joi, 12 august 2010

Safta ţiganca (II)

A doua întâlnire cu Safta ţiganca a avut loc în condiţii cu totul diferite decât prima şi aş putea spune fără să exagerez câtuşi de puţin, incredibile.
Primesc într-o seară un telefon de la prietenul meu Andrei care mă roagă să-i dau o mână de ajutor într-o întâlnire de afaceri. Andrei este teribil de pasionat de maşini şi are o firmă cu piese de schimb pentru automobile.
- Fii atent, tu nu trebuie să faci absolut nimic, decât să dai din cap cacăţelu din lunetă când încep oamenii ăia să vorbească, să spui frumos “Ja, ja…” când lucruile încep să devină interesante, “Jawohl, Herr Kapitän” când trag vreo concluzie şi să râzi şi tu când vezi că încep ăia să râdă, deşi nu cred că o să ai prea des ocazia – sintetizează el repede pe ton de şagă. Crezi că e complicat?
- Nu, dar pentru asta nu era mai uşor să iei un pinguin de la circ? Era şi prezentabil, îţi venea şi în frac. Ştii doar că eu nu am avut niciodată frac şi am oroare de costum şi mai ales de ştreanguri în jurul gâtului.
- Off… desigur că puteam să iau, dar al dracu pinguin sunt sigur că nu ştie germana. Tu eşti singurul dintre prietenii mei care ştie germana şi noi suntem deja doi care suntem bâtă. Nu e nici o problemă că avem translator, dar mi-e că dacă aduc pe cineva care să dea doar din cap, să nu se prindă ăia şi să-i pună dracu să întrebe ceva. Îmi trebuie cineva cu personalitate înţelegi?! Să poată să le dea câteva răspunsuri inteligente dacă e cazul. Şi apoi cine ştie, urmărindu-i poate îmi poţi da vreo mână de ajutor. Ăilalţi vin cu o echipă de şase oameni care mai de care mai “Herr”, îmi trebuie şi mie cineva cu aer de expert. Ei ce zici, te învoieşti?!
Nu pot să îl refuz pe amic aşa că după două zile mă prezint la sediul firmei X din buricu târgului pentru marea întâlnire de afaceri. Noi care mai de care chinuindu-ne să ne încropim o ţinută decentă dintr-un şifonier în care nu a mai intrat demult o piesă nouă, echipa adversă toţi la patru ace de-ai fi zis că alunecaseră atunci dintre paginile lui Neckermann
- Kurt Knigge, Oskar Reisner si Emil Wittstock – se prezintă şeful pe sine împreună cu mâna sa dreaptă şi cea stângă. Iar dânşii sunt experţii noştri arată el spre cele trei persoane rămase, dintre care una este o femeie.
- Take, Ianke şi Câdir – îşi prezintă şi amicu echipa.
- Să ne aşezăm – ne face semn politicos Emil şi după ne înmuiem fundurile în scaunele moi se aşează şi ei.
Partea cea mai interesantă tocmai se incheiase. Urma cea plicticoasă, timp în care mi-am mutat fundul de pe marginea scaunului pe mijlocul său şi invers, mi-am strâns picioarele sub scaun sau le-am întins până pe partea cealaltă a mesei, mi-am verificat telefonul de vreo cincisprezece ori, am privit ferestrele mari, tablourile, ceasul cam chicios pentru o firmă germană, florile, ajungând în cele din urmă să bat darabana pe agenda cu care venisem, căci mde eu n-aveam laptop ca nemţii c-aş fi jucat minesweeper. Ultima acţiune mi-a şi atras o lovitură la ţurloaie din partea şefului de ocazie ca să mă învăţ minte să mă mai port ca un copil răsfăţat.
N-a trecut chiar foarte mult timp şi s-a ajuns la concluzii şi la negocierea finală. Am observat că cel mai mult atunci când discuţiile se aprindeau era solicitată opinia femeii. Sincer nu prea avea moacă de expert de nici un fel. Tenul măsliniu dar obrazul neted şi rotund, părul negru ca pana corbului, un şirag de mărgele în care erau intercalate şi ceea ce părea fi nişte cocoşei de aur şi o fustă lungă şi largă ce îi acoperea complet picioarele. Instinctiv îmi arunc capul sub masă. Nu i se văd tălpile. Cu toate astea n-am absolut nici o îndoială, e Safta ţiganca. Nu tu salbă de aur la gât, nu tu fuste înfoiate multicolore, nu tu “vin la baba să-ţi ghicească boierule”… Alt aer, alte ţoale, altă alură, dar e ea sută la sută. Am stat lângă ea, ne-am privit în ochi, ne-am simţit aburii respiraţiei, ne-am frământat reciproc creierii. Nu puteam s-o confund.
- Cum o cheamă pe femeie? Pe femeie, cum o cheamă? Femeia cine-i? – mă reped spre amicul meu. Se opinteşte, se înneacă, încearcă să mă îndepărteze cu braţul dar nu mă las şi în cele din urmă îmi întinde în timp ce vorbeşte o foaie de hârtie unde apare toată echipa adversă. Peste tot numai nume, doar în locul ei apare menţiunea “consultant”.
Şi totuşi n-am confundat-o, căci văzând că am recunoscut-o şi că mă holbez la ea ca la o piatră căzută de pe Marte, Safta ţiganca înclină uşor capul înspre mine şi-mi face semn de “bună ziua”. Sau cel puţin aşa îmi pare. Primul lucru care m-a dus mintea să-l fac a fost să-mi duc mâna la scăfârlie şi să văd dacă mai e acolo tubul ăla cu care îmi mestecase atât de iscusit prin gânduri cu ceva vreme în urmă.
- S-o las aşa? – se apleacă amicul spre mine cerându-mi într-un moment de impas părerea.
- Las-o – îi zic fără să am absolut deloc habar despre ce este vorba căci mintea mi-a fost la cu totu altele în ultimele minute. Privesc în faţă. Safta ţiganca se uită la mine fix ca şi cum ar încerca să-mi soarbă toate gândurile.
- Mai scade…. – mă răzgândesc eu dispus să fac totuşi un efort pentru a-mi ajuta prietenul şi fandând uşor în încercarea de a evita unda tractoare a ţigăncii.
Femeia zâmbeşte.
- Nu, nu, nu… creşte… - îi zic impacientat amicului fără să ştiu în continuare despre ce vorbesc.
- Să creeesc - se miră el? De o jumătate de oră tot scad şi n-am căzut la nici un acord.
Mmmm…. Trebuie să fiu cu un pas înaintea ţigăncii. Îmi poate citi gândurile dar nu poate reacţiona repede.
- Da, da, creşte, creşte cuuuuu…. 6-7 la sută şi spune-le că ăsta e ultimul preţ.
- Eşti nebun? Dar asta e aproape de preţul de la care am pornit acum jumătate de oră.
- Fă cum îţi spun eu şi nu-i lăsa să se gândească. Fă-te că pleci sau o chestie de genul ăsta ca să pui presiune pe ei.
Amicu face întocmai. Le spune preţul şi apoi îşi aşează mâinile împreunate deasupra mapei tocmai închise.
- Asta ar fi ultima mea ofertă domnilor.
Pe faţa nemţilor nu se mişcă nici un muşchi, nu trece nici o umbră, nu apare nici o grimasă. Şuşotesc ceva între ei apoi cel din stânga se apleacă spre femeie. Ea face doar semn din cap că “da”, apoi mă priveşte în ochi şi zâmbeşte iar. E tare ciudat zâmbetul femeii, parcă ar fi surâsul unei păpuşi de porţelan, neted, rece, alb strălucitor.
Nu ştiu de ce am sentimentul că am fost manipulat de la un cap la altul. Am obţinut o izbândă dar ea mi-a fost oferită bucăţică cu bucăţică fără să-mi dau seama. Andrei nu m-a adus întâmplător la întâlnire, aşa cum nici transformarea dintr-un băgător de seamă într-un adviser n-a fost întâmplătoare. A fost un puzzle simplu cu câteva bucăţi aşezate rapid şi perfect de o mână hotărâtă.
- E-n regulă. Deal - spune neamţul şi întinde mâna peste masă. Amicul meu nu-şi poate stăpâni emoţiile. A obţinut tot ce a vrut şi mult încă peste. Mă strânge în braţe. Nemţii au adus o sticlă şi câteva pahare să sărbătorească semnarea contractului. Experţii nu participă la celebrare. Safta ţiganca se ridică de pe scaun şi lunecă uşor pe lângă mine ca şi cum sub fusta largă şi lungă n-ar avea picioare ci aripi. Când ajunge chiar în dreptul meu scoate un zgomot ciudat ca un ţipăt subţire de pescăruş şi dispare.
Dopul pocneşte şi şampania începe să curgă în pahare.

4 comentarii:

sophie spunea...

De data asta aş spune ca Safta este doar Intuiţia pe care dacă o simţim învăţăm să o ascultăm. Şi ca şi mersul pe bicicletă la început, şovăielnic, apoi nu-l mai uiţi niciodată.
...Sigur Ea e, acoperită bine de celelalte 5 simţuri...abia de o poţi cunoaşte. :)

mosu spunea...

:)
chiar nu stiam cum sa-i spun; era o gramajoara de ganduri fara un mune clar, dar da... "intuitia" e termenul potrivit; da, da, cel mai potrivit!

valeria spunea...

'să-mi duc mâna la scăfârlie şi să văd dacă mai e acolo tubul ăla cu care îmi mestecase atât de iscusit prin gânduri cu ceva vreme în urmă. "
...e tot acolo ?

mosu spunea...

mmmm... as putea raspunde si cu DA si cu NU; dar mai bine astepti ultima felie si ai sa afli acolo raspunsul... :)