Cerere în căsătorie

Aveau joburi mizere, salarii mizere, dorinţe mizere, speranţe mizere, dar se aveau unul pe altul. El lucra la o tipografie în centru, dresa fierătănii. Învăţase întâmplător să meşterească la maşinile tipografice vechi. Neplăcându-i joaca cu mingea îl însoţise de puşti pe unchiu-su la slujbă, căci şi el tot cu asta se ocupase toată viaţa şi începuse să prindă încet încet cum e cu hardughiile de scuipă cerneală. Îi plăcuse să-si bage degetele prin burţile lor mătăhăloase ca să le afle durerile şi să le tragă de urechile mari de fier când tuşeau mironosindu-se. Maşinile se schimbaseră cu timpul mai peste tot, nu mai scuipau cerneală, o aşezau frumos cu pensula moale şi fină de ziceai că-s picturi nu tipărituri şi nici nu mai bocăneau ca o uzină pe roţi ci zumzăiau fin de păreau mai degrabă un roi de albine nu ditamai mastodontul. Doar la tipografia lui nu apucaseră să strângă destui bani ca să-şi schimbe maşinile, tot cele vechi şi uzate rămăseseră. Ea era dispecer de taxi. Fusese singurul loc unde o acceptaseră de când se închisese ţesătoria. Lucra în tura de noapte. Intra la zece şi termina la şase. N-o deranja să lucreze noaptea, i se părea mai romantic.
Se întâlniseră întâmplător la o sindrofie. De fapt nici măcar nu se întâlniseră ci li se intersectaseră paşii la intrare, pe trepte. Ea prietenă cu ea-gazda, el prieten cu el-gazda.
- Şi, ţi-ai găsit o casă ceva, sau tot în pod la ăia dormi?! – îl întrebase el-gazda îngrijorat şi coborând vocea pentru a nu dezvălui întregii asistenţe locul de cazare al amicului.
- Tz - făcu el printre dinţi. Scumpe al dracu, cât salariu meu. Mai ieftin doar la margine de Bucureşti. Aş face însă două ore până la lucru şi asta nu-mi convine.
După nici o săptămână primeşte un telefon neaşteptat.
- Auzi, ne-am întâlnit acu câteva zile la sindrofie. Am înţeles că îţi cauţi o gazdă. Am eu una în centru, pe lângă Cişmigiu. O garsonieră. Da, e chiar în buricu târgului. Tu pe unde lucrezi? Aaa… da, ştiu. E perfect pentru tine. Pe-acolo e, două străzi mai în spate. Nu pot să mai plătesc şi mă gândeam că poate vrei să o împărţim. Asta dacă nu te deranjează să o împarţi cu o fată. A nu, eu lucrez în tură de noapte. E bine aşa, e perfect. Te aştept s-o vezi. O sută jumate. Te gândeşti. Da nu mai mult de trei zile, pe urmă caut pe altcineva.
Garsoniera nu era deloc rea. Mare, luminoasă, curată, aproape de slujbă, lângă parc. Nici fata nu era deloc rea. Picioare lungi, mijloc subţire, pieptul plin. Doar faţa… faţa era bărbătoasă… urâtă chiar.
- OK, batem palma.
- Tu dormi pe canapea şi eu pe pat, ca să nu ne boţim unul altuia aşternuturile. Şi punem aici un paravan ceva, ca să am şi eu un pic de intimitate.
- O daaa, desigur. Şi apoi eu nici nu stau prea mult pe acasă. Mai mult prin oraş, să mănânc, la o bere, la un film, la prieteni.
- E perfect. Aaa….. şi să lămurim de la început, eu nu fac parte din mobilier şi deci nu ai dreptul să mă fuţi când îţi vine chefu. Pentru asta te duci la curve. Ne-am înţeles, da?!
El roşise şi scuturase uşor din bărbie.
Primele două zile, sâmbătă şi duminică, au fost de acomodare. Nu era lucru la îndemână ca un bărbat să locuiască împreună cu o femeie. Dar s-au aranjat toate. Erau de înţeles amândoi. Luni dimineaţă când a intrat a simţit mirosul de bărbat cum începe să-i umfle nările. Nu mai mirosea în cameră nici a levănţică, nici a busuioc, mirosea a bărbat. El nu se trezise, dormea. Dormea ghemuit ca un copil. Ea s-a aşezat pe vine şi l-a privit lung, pierzându-se între visele sale crăpând. Apoi a zâmbit şi a intrat degrabă sub duş. L-a auzit când a deschis uşa dar s-a făcut că nu-l vede. Doar inima a început să-i freamăte mai tare. El i-a atins uşor cu vârfurile degetelor sfârcul sânului stâng, apoi degetele s-au prelins odată cu firele de apă până când palma i s-a umplut cu sânul ei greu. Au făcut dragoste în picioare, acolo sub duş. N-au scos nici un sunet, nici un icnet, nici un vaiet. Au făcut-o cu frenezie şi cu patimă. Şi luuung, lung tare. “Am întârziat” a spus el la un moment dat şi s-au oprit. Astea au fost toate cuvintele pe care şi le-au spus “am întârziat”. Apoi el şi-a pus la repezeală tricoul şi blugii peste corpul aşa umed şi bine făcut iar ea s-a băgat mustăcind sub cearceaf.
Totul se aranjase perfect, nu se călcau pe picioare, nu se împiedicau unul de altul. Se întâlneau destul de rar peste zi. Vorbeau şi mai rar. Monosilabic, da, nu, poate. Doar dragoste făceau mai des. El aştepta cu ochii închişi ca ea să îşi termine duşul, să intre pe vârfuri în cameră, să se aşeze pe canapea lângă el şi să-şi coboare ochii peste pleoapele lui ca să-l vadă cum doarme… Şi atunci o prindea în braţe, îi arunca prosopul înfăşurat în jurul trupului şi se înfrupta din carnea ei fierbinte. Iar ea dintr-a lui. Ca un chiolhan de sfârşit de lume era scrâşnetul lor, atât de aprig se hrăneau unul dintr-altul. Deseori le era atât de poftă încât ea trebuia să-şi scoată la sfârşit fardul şi să-şi acopere petele vineţii de pe gât şi de pe umeri, căci cele de pe coapse, de pe sâni sau de pe pulpe oricum nu se dezveleau niciunei priviri, iar el trebuia să-şi acopere cu plasturi lungi şi subţiri urmele zgârieturilor mari şi sângerânde de pe faţă sau de pe piept, căci cele de pe spate erau acoperite de cămaşă şi era destul.
Uneori şi-n serile necuminţi şi rare îşi împleteau trupurile ca-ntr-o cunună de flori sălbatice. Serile când ea se pregătea să plece la muncă. El îi ştia programul şi apărea cu o jumătate de oră mai devreme. Atât, doar cu o jumătate de oră. Ea venea grăbită, întotdeauna grăbită să-i deschidă uşa, el o prindea de încheitura mâinii, îi răsucea braţele la spate şi-i strivea gura între buzele sale. Ca-n pepenii zemoşi şi dulci se înfigeau buzele lui. Şi sâmburi mărunţi dinţii. Apoi îi despărţea uşor pulpele cu degetele moi ca puful de vrabie şi aripile îi alunecau mai sus, tot mai sus… Acolo în hol, în picioare, pe jumătate îmbrăcaţi. Cu râvnă. Cu patimă. Cu nebunie...
O vreme a crezut că s-a îndrăgostit, apoi s-a liniştit, nu era vorba decât despre sex. Nu simţea nimic pentru el. Bărbatul era chipeş nimic de zis. Dar nu era deloc genul ei, era prea moale, prea necopt. Poate dacă lucrurile ar fi stat altfel şi nu s-ar fi apropiat unul de altul doar din cauza îngustimii camerei… Sau dacă nu s-ar fi pus problema banilor… Visa la ziua în care ori el, ori ea, ar fi pus mâna pe o avere, o moştenire ceva. Atunci probabil că l-ar fi iubit. Nu, nu din cauza banilor, ci pentru că s-ar fi putut rupe toate legăturile deja rostuite şi s-ar fi simţit cu adevărat liberă. Liberă să aleagă, liberă să dorească, liberă să accepte.
- Cred că ar trebui să ne despărţim – i-a spuse el trăgându-şi fermoarul blugilor parcă ghicindu-i gândurile, iar ea a dat cuminte din cap. Nu ştiu unde o să ajungem aşa, o să crăpăm.
Dar nu s-au despărţit ci au continuat să se împreuneze cu patimă, sa ardă cu vâlvătaie şi să-şi fie unul altuia aproape. Pe faţa ei stratul de fard era tot mai gros, pe trupul lui plasturii tot mai numeroşi… “Cred că ar trebui să ne despartim” rostea unul din ei gâfâind zbuciumat, “unde o să ajungem aşa?!” continua celălalt ca un ecou. Apoi terminau neîndestulaţi, primul aruncându-se în pat iar celălalt grăbindu-se către slujbă. “E ca un drog, e mai rău ca un drog. Parcă sunt un aurolac” gândi el într-o dimineaţă simţind cum i se-nfioară sufletul la auzul cheii rostogolindu-se în broască. Şi în timp ce creierul continua să caute înţelesuri raţionale ale purtărilor sale, trupul se ridica pe furiş din aşternut şi intra gol în camera de duş.

Ea a simţit că ceva nu-i în regulă dinainte ca el să intre. Nu s-a mai dus la bere cu băieţii ci a venit direct acasă. A stat un pic, s-a foit, apoi iar a plecat. S-a întors cu o sticlă de doi litri cumpărată de la alimentara de jos. I-a întins şi ei un pahar. N-au mai făcut dragoste atât de sălbatec ca-n alte dăţi. Nu l-a mai muşcat, nu l-a mai zgâriat ca o mâţă turbată. A fost pentru prima dată când l-a mângâiat pe obraz. Îl simţea speriat Apoi şi-a plimbat degetele prin pletele sale, a lăsat mângâierile să-i curgă pe piept ca un pârâu aşezat cuminte între maluri şi l-a sărutat pe obraz. Şi tot pentru prima dată au schimbat una după alta trei propoziţii întregi.
- Cred că ar trebui să ne căsătorim – a spus el oftând.
- Te-au promovat?! – a tresărit ea, întrezărind o speranţă.
- Nu, au dat faliment.