- Domnule Barnaby!
- Da Tom.
- Domnule Barnaby, ştiţi ce cred eu?!
- Nu Tom.
- Eu cred că omul are doi ochi pentru ca să vadă cu unul frumosul şi cu celălalt urâtul, mizeria, nenorocirea domnule. Să le vâre înlăuntru pe două tobogane diferite, altminteri nu ar putea pătrunde. De ce ar avea doi altfel, de ce n-ar avea doar unul, ca ciclopii?! Ar fi fost mult mai simplu pentru Mama Natură şi ar fi făcut şi economie de material dacă înţelegeţi ce vreau să spun. Nu credeţi domnule?
- Nu ştiu ce să zic Tom.
- De ce domnule?! Dumneavoastră sunteţi om învăţat, cu carte, eu sunt un biet zidar. Ar trebui să ştiţi asta. Eu cred că dacă am ştii ce ochi să închidem am putea vedea numai partea frumoasă a vieţii. De ce zâmbiţi domnule?
- Mă îndoiesc Tom.
- Păcat domnule. Şi ştiţi ce mai cred?
- Nu Tom.
- Eu cred că omul are două mâini pentru ca să construiască cu una şi să dărâme cu cealaltă. Nu credeţi domnule?
- Nu ştiu ce să zic. De ce crezi asta Tom?
- Pentru că asta fac mâinile. Una construieşte şi cealaltă dărâmă.
- Eu cred că omul construieşte cu amândouă.
- Ba să-mi fie cu iertare domnule, deşi sunteţi om cu şcoală şi aveţi amândoi ochii, eu cred că nu vedeţi bine! Dacă ar construi cu amândouă mâinile unde am ajunge domnule?! Am ajunge să avem un singur ochi. Şi ştiţi ce mai cred eu domnule?
- Nu Tom.
- Eu cred că omul are două jumătăţi de inimă perfect egale pentru că trăieşte cu o jumătate de inimă bucuriile şi cu cealaltă tristeţile domnule. Iar asta e valabil şi pentru boieri ca dumneavoastră şi pentru zidari ca mine.
- E absurd Tom. Nu cred.
- Altfel cum am putea trăi bucurii atât de mari şi tristeţi uriaşe cu aceeaşi inimă domnule?! Asta ar fi absurd! Nu i s-ar face ruşine domnule să ne azvârle în corp atâta bucurie pentru ca apoi să ne învenineze cu atâta tristeţe? Nu i s-ar face o ruşine de moarte inimii domnule?!
- Eu ştiu ce să zic?! S-ar putea să ai dreptate Tom.
- Eu aşa cred domnule. Sunt aproape sigur de asta.
…………………………
- Domnule Barnaby, am să mor?
- Nu Tom. Nu se moare din tristeţe Tom! Are să mai doară un timp doar.
- Atunci vreau să-mi scoateţi un ochi, să-mi tăiaţi o mână şi să-mi lăsaţi doar o jumătate de inimă… cu asta are să-mi treacă domnule.
10 comentarii:
ce frumoasa poveste :)
de ce credea c-o sa moara Tom?
de tristete; tom, desi e zidar, este un tip sensibil si tristetea il apasa ca o piatra de moara...
De-ar merge aşa , cine-ar mai vedea urâtul ca să se lupte cu el şi să-l ţină cât mai departe ? Ba nu ne-ar strica un ochi în plus , aşa , ca un girofar , să fim cu ochii-n patru , în şapte ...
Uite Moşu , prinde nişte portocale de aici şi dă mai departe câteva şi înspre Tom ! ;)
eee… uite aici e dilema Margot (si poate chiar trilema daca punem la socoteala ochiul ala ca un girofar de care spui); merita sa vezi chiar totul, toata negreala, toata mizeria, toata nimicnicia si sa te lupti cu ea sau uneori e mai bine sa te porti ca un tont, care nu vede nimic nici in stanga nici in dreapta ci numai inainte ca si cum ar avea ochelari de cal….?!
nus’ ce sa zic, dar oricum eu si Tom iti multumim pentru portocale si pentru optimism…
Sa te porti ca un tont, categoric. Am zis.
PS
Pe fundalul a ce scriam io aici, la teveredoi se anunta un festival de flamenco la Bucuresti, o luna intreaga. Ole!
:)))
parca n-as fi chiar atat de categoric dar recunosc ca inclin inspre tonti...
heeiii si zici ca te apuci de flamenco?!
ce poveste frumoasa!
tare multumim pentru gand si mai poftiti pe la noi… :)
apoiii… io nici nu cred ca-i poveste adelina, eu cred ca-i adevaruadevarat…
cu atat mai bine! daca povestea e adevarul adevarat, ma intreb in ce palarie de magician incap toate adevarurile care sunt povesti.
ma duc sa ma transform in iepure. :)
:)))
mmm… cred ca e o palarie neagra cu boruri largi… ba nu,albastra! ba nu albastra, neagra, neagra cu o usoara tenta albastruie… cu o calota semisferica ingusta atat cat sa intre gandurile nazdravane si sa iasa iepurele, perechea de porumbei albi, florile si sub care daca te asezi te risipesti cu totul ca sub un cer instelat….
Trimiteți un comentariu