Otravă de măgăruşi

Astăzi la mall. În timp ce tatăl studiază nişte pungi cu seminţe dungate de floarea soarelui aflate la promoţie, un puştiulică mic, blond şi dulce cocoţat în coşul de cumpărături la compartimentul “mărfuri mărunte”, studiază pacheţelele colorate şi lucioase de pe raftul de vizavi.
- Aia e otravă de măgari? – tresare el turuind cuvintele şi prima dată recunosc că nici nu înţeleg ce zice.
Tatăl a luat în palmă unul din pachete şi citeşte atent ceea ce-i scris pe etichetă.
- Aia e otravă de măgari? – întreabă puştiul imediat ce constată că prima întrebare n-a primit niciun răspuns, iar eu tot nu reuşesc să înţeleg ce întreabă.
Tatăl nu se sinchiseşte să-i dea un răspuns fiind absorbit de-a dreptul de pachetul de seminţe vărgate.
- Aia e otravă de măgari? – întreabă puştiul iar şi eu nu înţeleg nici măcar a treia oară ce spune, dar îmi ciulesc urechile ca nişte antene parabolice uriaşe din cele ce caută cerul după gâzele de fier duşmane.
- Aia e otravă de măgari? – întreabă iar puştiul şi de data asta îmi pare am prins cuvintele dar nu înţeleg deloc sensul. Aştept să întrebe iar ca să mă conving că am înţeles bine. Mă aplec printre rafturi şi rostogolesc cu mâna pachetele. Tatăl nu s-a lămurit deloc cum stă treaba cu seminţele vărgate. Cred că cele la promoţie sunt în pachete prea mari şi asta nu-i convine deloc.
- Aia e otravă de măgari? – vine imediat întrebarea piciului care nu pare deloc neliniştit de faptul că nu e luat deloc în serios. Pare mai degrabă mirat de ce otrava de măgari e pusă pe acelaşi raft cu napolitanele şi biscuiţii cu cremă. Şi cum nu primeşte răspuns continuă şarja fără să clipească.
- Aia e otravă de măgari? – vine iar întrebarea ca o pală de vânt jucăuş răzvrătind înainte şi înapoi frunzele îngălbenite. De data asta tatăl aruncă o privire peste umăr dar nu detectează cu radarul propriu nici un pachet cu “otravă de măgari”. Probabil povestea vine din altă sursă şi din alte timpuri. Nu pare hotărât dacă să răspundă cu da sau cu nu aşa că puştiul i-o ia înainte şi întreabă iar.
- Aia e otravă de măgari?
Acum sunt sută la sută sigur ce întreabă. O fi a zecea întrebare?! Oricum răspunsul întârzie să apară şi nici nu cred că există unul valid. Doar răspunsuri invalide, şchioape. Cum e cel care iese dintre buzele tatălui.
- Da mă, este.
Puştiulică cred că are însă o strategie bine pusă la punct căci imediat ce de pe buzele bărbatului coboară “d”-ul şi se rostogoleşte şi “a”-ul contraatacă cu o nouă întrebare.
- Sigur e otravă de măgar că mi-ai mai luat d-aia şi altă dată?! Sau tradus în limbajul comun: “hai lasă vrăjeala, că mi-ai mai luat dulciuri d-alea şi cu altă ocazie şi n-a murit nimeni din asta; nu poţi să-mi iei şi acum?!”.
Bărbatul a prins căruţul şi dă să se îndepărteze. Puştiulică revine rapid cu o ultimă întrebare care speră să fie salvatoare.
- Uite un copil a luat un pachet. O să-i crească şi lui urechile mari ca la măgar?!
În fine lucrurile încep să se lege….