vineri, 24 iunie 2011

Tangaj

- Se înclină, se înclină Pământul – strig disperat înspre bărbatul subţire îmbrăcat la patru ace de lângă mine încercând să-l agăţ cu o mână în timp ce cu cealaltă mă prind în ultimul moment de un stâlp ce susţine un semn de circulatie “Oprirea interzisă”. Cu coada ochiului apuc să văd şi cele două etichete lipite pe tabla rotundă, mici ca cele pe care le lipeam pe cărtile frumos învelite în coală albastră în şcoală şi pe care îmi scriam conştiincios numele, prenumele şi materia studiată. “Pierdut caniche alb. Răspunde la numele de Cuchi. Găsitorului recompensă” scria pe primul, în timp ce al doilea suna sec “Meditez matematică clasele I-VIII”. Pământul însă nu are răbdare cu mine. Se înclină puternic în faţă şi un pic stânga întocmai ca un vapor în mijlocul furtunii la limita stabilităţii. Apoi încet încet se redresează, se mai zbate între stânga şi dreapta preţ de câteva tresăriri şi în cele din urmă se potoleşte.
- Vă simtiţi bine domnule?! – mă întreabă o doamnă între două vârste cu părul alb şi ochelari, lăsând jos sacoşele cu d-ale gurii şi aplecându-se înspre mine ca un botanist asupra unei specii rare de ierburi. Arunc ochii de jur împrejur. Nimeni nu ţipă, nimeni nu se agită, eu par a fi singurul marcat de răzvrătirea aceasta a realităţii. Dar toţi au feţele îngrijorate, chiar triste şi buzele livide ca şi cum o mână nevăzută ar fi şters cu o gumă uriaşă zâmbetul de pe buzele tuturor.
Din cârciuma de lângă piaţă iese un bărbat binişor abţiguit. Are părul răvăşit, privirea confuză şi obrazul nebărbierit crăpat în bucăţele mici şi neuniforme ca un puzzle de preagrabnicele riduri. Cu o mână îşi mângâie sprânceana dreaptă din care se prelinge un firicel subţire de sânge. Se apoprie de mine, mă priveşte în ochi şi îmi aruncă cu vehemenţă.
- Ţine dom’le cârma aia bine, ce dracu facem, ne dai cu capu de toţi pereţii?!

15 comentarii:

Cleo spunea...

Carmaciu' e nebun cu totul, suntem trasi la fund...

La tangaj eu vomit, vomit cu forta, procesul ma slabeste, aud, vad, imi aud gandul care-mi spune ca suntem in mare pericol...
Omul nu mai are valoare cand face obiectul unui troc.
Insa imagine nu mai are cum sa castige.

mosu spunea...

nici nu-i de mirare ca ti-e rau la tangaj, caci tangajul inseamna inainte de toate pierderea echilibrului, pierderea punctelor de reper intr-o lume in care marea se amesteca cu cerul si linie a orizontului nu mai exista…
noi suntem nistem controlori de zbor care aliniem ceea ce se invarte in jurul nostru pentru ca traiectoriile lor sa nu se intersecteze si sa se produca un dezastru…
problema este ca daca punctele noastre de reper, coordonatele acelea clasice, ox-ul si oy-ul, incep sa se clatine, atunci lumea insasi pare ca se clatina…

Costel spunea...

Ai avut vreodata vertigo?

mosu spunea...

:)
eu sau personajul din povestioara?!

Cleo spunea...

stii, viata n-ar trebui sa treaca doar cu incercarea de a mentine coordonatele la locul lor, ci ar trebui sa avem ragaz sa construim ceva intre ele...o stea, un munte, o curba...
si daca se poate, cu decenta, iar cu sufletul meu sa nu faca nimeni troc.
eu ce-i spun copilului? ca ma intraba...

Digodana spunea...

Ce mult mi-a placut... ce fina ironie...
Grija de tine, mosule!

Costel spunea...

Nu conteaza :)

mosu spunea...

@cleo
absolut corect cleo; dar ce spun eu e ca pentru a privi lumea si a o intelege ne trebuie un sistem de repere, alb-negru, frumos-urat, bun-rau... la care sa ne raportam pentru a putea face aprecieri; ori asta mi se pare atat de greu in ziua de azi...
eu nu spun ca trebuie sa mentinem anumite coordonate (desi si asta e valabil, dar nu asta am vrut sa spun in text) ci ca trebuie sa le identificam ca sa aflam unde suntem si incotro ne indreptam (si eventual ce ar trebui sa facem ca sa avem o calatorie sprancenata :) )

mosu spunea...

@dana
nicio grija dana, cetateanul turmentat a fost cat se poate de pasnic... :)
doar pamantul se mai clatina din cand in cand de parca ar fi asezat intre cocoasele unei camile...

nemo spunea...

am intrat toti in vasul tau... mda, cred ca suntem toti acolo, atunci cand te gandesti la noi..si cred ca si noi facem tangaje, centrifuge sau centripete,...dupa moment. si ducem cu noi pe cine avem in lumea noastra cu noi..
da ce facem cand inotam on vid..si cand norii arunca pe noi nu ploaie...??? si cand nu putem rade? ..
si si..
cred ca corabia mea saraca se duce pe pustie....sau eu sunt un carmaci prost..

mosu spunea...

nici eu nici tu nu suntem niste carmaci prosti; ne lipsesc insa reperele, balizele, ghidajele; sau poate nu lipsesc dar sunt atat de strambe incat nu pot fi folosite, sau daca sunt folosite ne induc in eroare; cum sa conduci o nava peste ocean fie ea si propria-ti viata cand lipseste chiar si steaua polara?!; e greu de recunoscut nordul si sudul si estul si vestul si frumosul si binele...

:) spunea...

inca scrii povesti mosule :)

@Unword

florentin draganescu spunea...

frumos spus ...mi-a placut ironia fina ...

mosu spunea...

@:)
inca mai scriu; daca imi vajaie ca vrabiile prin cap, ce sa fac?!

mosu spunea...

@florentin
ma bucur ca ti-a placut; multumesc de semn...