joi, 6 august 2009

Extaz

Deschise ochii încetişor, nu mult, doar un pic, cât sǎ nu vadǎ tot, decât o imagine estopatǎ ca o acuarelǎ scursǎ uşor peste o realitate diformǎ şi confuzǎ. Dar lumea îi pǎru contrar aşteptǎrilor luminoasǎ şi caldǎ. Galbenǎ, predominant galbenǎ. Oamenii…, o nu, nu oamenii, ci petele acelea albastre şi albe şi roşii şi roz şi verzi şi gri, strânse toate laolaltǎ îi pǎreau ca o vitrinǎ de florǎrie. Stǎteau nemişcaţi ca florile din fereastrǎ aşteptând un trecǎtor în braţele cǎruia sǎ se scuture. Şi muzica…, ah muzica, muzica o învǎluia, o rǎscolea, o fǎcea sǎ vibreze la modul cel mai real cu putinţǎ. Simţea cum tremurǎ, cum i se încreţesc obrajii. Închise ochii complet. Se imaginǎ în mare, în marea cea mare, alintându-se în valuri, rostogolindu-se printre picǎturile de apǎ, lipindu-şi trupul de alge, de melci, de meduze. Încalecǎ din mers pe crupa unei cântǎri de coarde şi pian iar firul ei muzical o plimbǎ pe marginile dantelate ale valurilor. Le putea atinge cu vârful degetelor, dar ele se fereau şi se furişau sub plapuma de apǎ iar ea râdea ca un copil care învaţǎ ce-i viaţa. Privi în stânga. Apoi în dreapta. Zâmbi. Suratele ei stǎteau încruntate şi rigide ca nişte hapuri de luat pe stomacul gol. Coborî un pas. Faţa bǎrbatului era luminoasǎ. Pielea brǎzdatǎ de cratere mici, abia sesizabile, vibrând uşor ca un veşmânt de tamburina chemat de buricele degetelor unei bacante despletite şi fruntea încruntatǎ separând coborâşurile şi urcuşurile unor gânduri dezlegate şi inegale trǎdau concentrarea.
Bǎrbatul scoase o bastistǎ bleumarin cu dunguliţe subţiri şi rare albastru deschis şi îşi tamponǎ fruntea. Apoi pânza subţire îi atinse uşor obrajii pentru a ajunge în cele din urmǎ pe ceafǎ pe care o mângâie cu o mişcare rotundǎ de la un capǎt la altul. Suratele dispǎrurǎ într-o secundǎ ca şi cum nici n-ar fi existat. Ştia însǎ cǎ vor veni altele. Şi apoi altele, pânǎ când bǎrbatul se va decide sǎ îşi aşeze capul sub duşul cu apǎ rece. Ea se pitise un pic mai sus de lobul urechii în perciunele stâng, chiar sub vârful ultimelor fire de pǎr. Cǎzutǎ în extaz, învǎluitǎ de muzicǎ, culoare şi luminǎ fusese gata-gata sǎ-şi dea drumul pe obraz ca pe un tobogan şi sǎ strige în gura mare: “trǎieeesc…., da trǎieeesc……. şi iubesc viaţaaa……”. Aruncǎ o privire spre stânga, apoi spre dreapta. Duşmanul de temut, cerberul cerberilor, câinele de pazǎ al frunţilor îmbrobonite de sudoare dispǎruse. Ieşi degrabǎ dintre firele de pǎr ale perciunului şi fǎrǎ sǎ se mai uite nici în dreapta, nici în stânga îşi fǎcu vânt pe marginea obrazului şi strigǎ cât o ţineau plǎmânii “trǎieeeeeeesc……”. Alunecǎ în mare vitezǎ, aproape drept, pânǎ în colţul maxilarului, apoi pe o pantǎ mai linǎ, uşor pe conturul bǎrbiei pânǎ la gropiţa micǎ din vârful ei. Aici se clǎtinǎ ameţitǎ o secundǎ, douǎ, apoi se desprinse greu ca un ciorchine ce nu vrea în ruptul capului sǎ devinǎ boascǎ şi se prǎbuşi strivindu-se cu zgomot de hârtia lucioasǎ şi tare pe care bǎrbatul o ţinea între degetele împreunate ale mâinilor, exact în cercul primului O al invitaţiei: “Concert de muzicǎ de camerǎ – Franz Schubert – Notturno pentru trio cu pian în mi bemol major, D 897, Johannes Brahms – Cvartet cu pian în do minor, op.60, Robert Schumann – Cvartet cu pian în mi bemol major, op.47……..”.

2 comentarii:

Roxana spunea...

dragut tare :)

mosu spunea...

:) multumesc