Despre bucuriile mici ale vieţii

În capătul aleii ce porneşte din scara blocului şi se termină în parcarea de lângă tei o fetiţă cu rochiţă roşie şi umbreluţe albastre desenează cu creta pe asfalt. Scoate cu grijă câte o cretă colorată din cutia pe care o ţine lângă picioare şi desenează adâncită în muncă şezând pe vine.
- Ce desenezi acolo?
- Bucurii – îmi răspunde fetiţa moşmondind în continuare fără să ridice capul.
Uimit de răspuns încerc să identific în ce constau bucuriile fetei. Descopăr fără prea mare greutate un buchet de flori, baloane, un pisic, un soare, un iepure, trei copaci, un băiat şi o fetiţă care se ţin de mână. Printre ele şerpuie o linie curbă aparent fără sens.
- Îmi plac bucuriile tale. Ai bucurii mari şi frumoase – replic şi dau să plec.
- Ba nu. Astea sunt bucuriile mici – mă contrazice fetiţă desenând apăsat mustăţile pisoiului.
- Şi atunci bucuriile mari unde sunt? – întreb oarecum contrariat.
- Asta – îmi arată ea linia şerpuită care pleacă din colţul aleii, trece pe lângă bucuriile mici, pe lângă roţile unei Dacii, apoi printre doi pisoi vărgaţi ca doi cozonaci ce stau întinsi cu burta în sus la soare, pe lângă tufele de buxus care au făcut cândva parte dintr-un gard viu ce împrejmuia grădina, pe sub arbuştii de iasomie, pe lângă marginea trotuarului, pentru a se întoarce în cele din urmă de unde a plecat.
Încerc să privesc lucrurile dintr-o altă perspectivă şi într-adevăr linia pe care fetiţa mi-a arătat-o e un chip uriaş de om. În mijloc are un nas, doi ochi, o gură mare zâmbăreaţă şi pe undeva pe lângă roţile Daciei şi pe sub arbuştii de iasomie urechile, iar în obraji are flori şi baloane şi pisici şi iepuri.
- Dar de ce ai desenat bucuria asta mare atât de mare încât abia se poate vedea? Dacă vine cineva să vadă ce ai desenat o să observe doar bucuriile mici.
- Aşa! – îmi răspunde fetiţa şi argumentul ei pare imbatabil.
Apoi văzând că nu mă mişc şi că aş vrea totuşi să lămuresc problema până la capăt înainte să plec la servici ridică privirea, mă priveşte mirată cum că atâta lucru ar fi trebuit să ştiu şi eu om mare şi îmi explică pe îndelete.
- Pentru că aşa sunt. Doar pe bucuriile mici le simţi, că te lovesc aşa baaaang ca o navă cu marţieni şi le simţi că fac brobonele pe piele ca la găină, şi pe bucuriile mari nu le vezi că sunt prea mari şi se risipesc pe sub roţile de la maşină, prin grădină, pe sub pomi, printre pisoi…