Capacul se desprinse de roată, se rostogoli de-a lungul șoselei câteva zeci de metri, apoi ieși în marginea de pământ, alunecă peste iarba și se lovi cu un zgomot asurzitor de-o piatră, oprindu-se brusc. De sub el ieși amețit un gândac de bucătărie ce mersese tot drumul înfipt într-o muchie. Înaintă pe șapte cărări până lângă frunzele de arțar și căzu lat. Când deschise ochii, în față i se înfățișă o coropișniță roșcată, un pic trecută, sorbind sub o umbrelă de soare gin tonic dintr-un pahar înalt cu pai roșu. Lângă ea pe șezlong un greiere frumos, indecent de tânăr, cânta la chitară, făcându-i ochi dulci într-o tigaie pătrată. Pentru un gândac care locuise toată viața în drenajul de pardoseală a bucătăriei de la etajul șapte din marele oraș, priveliștea care i se înfățișa era copleșitoare. Ce minune, murmură el și leșină iar. Coropișnița îi luă capul în poală, îi șterse fruntea c-o frunză de moșmon și cu gândul la nebunia pe care o trăiau, îi șopti la ureche: e cu adevărat un miracol.
(text scris pentru Jokeri de Cuvinte cu titlu dat și în limita a 1000 de caractere)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu