sâmbătă, 26 iunie 2010

Noni

- Îţi jur că aşa a fost – strigă fetiţa cu ochii în lacrimi, cu greu acoperind vuietul râului. Mitea mi-a spus că pe apă cresc flori mari şi roşii şi a vrut să mergem să le culegem. Eu i-am explicat că pe râuri nu cresc flori dar el mi-a spus hai să le vezi şi m-a tras de rochiţă până la mal. Şi erau. Erau flori mari şi roşii cu petale multe şi creţe ca bujorii noştri chiar în mijlocul apei.
- Ţi-am spus să nu mă mai minţi – replică maică-sa ridicând ameninţător glasul şi întinzându-şi gâtul deasupra ochilor ei ca un polizor dentar peste gura întredeschisă cu teamă. Niciodată nu mă asculţi! Nu ţi-am spus să vă jucaţi frumos sub nuc pe păturica pe care v-am adus-o?! Ce ţi-a trebuit ţie să te duci la râu?! Nu ţi-am spus să stai departe de râu?! Îîî??? Spune-mi!!!
- Dar ţi-am spuuuus. Mitea a zis să mergem să mirosim florile. Dar eu am întrebat cum ajungem acolo iar el mi-a spus că dacă ne ţinem strâns de mână putem călca apa. Şi aşa a şi fost. I-am dat mâna şi am călcat peste apă cum călcăm vara pajiştile – explică fetiţa cu lacrimile şiroind pe obraji. Din ochi, şi din frunte, şi din păr curgeau lacrimi mari şi grele ca sâmburele de caisă.
- Vezi?! Vezi cum mă minţi?! Şi uită-te la tine în ce hal te-ai făcut. Rochia ţi-e fleaşcă toată şi eşti plină de noroi pe picioare. Şi pe mâini. Şi în cap ai noroi. Niciodată nu mă asculţi ce spun. Eşti cu capul în nori, parcă vorbesc la pereţi. Uită-te şi tu la tine în ce hal eşti.
- Fiindcă am fost să mirosim florile, ţi-am spuuuus. În mijlocul apei erau, acolo unde apa parcă nu mai curge ci stă să se odihnească cuminte. Roşii şi mari erau florile. Şi Mitea a zis să şedem. Iar i-am spus că nu putem şede pe apă dar Mitea mi-a explicat că dacă îl sărut pe obraz o să putem şede. Şi aşa a şi fost. L-am sărutat pe obraz şi apoi ne-am aşezat pe apă ca pe păturica cea verde pe care ne-ai lăsat-o tu. Şi atunci m-am udat un pic. Dar numai un pic.
- Nu mai minţi, tu nu înţelegi să nu mă mai minţi?! Uită-te ce ochi vineţi şi bulbucaţi ai. Tot corpul ţi-e vânăt şi burta umflată. Şi obrajii ţi-s buhăiţi. Şi ai nisip în gură, nu vezi?! Asta fiindcă nu mă asculţi şi mă minţi – ţipă femeia ridicând mâna stângă s-o pălmuiască.
- Ba nu. Mă jur că aşa a fost. Cum ţi-am povestit.
Şi palma grea spintecă aerul spre obrazul fetiţei dar trecu prin trupul ei ca printr-un nor. Şi încă o dată. Şi încă o dată.
- Lasă-mă să te plesnesc. Nu te mai feri. Nu înţelegi că m-ai minţit şi că trebuie să fii pedepsită?! Doar acceptându-ţi pedeapsa te mai poţi izbăvi – ţipă ea încercând să lovească din nou şi din nou trupul fetiţei ca într-o luptă cu morile de vânt…

Şi aerul vânturat de mâna femeii devenea din ce în ce mai senin…

13 comentarii:

Fanfan spunea...

nu cred ca e bine sa ii lasam pe copii sa traiasca in lumea lor pt ca de multe ori lumea in care am vrea noi sa traim nu se ptriveste cu cea reala ;( dar bataia nu este soultia ;(((

mosu spunea...

nici eu nu stiu ce-o fi bine si ce-o fi rau; stiu doar ca lumea copiilor difera foarte mult de a noastra si ca noi o calcam adesea in picioare, o strivim cu “maturitatea” noastra, obligam mintea copiilor sa se inscrie intr-un labirint care noi credem ca e un set de reguli pentru viata; poate ca noi nici nu stim ce e viata si ceea ce derulam cu obstinatie e doar o iluzie…

cristina spunea...

noni avea dreptate!
chiar a vazut florile mari si rosii, chiar a calcat pe apa si chiar a si sezut.
noni sigur a fost un suflet pur.
iar aici, durerea este cea care a indemnat-o pe mamica spre gestul necugetat.
durerea...
trist mosule, trist :(
ma intreb oare daca am bughisit povestea ... oare, mosule?
si chiar daca n-am bughisit-o, am voie sa-mi las imaginatia sa zboare unde vrea, asa-i?

mosu spunea...

toate povestile mele lasa loc la interpretari; asa imi plac; ca o tablou din pete de culoare; fiecare vede ce vrea; si fiecare are dreptate caci din locul din care priveste tabloul reprezinta mereu altceva
da, si eu cred ca Noni a vazut florile de-a-devaratelea, a calcat apa, le-a atins, le-a mirosit, lucruri pe care oamenii mari oricum nu le pot intelege; nu cred insa ca femeia s-a purtat asa de durere ci dintr-o rigiditate a oamenilor mari care ii transforma incetincet in roboti fara judecata ce functioneaza pe baza de cartele perforate
deci….. lasa-ti imaginatia sa zboare….. :)

sonia rauss spunea...

Desi vin la distanta de peste un an, dupa intamplare, m-am gandit ca e cuviincios sa ii aduc lui Noni o floare mare si rosie... Pentru credinta ei, pentru puritatea inimii sale...
Ai dreptate, maturitatea e ca o ghilotina pe visele copilariei.

mosu spunea...

:) noni iti multumeste pentru flori si pentru empatie
iar distanta nu conteaza...

sonia rauss spunea...

Sa nu te superi prea tare pe mine, dar am luat-o pe Noni de manuta si am trecut-o peste pragul Polimediei. Merita citita povestea ei si acolo...
Seara buna!
http://polimedia.us/fain/literatura/blogul-lui-mosu-noni/

mosu spunea...

daca tu zici c-o sa-i fie bine.... :)

sonia rauss spunea...

Asa zic, ii va fi bine... Noni va primi mai multe flori rosii, mari si crete, cu petale multe...
Promit sa ii port de grija.

sonia rauss spunea...

Iaca, Mosu! Mai greut, dar am trecut-o pe Noni peste pragul povestilor publicate, cu ajutorul unor oameni faini, care intre timp se simt cuceriti de scriitura matale...
Sa fii citit si iubit, ca meriti!

mosu spunea...

multumesc frumos sonia! nu pot sa ascund ca imi face placere cand personajele isi citesc povestile (caci despre asta e vorba nu?! eu nu inventez nimic, privesc doar imprejur) si sunt incantate de ele...
unii au sa se sperie de noni, sunt sigur, altii au s-o pcompatimeasca iar cei din urma poate ca au sa citesca printre randuri si au sa descopere chiar si ceea ce nu-i scris...

sonia rauss spunea...

Eu ma pot lauda ca am simtit din prima, de aceea si entuziasmul cu care am vrut sa o duc mai departe... E tot o forma e iubire, cea in care nu poti tine ceva frumos doar pentru tine si imparti cu ceilalti.
Eu m-am indragostit de Noni la prima vedere...
Si nu doar de Noni, ci si de surorile ei mai mari sau mai mici...

mosu spunea...

:) au sa se bucure...