmplător. Mergeam pe Ştirbei Vodă spre Administraţia Financiară să-mi plătesc impozitele pe anul trecut. Recunosc că eram adâncit în gânduri şi un pic amărât tot răsucind socoteli fără rezultat, aşa că fără să îl bag de seamă l-am lovit din greşeală cu umărul. “L-am lovit” pentru că în mod evident “un înger – doi îngeri” e de genul masculin, când de fapt, în mod la fel de evident, ar fi trebuit să fie de genul neutru. Am spus politicos pardon, el mi-a zâmbit şi am dat să plec mai departe. Abia după ce am mai făcut doi trei paşi mi-am dat seama că am dat peste un înger. Şi nu dai peste un înger în fiecare zi. Aşa că m-am întors şi l-am privit îndeaproape cu uimirea celui care descoperă îndărătul draperiei groase de brocart din casa părăsită primele trepte ale scării spiralate spre cer. Era un înger ca toţi îngerii, cu aripi mari cu pene albe precum cele de porumbel, cu chipul senin şi dulce ca al unui copil, cu zulufi blonzi, cu-n veşmânt alb lung până un pic deasupra genunchiului, cu degete subţiri cu unghii de sidef ca scoicile mării şi cu ochi rotunzi şi mari agăţaţi de-o privire ce se desfăşura din înalt ca un păianjen pe firu-i de mătase. N-aş fi ghicit nici în ruptul capului, dar mi-am dat seama că este un înger-ea după felul în care îşi flutura genele, ca şi cum ar fi vrut să le scuture de polenul în exces. Am invitat-o la un ceai, cafeaua nu mă încântă, şi spre totala mea uimire a acceptat. Zâmbea. Nu mi-am pus niciodată problema dacă te poţi îndrăgosti de un înger, în primul rând pentru că eram ferm convins că îngerii sunt asexuaţi şi apoi fiindcă îngerii nu apar ziua în amiaza mare pe bulevard să dai cu umărul peste ei. Dar nu-i aşa. Fiindcă atunci când s-a aplecat să ia zaharniţa din faţa mea, a dezvelit doi sâni mici ca două cupe de îngheţată de portocale cu sirop de vişine şi bumbi de ciocolată. Fiindcă i-a plăcut ceaiul i-am propus să mergem până la mine să ascultăm ultimul disc al Lhasei. I-am explicat că şi ea trebuie să fie un înger acum. Mi-a spus că nu o cunoaşte dar că asta nu ar fi de mirare pentru că şi la ei la îngeri există o anume împărţire a sufletelor pe afinităţi. Spre surpriza mea a fost de acord, deşi mă gândeam că îngerii nu intră în relaţii interpersonale cu oamenii adevăraţi de teamă să nu se murdărească de la negreala din sufletul lor. Am lăsat-o să aştepte un minut în hol, mi-am strâns grămadă lucrurile împrăştiate prin toată casa, le-am aruncat în dulapul pe care apoi l-am încuiat ca să nu se reverse şi am invitat-o să ia loc pe perna-taburet. I-au plăcut foarte mult melodiile, spunea că Lhasa e când mare liniştită, când furtună, când izvor şi fiindcă i-a plăcut atât de mult m-am pus să-i fac o copie cu Nero ca să ia discul înapoi la ea acolo, deşi nu ştiu exact cum o stă treaba cu drepturile de autor la îngeri. Apoi i-am mai pus şi altele, şi Melody Gardot, şi Quadro Nuevo, şi Madeleine Peyroux, şi Diana Krall… Ea asculta tăcând, cu trupul răsturnat pe spate, cu ochii înfipţi în tavan şi cu zâmbetul acela nedezlipit de pe chip. N-a scos nici măcar un cuvânt. Fiindcă se înserase şi mi-a fost teamă s-o trimit singură acasă, n-am ştiu altceva mai bun de făcut decât s-o sărut. A tresărit un pic, apoi a continuat să zâmbească şi să deşire firul agăţat în tavan pe care privirea-i albastră cobora şi urca precum o buburuză pe firul de iarbă. Am întrebat-o daca ar vrea să facem dragoste şi ea a confirmat uşor din bărbie, iar pomeţii obrajilor au urcat încă un deget în sus înspre gene. I-am scos întâi aripile pe care le-am pus jos lângă boxe, apoi uşor rochia albă şi fină ca voalul, şi în cele din urmă sandalele înşurubate strâns înspre genunchi în nojiţe rotunde. I-a rămas doar zâmbetul ce o înfăşura din creştet şi până în tălpi în fir subţire de borangic. Şi-a acoperit cu o mână sânii mici şi cu cealaltă pântecul şi a clipit din nou din gene aşa flutureşte cum o făcuse şi acolo pe bulevard în mulţimea cea mare de oameni.
În rest nu am ce să vă mai povestesc. A fost un fiasco total, nu a scos nici un cuvânt, nici un geamăt, nici o încordare de pleoape, nici o încreţire a buzelor, nici o înfiorare în cercuri de ape a pielii, nici un oftat. A zâmbit tot timpul şi m-a privit cu ochi senini ca şi cum aş fi fost o floare râzând către soare sau o gâză clipind din aripi, ci nu un bărbat încercând o erecţie. În mod evident nu a avut nici un orgasm iar eu nici o certitudine. A plecat pe furiş, spre dimineaţă, odată cu noaptea…

12 comentarii:

Elza spunea...

cred ca ai dreptate... ingerii doar se lasa atinsi :)

mosu spunea...

uneori doar cu gandul... :)

madelin spunea...

"Fiindcă se înserase şi mi-a fost teamă s-o trimit singură acasă, n-am ştiu altceva mai bun de făcut decât s-o sărut"

Aceasta... relatare e geniala. La fel si gandul din spatele ei.

mosu spunea...

se pare ca doar pentru asta sunt buni ingerii-ea, pentru a fi sorbiti din priviri, cu causul palmei aproape atinsi si eventual sarutati…

nemo spunea...

ingerii sunt, in mintea mea, reali, pentru a compensa ceea ce nu este in oameni. - care au parti bune, dar nu sunt buni. si daca tot insist in a cauta oameni buni, am sa-i gasesc in ingeri.

mosu spunea...

cred ca de aceea nici nu fac dragoste; si nici nu se indragostesc; doar zambesc; pentru a ramane albi albi……

Cea Care Se Joaca spunea...

ingerii dau tot ce le cerem si este permis, dar... asta nu inseamna ca ceea ce le cerem este bun pentru noi. Raspunsul lor insa, este intotdeauna bun pentru noi. Tine doar de capacitatea fiecaruia de a-l interpreta corect.

mosu spunea...

ingerii sunt proiectia intr-un real inefabil a albului din noi, sau a ceea ce lipseste albului din noi pentru a fi rotund; odata ce incepem sa ne punem probleme ingerii apar si raman impreuna cu noi ca o umbra proiectata in sus inspre cer ci nu spre pamant; comunicarea cu ingerul personal este adesea complicata pentru ca el nu stie nici o limba pamanteana, el nu stie decat sa zambeasca; si desigur ramane datoria noastra de a traduce in ganduri inflorate zambetul lor in forma de nor-cal, de nor-ghinda, de nor-fluture…

Cea Care Se Joaca spunea...

mult mai bine spus ;)

mosu spunea...

:)

Anonim spunea...

Ai intalnit inca una din multele dilii ale anilor 2000. Probabil ca erai in Bucuresti.

mosu spunea...

Ai intalnit inca una din multele dilii ale anilor 2000. Probabil ca erai in Bucuresti.
Acuma drept sa-ti spun dupa finalul nefericit n-as putea sa-ti spun cu siguranta pe cine am intalnit. S-ar putea sa fi fost doar iluzie. Si nuuu… Nu, nu, sigur nu eram in Bucuresti! Ai intalnit tu ingeri pe Calea Victoriei?!