Omida

Într-o zi o omidă a căzut într-o carte deschisă. Cartea era a unui băiat ce iubea poveștile, iar omida a căzut din mărul crescut în grădina familiei sub care băiatul își întinsese pătura pentru a  citi. După ce a terminat de citit povestea, băiatul a închis cartea și a intrat în casă. Cartea a mai stat trei zile clătinându-se pe colțul mesei, apoi s-a întors la biblioteca de unde fusese împrumutată, unde a rămas oftând între rafturi câteva luni. De acolo a fost luată de către o fată care pregătea un referat despre scriitorii sud-americani ai secolului XX. Abia atunci s-a descoperit nenorocirea care deja nu mai putea fi izolată, se întinsese în tot orașul, cuprinzând bibliotecile din fiece casă, sertarele cu documente, fișetele cu acte, dosarele din și de pe birouri, ziarele și revistele, în fine, tot ce era scris.

Când fata a ajuns acasă și a început să citească și-a dat seama imediat că ceva nu e în regulă. „Aceea a fst vară fabulasă. A venit Pérez Prad cu rchestra lui frmată din disprezece virtuzi, ca să însufleţească atmsfera carnavalurilor dansante de la Club Terrazas din Miraflres şi de la Lawn Tenis din Lima, s-a rganizat un cncurs naţinal de mamb în Piaţa Ach şi a fst un mare succes, în pofida ameninţărilor cu excmunicarea perechilor participante, prferate de cardinalul Juan Gualbert Guevara” a citit ea în cartea tocmai deschisă. În mod evident, textului îi lipseau toate o-urile. Nu era o greșeală de tipar, nu, cineva făcuse o năstrușnicie, intenționată probabil și omisese toate o-urile din text, ca și cum mașinii de tipărit i-ar fi fost furată litera o și ar fi tipărit așa mai departe, știrbă, greșeală impardonabilă pentru o editură care se respectă și care are pe lângă tipograf o mulțime de alte persoane având responsabilitatea de a verifica calitatea produsului înainte de a fi scos pe piață. Tatăl a încercat s-o liniștească pe tânăra cititoare, condamnând editura și promițându-i fiicei sale că va face rost de o carte nouă, tipărită la o editură profesionistă și serioasă, nu la niște neisprăviți, aceasta fiind chiar caracterizarea părintelui. Apoi s-a dus în living, s-a întins în fotoliu, și-a așezat ochelarii pe nas și a luat de pe măsuța de mahon gazeta din ziua aceea. „Ptrivit Agenției Internaținale pentru Energie, investițiile în explrarea și prducția de petrl și gaze sunt pe cale să scadă cu 6 la sută în acest an, ajungând la 42 de miliarde de dlari, prima scădere anuală de la declinul prvcat de pandemia de crnavirus din 22.” Nu i-a venit să creadă ochilor. Și-a aruncat ochii și în josul paginii, dar tot ziarul era plin de cuvinte cărora le lipsea litera o. Deci nu era vorba de o greșeală tipografică, cum crezuse până atunci, căci cunoștea bine tipografia unde era tipărită gazeta și era una solidă, serioasă, sub nicio formă nu ar fi scos un ziar din care să lipsească o literă. Altcineva scosese literele după ce ziarul fusese tipărit, era convins de asta. Tocmai voia să pună mâna pe telefon pentru a-și suna cel mai bun prieten, când aparatul țârâi strident. 

- Da. Eiii... tocmai voiam să te sun. Ai observat și tu! Incredibil ce se întâmplă, domnule. Zici că ne-a luat cineva mințile la toți. Da, daaa... nici vorbă să fie de la tipografie. Cineva a scos o-urile din text ulterior. Nu pot să-mi imaginez cum ar fi posibil așa ceva, dar uite că se poate. Trăim într-un vis sinistru cu gust de cenușă.

Scandalul literelor lipsă avea însă să ia o amploare nebănuită când contabila de la „Noi îți înrămăm zâmbetul”, un atelier mic de tâmplărie care producea uși și ferestre din lemn, dar și rame pentru tablouri, a descoperit la prima oră a dimineții că cineva îi furase toate zerourile de pe statele de plată și fluturașii de salariu, furt ce avea să fie reclamat peste zi și de alți contabilii din oraș. Evenimentul nu avea un impact pecuniar, dar bloca complet activitatea atelierului și a celorlalte companii. 

Haosul a fost de neimaginat. Acte legislative, decizii judecătorești, documente legale, hârtii notariale, toate cu implicații majore, erau de nefolosit, căci din toate litera o și cifra zero lipseau cu desăvârșire. Și nu era vorba doar despre documente recente. Cercetând arhivele, judecătorii au constatat că și din documentele arhivate în unele locuri o-urile și zero-urile începuseră să dispară. Și toate acestea fără ca cineva să aibă măcar o vagă idee despre ce se petrece. 

A fost nevoie de vigilența bibliotecarei de la „Cuvinte de aur”, care a luat la puricat toate cărțile din bibliotecă, pentru a fi descoperită în sfârșit cauza. Cauza era neagră, mică, plată ca o monedă și cobora din colțul din dreapta sus a paginii 88 a Pădurii Norvegiene, către mijlocul ei. Era subțire și puțin mai lungă și mai complexă decât cuvintele obișnuite printre care se strecura cu nonșalanță. Era cam cât perspicacitate sau concupiscență. Avea o mulțime de picioare, corpul format din niște rotocoale perfecte și o gură mare cu dinți mici. Și, da, era o omidă. Bibliotecara a urmărit-o vreme îndelungată, cât să confirme fără nicio urmă de îndoială că omida târâtoare printre paragrafe și rânduri se hrănea cu literele o întâlnite în cale. Fără să lase cartea din mână și fără să scape omida din priviri, a apucat telefonul și a sunat la politie. Până au sosit polițiștii, omida trecuse deja la pagina 89.

A urmat o perioadă tulbure în care toată lumea și-a descoperit valențele oratorice și a vorbit despre omida poveștilor, erucas fabulas, după denumirea științifică primită de la entomologi. Conferințe de specialitate, mese rotunde, talk-showuri, simple vizite între familii, sau discuții în piața de pește, revărsau puhoi de opinii privind cauzele apariției omizii poveștilor, impactul lor asupra omenirii, precum și posibile soluții pentru eliminarea acestora și revenirea la o viață normală.    

Rectorul Universității de Mistere ale Naturii, a confirmat după studii amănunțite în laboratorul universității că omida poveștilor nu poate proveni decât din omida de măr care a suferit în paginile cărților o mutație genetică ce i-a permis să se adapteze vieții de poveste. Profesorul a confirmat de asemenea că înmulțirea rapidă este una specifică lepidopterelor care întâlnesc condiții de viață, respectiv de reproducere, încântătoare și a estimat că până la sfârșitul anului o-urile și zero-urile din toate documentele existente în oraș ar fi putut fi consumate de către proaspăta descoperire. Urmând sfaturile profesorului, marile bănci au mutat în seifuri, alături de bani, documentele importante, însă nimeni nu putea spune cu precizie dacă documentele fuseseră deja infestate sau nu. Dar era o soluție care nu putea fi trecută cu vederea. De asemenea, profesorul a avertizat că omizile fiind de fapt stadiul de larvă al viitorilor fluturilor, va exista un moment, nimeni nu putea spune când datorită puținelor informații care se adunaseră despre subiect, în care acestea își vor lepăda cămașa de vierme și o vor îmbrăca pe cea de fluture, impactul fiind impredictibil, dar era de așteptat să fie copleșitor datorită dimensiunilor sensibil diferite între omidă și fluture, dar mai ales datorită faptului că fluturii născuți din omida de poveste ar fi putut părăsi cărțile, s-ar fi putut răspândi prin tot orașul și acoperi la un moment dat cu aripile lor lumea întreagă.

Tot felul de specialiști și pseudo-specialiști au venit cu idei care mai de care mai năstrușnice despre cum să fie stârpite omizile poveștilor. Cel mai adesea era vehiculată ideea folosirii prafurilor chimice. Erau ușor de împrăștiat, relativ simplu și ieftin de produs și nu era nevoie de cantități uriașe ca pentru alte soluții. Institutul de Medicină a Muncii și a Vietăților Mici a testat în laborator metoda, dar nici vorbă să funcționeze. Omizile treceau peste praful întins peste pagini ca și cum n-ar fi existat și mușcau nesățioase din o-urile și din zero-urile pudrate cu alb. O altă idee vehiculată a fost folosirea vrăbiilor care să ciugulească omizile așa cum făcuseră bunicile și străbunicele lor de când existau vrăbii pe pământ. Soluția avea însă inconvenientul că deși oamenii ar fi putut deschide coperțile cărților pentru a le oferi păsărilor, acestea n-ar fi știut să dea singure pagina, ceea ce ar fi blocat toată omenirea în răsucirea paginilor pentru ca vrăbiile să ciugulească omizile. În fine, o altă categorie de soluții sugerată era legată de folosirea unor produse naturale care în mod obișnuit funcționau pentru îndepărtarea sau uciderea omizilor precum rubarba, hreanul, usturoiul sau tutunul. Însă acestea soluții erau deosebit de complexe necesitând fierberea și apoi concentrarea soluției până la o valoare satisfăcătoare, urmată de pulverizarea peste omizi, ceea ce însemna muncă multă și cantități uriașe de materie primă. Și în plus, copiii care se jucaseră pe marginea covorului și-i dăduseră iepurelui din carte câțiva caței de usturoi proaspeți, constataseră nu numai că usturoiul nu îndepărtase omizile, dar acestea mâncaseră toate o-urile din cățeii de usturoi până când rămăseseră uscați și usturi.   

Explicațiile științifice, presupunerile și simplele dări cu părerea la coltul străzii nu schimbaseră cu nimic mersul înainte al omizilor printre rânduri. Pe măsură ce înfulecau din o-uri și zero-uri, omizile deveneau tot mai mari și mai zdravene, majoritatea deveniseră deja oomizi, iar altele chiar ooomizi. Și nimeni nu avea vreun indiciu despre cum ar putea fi oprite să devină oooomizi, ceea ce ar fi devenit cert o stavilă în mergerea înainte a lumii. 

Asta până când un băiețel de numai șapte ani, elev în clasa primară la școala gimnazială Cutezanța, a găsit soluția. Ședea pe covorul din bucătărie și răsfoia o carte colorată de povești pentru copii. Fiind la curent cu problema omizilor, la un moment dat a tras-o pe maică-sa de poalele rochiei și a întrebat-o cât se poate de serios.

- Mami, dar de ce oamenii nu pun î înainte de o. Dacă omida e făcută numai din cocoloașe de o, un î cu căciula lui ascuțită i s-ar înțepeni în gât ca o cange, n-ar mai putea să mănânce și ar muri imediat. 

Mama a râs, l-a mângâiat pe creștet și l-a trimis în camera lui să citească mai departe, fiindcă ea are treabă, trebuie să facă de mâncare. Însă în timp ce tăia ceapa s-a gândit mai bine la vorbele copilului și a început să îi dea dreptate. A dat focul mic la supă, a luat o foaie de hârtie și a scris o scrisoare către Ministerul Agriculturii - Serviciul Lepidoptere, în care a explicat pe îndelete cum ar putea fi stârpite omizile. A doua zi a primit o scrisoare de mulțumire semnată chiar de ministru, în care acesta îi confirma că măsura propusă li s-a părut tuturor celor din minister excepțională și că va fi discutată în ședința de guvern din cursul zilei pentru a stabili măsurile ce se impun. 

„Îordin al Primului Ministru privind măsurile de îndepărtare a erucas fabulas dintre filele cărțilîor și salvarea literei îo și a cifrei zerîo de la dispariție:

Art 1: Începând cu data de astăzi, 19 îoctîombrie 2î025, tîoate tipîografiile din țară vîor intrîoduce litera î înaintea literei îo și a cifrei zerîo, indiferent unde se vor afla acestea în cadrul cuvântului. 

Art 2: Îorice text scris de către îo persîoană privată, fie el dîocument îoficial sau persîonal, va avea litera î scrisă înaintea literei îo și a cifrei zerîo, indiferent unde se vor afla acestea în cadrul cuvântului.

Art 3: Prezentul îordin este aplicabil pentru întreaga pîopulatie a țării. 

Semnat Prim Ministru 

xxxx 

Astăzi, 19 îoctîombrie 2î025

Iar lumea a tăcut și a așteptat cu sufletul la gură. Și efectele ordinului au început să se vadă neîntârziat. Omizi cu capul sfârtecat, căzute la sfârșitul rândului, prăbușite între paragrafe sau chiar dezmembrate printre cuvinte, puteau fi găsite în ziare, în cărți, sau în documentele oficiale. 

„În nîoaptea următîoare a trezit-îo din nîou şi s-a înfuriat din nîou, pentru că ridicase în piciîoare tîot spitalul cu cântecul ei urlat ca din gură de şarpe, ooo iar ea l-a implîorat să încerce să-şi amintească dacă era tot cântecul din ziua precedentă. Vîoia cu disperare să afle, fiindcă în ultimii ani visul acela al ei se repeta nîoapte de nîoapte, oooo un vis cîomplet alb, tîotul era alb acîolîo, străzile şi casele şi cîopacii şi pisicile şi câinii şi stânca de pe marginea prăpastiei. 

ooooo

La fel şi Ada, prietena ei cu părul rîoşcat, şi ea era albă din cap până-n piciîoare, fără îo picătură de sânge pe chip şi pe trup.”

Sistemul funcționa. În câteva luni trupurile uscate ale omizilor răstignite între cuvinte au fost îndepărtate, litera o și cifra zero au fost reinstituite în drepturi fără să mai fie străjuite de litera î, iar cărțile au fost retipărite în forma în care fuseseră cu jumătate de an în urmă și cu mulți înainte.

Ah, poate mă întrebați ce s-a întâmplat cu fluturii. Da, așa cum s-au așteptat entomologii, fluturii au apărut pretutindeni. Dar mult mai târziu...

- Mamă, am niște fluturi în cap.

Femeia râse. 

- Ce-ți veni? Cum să ai fluturi în cap? 

- Uite, așa bine. Sunt sigur că am niște fluturi în cap. Le simt aripile când zboară și se lovesc de creștetul meu, simt aerul dimprejur cu vibrează, simt picioarele lor cum mă gâdilă când se așază pe creier. 

- Hai, fugi de aici, copile! Cum crezi tu că pot să trăiască fluturi în capul tău?

- Nici eu nu înțeleg cum, dar sunt acolo. N-am crezut la început, însă am privit prin ochi până în fundul capului și i-am zărit în oglindă. Privește și tu - și băiatul făcu ochii mari, își îndepărtă ușor pleoapele cu degetele și ridică privirea.

- Oh – scăpă femeia. Deși niciodată n-ar fi bănuit că i se poate întâmpla așa ceva, i se întâmpla în ziua aceea chiar ei. Fiu-su avea într-adevăr fluturi în cap. Se scutură din reverie și încruntă sprâncenele.

- Ești îndrăgostit, tinere. Și citești prea multe cărți de dragoste! – îi spuse zâmbind și-i trecu blând mâna prin părul bogat.

Însă niciun pic peste zi nu scăpă de imaginea fluturilor pe care-i văzuse. Ba mai mult, un gând ascuns îi dăduse târcoale toată ziua. Ea îl izgonise, așa cum izgonești o muscă care te sâcâie, dar el revenise de fiecare dată, zbârnâind în aer aproape de ochi. Pe seară, în timp ce-și cremuia fața înaintea oglinzii din baie, privi peste umăr de teamă să n-o vadă cineva, apoi îndepărtă ușor pleoapele cu vârfurile degetelor și privi înăuntru. Se cutremură. Ai ei erau mai mulți, mai mari și mai bogat colorați.