Pictorul

Era îmbrăcat o cu pereche uzată de blugi şi o cămaşă largă albastră care-i cobora peste şolduri ca o tunică neglijent aruncată pe trup. În cap avea o pălărie de pai cu boruri mari ce aducea vag cu o pălărie boemă de pictor. Deşi nu avea în faţa sa nici un şevalet, nici o pânză, nici un dram de culoare, bărbatul se înverşuna să picteze marea. Adăuga vopseaua pe pânză cu mişcări scurte şi bruste, apoi îşi retrăgea capul îndărăt şi o privea cu ochi critici. De cele mai multe ori revenea asupra locului pe care tocmai îl învelise în culoare, învârtea nervos pensula în şomoioagele de pastă curcubee de pe paleta pe care o ţinea în cealaltă mână cu palma deschisă şi degetele răsfirate ca pe o un platou cu bunătăţi, apoi îşi pleca ochii iar asupra rotundului pe care voia să-l şlefuiască şi aduna una peste alta unduiri de condei până când totul ieşea cum şi-a dorit. Zâmbea mulţumit, îşi arunca ochii în depărtări şi decupa cu privirea o altă bucată de mare pe care o trăgea uşurel înspre mal.
Doi îndrăgostiţi înlănţuiţi aflaţi în plimbare se opriră pentru o clipă lângă pictor. Îi priviră mâinile agile, privirea încordată, urmăriră rostogolirea pensulei peste pânza imaginară, marea adunându-se ghem din depărtări înspumate. El ridică din sprâncene, ea ridică din umeri, apoi zâmbiră amândoi, se sărutară cu foc şi plecară mai departe înlănţuiţi. Sus, pe dâmbul de iarbă un bătrân cu barbă albă şi ochelari rotunzi îl urmărea şi el atent. Nici nu mişca. Urmărea doar mâna cum culege cu vârful pensulei stropii de apa reci şi îi aşează uşor deasupra pânzei. Un puşti simpatic şi gătit şmecheros, scăpat de sub supravegherea părinţilor, se opri şi el pentru o clipă lângă pictor. Avea ochii mari şi nestăpâniţi. Înclină capul pe-o parte şi privi toată scena dintr-o perspectiva oarecum oblică. Bărbatul era atât de încordat încât puştiului i se păru că vede scântei atunci când întinde mâna spre pânză şi o atinge. Zâmbi o secundă apoi deveni iar serios. Un val gigantic se lovi de stabilopozi, se sparse în bulgări de apă rotundă şi se împrăştie pe ţărm. Puştiul alergă ţipâd înapoi la părinţi.
Bărbatul cu pălărie de pai se dădu doi paşi mai în spate şi-şi cerceta din nou cu ochi critic opera. Nu era mulţumit deloc. Chiar deloc. Introduse pensula în alb şi acoperi toate vapoarele. În loc desenă

în loc pescăruşi. Blocurile de pe mal dispărură şi ele şi deveniră copaci, stabilopozii raţe sălbatece, iar dalele de beton ale falezei pietriş alb.

- Ei, ce dracu crezi că faci – strigă un bărbat cu ochelari de soare şi jachetă de piele alunecând pe pietrişul proaspăt întins.
Pictorul nu-l băgă în seamă şi continuă să cizeleze ultimele sale modificări. Bărbatul cu ochelari nu se lăsă atât de uşor păgubaş. Se apropie de pictor, îşi puse mâinile în şolduri, îl privi strâmbându-se cum pictează şi începu să râdă zgomotos. Pictorul tocmai ştergea barba albă şi stufoasă a bătrânului cel privea dinapoi. Îi completă bărbia rotundă, îi aruncă ochelarii, îi adăugă oleacă de strălucire în priviri…
- Ce naiba-i asta?! – întrebă bărbatul cu ochelari de soare privind uimit înspre pictor. Apoi îşi roti ochii de jur împrejur întorcându-se cu tot trupul ca şi cum ar fi vrut să spună “Nu-l mai vede nimeni pe nebunul ăsta?! Uitaţi-vă la el ce idiot”.
- Poţi să te dai un pic mai încolo, îmi iei din lumină – îl rugă pictorul fără să ridice privirea de deasupra şevaletului său imaginar.
- La dracu, eşti un imbecil, n-ai nici o pânză, nici o hârtie, nici pensule, nici culori, nimic n-ai, eşti doar un mim jalnic – strigă bărbatul cu ochelari aruncându-şi nervos mâinile prin aer încercând să-i facă praf şevaletul şi pânza.
Abia atunci pictorul se opri, îl privi atent preţ de câteva secunde, apoi se reîntoarse asupra picturii sale. Strivi tubul de gri pe paletă, îşi alese o pensulă cu vârf gros şi începu să-l acopere cu vopsea pe bărbatul cu ochelari de soare. O făcu pe îndelete până nu mai rămase nici o urmă din el. În loc desenă un soclu de beton pe care ridică o corabie făcută din piatră. Apoi cu o pensulă subţire adăugă pe placa de pe soclu “Glorie marinarilor care au înfruntat marea şi singurătăţile”.
- Eeeei…… eeeei… alooo…. nu poţi face asta – se auzi un glas venind de niciunde.
- Uite că tocmai am făcut-o. E pictura mea şi fac ce-mi pofteşte sufletul – mai spuse pictorul, apoi îşi strânse pânza, o rolui, împachetă şevaletul şi luând totul sub braţ se îndepărtă. În loc totul rămase alb, alb, alb, ca o coală de hârtie neîncepută…