Tania

E frumoasă Tania. Are ochii mari şi migdalaţi, părul luuung şi drept până la şolduri, are mijloc subţire şi picioare zvelte. Poate un pic prea zvelte şi prea drepte dar lui Andrei îi plac şi aşa. O priveşte în ochi şi zâmbeşte. Tania nu-i dă însă nici un pic de atenţie. Niciodată nu i-a dat nici măcar o fărâmă de atenţie. Îl tratează ca şi cum nici n-ar exista. Andrei scoate tacticos din buzunar creionul ascuţit şi i-l înfige în ochi. Tania nu spune nimic, nu icneşte, nu ţipă, nu se vaită. Ştie cum e Andrei. E un pic mai brutal, mde… aşa sunt băieţii. Şi-apoi nu mai puţin decât ieri i-a aruncat în părul luuung şi drept până la şolduri stropi de ojă, de n-a mai putut să-l descurce şi a trebuit retezat cu foarfecele. Sau alaltăieri când i-a crestat braţele cu lama de bărbierit. E un pic mai brutal Andrei dar nu-i băiat rău. Nici la grădiniţă nu l-au mai primit c-au spus ei că are “un comportament antisocial” şi i-au strâns bagajele grămadă şi l-au trimis pachet acasă. La uşă pe preş l-a găsit taică-su când a venit de la servici. De parcă Alfonso nu are şi el “comportament antisocial” când le dă pe fete cu capul de tăblia patului. Da mama lui Alfonso e privată şi vine de fiecare dată la doamna cu o sticlă învelită în hârtie lucioasă cu inimioare, pe care doamna o desface când mama lu Alfonso pleacă, ca să se uite ce scrie pe etichetă şi să-i numere stelele. Şi cu flori pentru fetele cu cucui vine. Iar comportamentul nu mai e deodată antisocial, că doamna îl pupă pe Alfonso pe frunte şi îi dă din nou scaunul din faţa televizorului când se uită cu toţii la desene. Andrei răsuceşte creionul în ochiul drept al Taniei. Ochiul e desfigurat complet, nici nu se mai vede. Franjuri însângerate atârnă hidos din locul unde ar fi trebuit să fie ochiul. Dar Andrei nu e mulţumit. Scoate creionul din ochiul drept şi îl înfige cu calm în stângul rotindu-l uşor pentru a-i goli tot interiorul. E urâtă Tania, e foarte urâtă. Andrei motoleşte hârtia şi se pregăteşte să deseneze o altă Tanie. Coboară de pe pervazul ferestrei, ia o coală de hârtie nouă de pe bufet şi apoi se suie iar pe pervaz. Copiii au început să iasă pe afară. Andrei n-are voie, e pedepsit. Tot din cauză de comportament antisocial. Aşa că stă şi desenează. Toată ziua stă pe pervazul ferestrei şi desenează Tanii.
“Tania mătania / Caută zâzania…” - cântă copiii, apoi se aud strigăte şi ţipete ascuţite. Probabil Tania caută să se răzbune. Andrei nu ştie cum arată Tania. Doar şi-o imaginează. Şi o aşterne pe hârtie. E frumoasă Tania. Are ochii mari şi migdalaţi, părul luuung şi drept până la şolduri, are mijloc subţire şi picioare zvelte. Poate un pic prea zvelte şi prea drepte dar lui Andrei îi plac şi aşa.
“Ce să-ţi aduc când mă întorc?” – l-a întrebat maică-sa când au vorbit ultima oară la telefon. El n-a zis nimic, a tăcut. Ştia că n-are să vină curând, c-aşa spunea mereu am să vin, am să vin şi întotdeauna mai întârzia încă trei, încă cinci, încă şapte luni. “Hai puiule spune-mi ce să-ţi aduc când mă întorc?”. “O păpuşă” i-a răspuns el şi maică-sa a început să râdă şi a râs şi a râs până i-a trecut şi apoi a întrebat iar “Hai puiule, nu vrei să-ti aduc nimic când mă întorc din Italia? Vrei o maşină de pompieri cu furtun şi scară mare care se roteşte? Sau un excavator cu cupă?” – a întrebat ea. “Nu! Vreau o păpuşă înaltă cu păr lung şi ochii mari, cu mijloc subţire şi picioare lungi. Şi s-o cheme Tania – a spus Andrei mai hotărât ca niciodată – Daca nu mi-o aduci să nu mai vii!”.