cufundare

încrâncenări răsucite, ziduri băltite, sobolani scormonind prin miresme stătute; locul ăsta n-are fereşti, e ca o pivniţă aşezată pe sol ce se afundă încet-încet în pământ; în pământ e mai rău, e întuneric şi umed mereu; nu-i ca aici un labirint în care te învârţi încurcat, acolo după fiecare colţ uşile au fost zidite; aici măcar pâlpâie un bec; are un fasung negru acoperit cu o vopsea de pereţi albă uscată, scursă neuniform, care e legat cu mâna de două fire ce spânzură din tavan în două semicercuri egale ca un laţ; majoritatea colţurilor rămân neluminate, nici nu ştii unde încep şi unde se termină; se aude apa cum picură; undeva e spartă o conductă şi apa picură ritmic într-un căuş; enervant; sau poate e apa de ploaie alunecând pe acoperiş, printr-o gaură iţită în tavan, prelingându-se pe pereţi şi sfârşind în cele din urmă în podea, ca-ntr-o baltă de sânge; e acelaşi drum pe care sufletele dezghiocate urcă în şir indian furişându-se înapoi înspre cer; fără fereşti aici nu ştii când plouă sau când e cer senin; ca un metronom se scutură picurii: pic,. pic, pic… parcă ar fi luminile de avarie de pe podeaua avionului înecat în fum către ieşirile de urgenţă; sau e ceasul de mână al călăului?! fără o lanternă sau măcar un chibrit nu te poţi avânta niciunde; depărtările vin din ce în ce mai întunecoase şi dejurîmprejurul nu mai poate fi decat pipăit; celelalte simţuri nu te mai ajută; cei mai mulţi dintre cei ce se descurcă în situaţiile astea au un simţ suplimentar, capacitatea de a le anihila pe toate celelalte; atunci nu mai simt nici mirosul respingător, nu mai simt nici nelumina, nici gustul acru obraznic care îţi umflă obrajii, nici clipocitul de apă sau fâşâitul continuu ca un tropot de şoareci; nu mai ştii pe unde să calci; nimic nu mai e solid sub picior, iar piciorul poate fi orice: antebraţ, palmă, talpă sau frunte; undeva departe, dincolo de ziduri, vuietul oraşului se aude înfundat; şi mai departe se aud şezând pe vine câmpii verzi cu margarete la butoniere şi cununi de nori pufoşi…