Neagra ceruire

IC se trezi zbuciumat. Dormise prost. Căută prin beznă telecomanda și apăsă al doilea buton din colțul din dreapta sus. Imediat un albastru timid își făcu apariția la linia orizontului. Căscă și-și întinse brațele în lateral și picioarele în lung, trosnindu-și încheieturile. Zâmbi. Era un obicei vechi și deși i se spusese că nu e sănătos pentru că afectează articulațiile, continua să o facă cu plăcere. Soarele începu să urce ușor pe cer. Sorii cei noi urcau mult mai repede pe boltă, nu era nevoie de jumătate de zi ca să ajungă deasupra capului, o jumătate de oră era suficientă pentru a simula răsăritul și apoi gata, erau sus. Cei mai mulți dintre cunoscuți rămăseseră credincioși soarelui galben, așa cum fusese el înainte de Neagra Ceruire și probabil că încă mai era, dar lui îi plăcea cel albastru. De atunci mai fuseseră câteva ceruiri, dar nimic nu putuse restabili cerului culoarea albastră și soarelui pe cea galbenă. Acum amândouă erau negre. Robotul constată mișcare între cearceafuri și porni programul setat pentru dimineață. Pregăti oul ochi, felia de brânză, roșia, felia de șuncă, prăji cele două felii de pâine și încălzi apa pentru ceai. Prefera breakfastul din perioada preartificială în locul mult mai comodei pastile. Conducerea nu agrea folosirea termenilor „era artificială” și „era preartificială”, care deși erau asociați exploziei inteligenței artificiale de la începutul secolului XXI, păreau să îi dea o notă persiflantă, sugerând că lumea prezentă era complet nenaturală, meșteșugită din iluzii. De aceea comunicatele oficiale mergeau pe variantele „eră pretrumpistă”, respectiv „postrumpistă”, și asta nu fiindcă individul ar fi fost o personalitate marcantă a epocii sale, ci pentru că „domnia sa” produsese o ruptură în societate atât de puternică, încât în doi ani se adâncise cu o viteză uluitoare, ajungându-se în final, în mod previzibil socotiseră istoricii vremii, la neagra ceruire și la distrugerea aproape completă a umanității. Noroc că între timp mașinile inteligente căpătaseră oarecare autonomie și salvaseră ce se mai putuse salva din ruinele unei lumi bolnave. 

IC deschise televizorul. Nu avea nimic altceva mai bun de făcut. Imediat după Marea Revenire oamenii chiar trebuiseră să muncească. Cu brațele, cu mintea. Asta până când au pus la punct roboții și mai ales până când au pus în funcțiune centralele nucleare de fuziune. Apariția acestei industrii, care pentru producere energiei avea nevoie doar de hidrogen și oxigen, ambele existente din abundență împrejur, a însemnat energie gratis pentru toți locuitorii planetei și implicit dizolvarea societății așa cum existase ea de mii de ani. Cu energie gratis și roboți capabili să rezolve absolut orice problemă, omul fusese dezvelit de singurul lucru care-l înnobila, munca. „Era artificială va fi comunistă sau nu va fi deloc”, spusese unul dintre filozofii vremii, nu-și mai aducea aminte numele, la începutul epocii. Și avusese dreptate! Orice altă opțiune ar fi dus la o nouă neagră ceruire, peste cea existentă, care ar fi condus cu siguranță la moartea planetei. 

Locuitorii continuaseră să aibă meserii, neretribuite desigur, bani nici nu mai existau de altfel, doar de dragul de a-și umple timpul cu ceva. IC era poet. Scria poezii, deși acestea nu semănau aproape deloc cu cele ce se scriau în epoca preartificiala. Scoase dintr-o mapă electronică o foaie de hârtie și un pix și își apleca capul în palmele sprijinite în coate pe marginea mesei. Cum se lăsă-n coate, soarele începu să clipească ca un bec nestrâns bine în fasung. Tresări. Nu i se mai întâmplase niciodată așa ceva. Scutură telecomanda și apăsă din nou butonul al doilea din dreapta sus. Soarele se opri din clipit. Ridică pixul și își duse cealaltă mână la frunte. Scrierea poemelor era una din cele mai grele meserii ale noii lumi pentru că presupunea multă gândire și în special multă inventivitate, dar îi plăcea, îi făcea bine. Câteva dintre poeziile lui fuseseră afișate pe tuburile de călătorie, iar una fusese chiar prezentată pe media centralizată. 

IC căută un subiect de poem. Lumea artificială ducea lipsă de elemente poetice. De aceea și barzii erau atât de puțini. Pe de altă parte nici locuitorii planetei nu mai citeau poezie, decât rar și doar dacă erau inserate printre versuri updaturi economice sau bucăți de reclamă la diverse produse indispensabile vieții, cum ar fi mașina de gândit. Mașina de gândit era o piesă nelipsită din orice locuință și înlocuia practic mai vechea mașină de scris, folosită în era preartificială, păstrând desigur proporțiile date de decalajele între vremuri. 

Soarele începu iar să clipească, așa că IC ceru să-i fie făcută legătura cu dispeceratul central. „Pentru elemente de laudă apăsați tasta unu, pentru propuneri de îmbunătățire apăsați tasta doi, pentru reclamații apăsați tasta trei”. Trei „Pentru alimente apăsați tasta unu, pentru condiții casnice apăsați tasta doi, pentru activități lucrative apăsați tasta trei”. Doi „Pentru apă apăsați tasta unu, pentru energie apăsați tasta doi, pentru mediu apăsați tasta trei”. Trei „Pentru peisaj apăsați tasta unu, pentru soare apăsați tasta doi, pentru cer apăsați tasta trei”. Doi. „Pentru soare defect apăsați tasta unu, pentru soare inexistent apăsați tasta doi, pentru orice altă problemă apăsați tasta trei”. Unu. „Pentru soare întunecat apăsați tasta unu, pentru soare prea luminos apăsați tasta doi, pentru orice altă problema apăsați tasta trei și veți fi direcționat către Dispeceratul de Analiza și Rezolvare a Defectelor”. Trei.

- Bună ziua, sunt KMF de la Dispeceratul de Analiză și Rezolvare a Defectelor, cu ce vă putem fi de folos? – răsună din tavan o voce metalică dulce. 

- Sunt IC, soarele meu pâlpâie – răspunse el scurt și concis. 

Nu era nevoie să prezinte mai multe detalii despre sine, cum ar fi adresa, sau data nașterii, sau numărul de identificare, sau numărul carnetului de sănătate, căci toate aceste informații și multe altele se aflau deja imprimate în timbrul vocii sale.

- O secundă – replică vocea metalică, timp în care IC își imagină că îi sunt analizate informațiile furnizate de timbrul vocii. Vă rugăm să selectați din telecomandă soarele roșu.

IC făcu întocmai și soarele păru să nu mai pâlpâie. 

- Mulțumesc, pare că soarele roșu funcționează fără probleme, dar aș vrea să-mi fie reparat și soarele albastru – comentă IC.

- Așteptați câteva minute. 

IC așteptă o vreme și soarele începu iar să pâlpâie. 

- A înce...

- Știm, pâlpâie. Încercați și soarele mov. 

IC schimbă din telecomandă în soare mov. Nu-l încercase niciodată. Îi plăcea. Nu știa să spună de ce, dar acesta venea și cu o mireasmă discretă de lavandă, desigur doar sugerată. Așteptă. După un timp și soarele mov începu să clipească.

- Problema nu este la soare, este la dumneavoastră. Vă rugăm să căutați placa IXWM19562. Este în secțiunea AS503. După ce o găsiți vă rugăm să apăsați butonul de control. 

IC își ridică tricoul peste burtă, apoi ridică cracul drept al șortului, dezvelindu-și pulpa. Scoase din degetul mare o șurubelniță subțire ca o scobitoare, dădu la o parte petecul de piele și desfăcu capacul. Găsi imediat placa. Apăsă butonul de control. Se aprinse lumina roșie. 

- Roșu.

- Vom trimite un tehnician cu o placă nouă, ajunge în două minute. Vă sugerăm să renunțați la meseria de poet și să alegeți alta din „Lista completă și actualizată a codurilor CAEN 2525”. Din cauza suprasolicitării circuitele s-au încălzit și au cedat. Dacă nu mai aveți o altă problemă vă dorim o zi bună.