nu a ajuns încǎ la o treime din cursǎ şi deja are probleme; e în prima jumǎtate a plutonului, nici nu-şi doreşte mai mult, dar simte cum ceva se zbate în pântecul ei, fierbinte, acid; simte cum i se umflǎ, odata cu tǎlpile pe care deja nu le mai simte; nu e prima oarǎ, i s-a mai întâmplat la antrenamente, dar atunci era altceva, acum e în cursa cea mare, cursa de maraton a olimpiadei;
încearcǎ sǎ se gândeascǎ la altele ca sǎ nu mai simtǎ apǎsarea; dacǎ şi-ar fi luat gentuţa aia cu ştrasuri s-ar fi potrivit foarte bine cu chimonoul roşu cumpǎrat ieri; dar pitica cu ochii turtiţi n-a vrut cu nici un chip sǎ lase din preţ “sǎrti dolar… no, no les… sǎrti dolar, nais nais… sǎrti dolar” şi zâmbea într-una; asta o scotea din minţi; nici mǎcar nu putea s-o înjure şi sǎ plece;
e cald, e foarte cald; ar fi trebuit sǎ-şi asculte antrenorul; acum îi pare rǎu pentru ceea ce a facut înainte de cursǎ; n-a dat dovadǎ de profesionalism; un alt punct de hidratatre; apucǎ unul dintre paharele de pe marginea meselor; îl duce spre buze, apoi renunţǎ; ştie cǎ nu-i face bine; şi-l toarnǎ în cap;
strânge din dinţi şi mǎreşte pasul; sǎ ajungǎ odatǎ la capǎt; stadionul nici mǎcar nu se zǎreşte; nu-i vine sǎ se gândeascǎ cât mai e; încǎ atât cel puţin…;
şi canadianca, ce picioare strâmbe are; a stat în faţa ei pe linia de start; cum o putea doamne sǎ iasǎ din casǎ cu picioarele alea; poate doar în pantaloni; iar irlandeza…; sunt prietene vechi; a fǎcut burtǎ; probabil anul ǎsta se lasǎ, cǎ are o vârstǎ şi ea; mai bine pune mâna şi face un copil; sau altceva, nu mâna…;
senzaţia de disconfort, de durere se agraveazǎ; o clipǎ îi trece prin cap sǎ renunţe; dar ştie cǎ nu o poate face; o ţarǎ întreagǎ o priveşte la televizor, familia, prietenii; nu poate face asta; trebuie sǎ schimbe tactica; în locul paşilor mari cu arcuirea amplǎ a genunchilor, hotǎrǎşte sǎ treacǎ la paşi mǎrunţi şi deşi; îşi aduce aminte cǎ aşa alergaserǎ chinezoaicele cu opt ani in urma la Sydney; zâmbeşte; alergau ca nişte pǎpuşi de porţelan în chimonou, doar cǎ nu fǎceau plecǎciuni; acum sunt tari, au tehnicǎ, probabil o sǎ ia şi aici aurul;
iuţirea pe care şi-a impus-o a adus-o neaşteptat în primele cinci, departe de grosul plutonului; e puţin speriatǎ de asta; ştie cǎ ar trebui sǎ aplice acum toate sfaturile primite la şedinţele de pregǎtire tehnicǎ, dar simte cum îi vâjâie capul şi cum o arde pântecele; nu se mai poate aduna; trebuie doar sǎ alerge şi sǎ ajungǎ cât mai repede la stadion, la asta se concentreazǎ;
o doare; ar vrea sǎ-şi dea drumul undeva la marginea drumului, ca o cârpǎ aruncatǎ din care se scurg toate lǎturile lumii, nevǎzutǎ , neauzitǎ, nebǎgatǎ în seamǎ; dar nu poate, mai degrabǎ mai face un efort; parcǎ începe sǎ se vadǎ şi stadionul; ǎla o fi?!; ar fi trebuit sǎ-i facǎ şi ea o pozǎ sǎ ştie cum sǎ-l recunoascǎ; înǎuntru pǎrea mai mare; poate e doar foarte departe…;
strânge din dinţi; muschii picioarelor şi ai abdomenului sunt extrem de încordaţi; beton; dar a ajuns deja a doua; nici nu ştie cum; toate camerele de luat vederi sunt pe ea şi pe keniancǎ; “ruperi de ritm, ruperi de ritm” strigǎ cineva din mulţimea de chinezi de pe margine cu glas tare; “în mǎ-ta cu ruperile tale de ritm, acu ai cǎpǎtat glas, sǎ vǎd dacǎ ai fi în locul meu cum ai mai rupe ritmurile” murmurǎ printre buze recunoscându-l pe antrenor care o urmǎreşte de pe trotuar cu bicicleta;
dupǎ al doilea colţ zǎreşte stadionul şi asta îi dǎ mai multǎ putere; e imens; cât mai poate fi pânǎ acolo?! cinci şase minute şi a scǎpat de tot chinul; încearcǎ sǎ mǎreascǎ un pic pasul, apoi îşi aduce aminte cǎ a schimbat tactica în paşi mǎrunţi şi repezi din cauza problemei care o necǎjeşte nespus; nu mai vede în faţa sa decât steguleţe; nici o spinare de alergǎtoare cum era obisnuitǎ pânǎ acum, nici un picior strâmb, nici un fund cât o butie…; i se face pielea de gǎinǎ; nu ştie de ce;
a intrat pe stadion; se sperie, lumea face o hǎrmǎlaie grozavǎ; încǎ zece secunde, încǎ cinci, încǎ trei, douǎ, una…….gata a scǎpat; continuǎ însǎ alergarea ca şi cum cursa nu s-ar fi încheiat; a juns şi kenianca şi chinezoaica; uite cǎ n-a luat aurul… cautǎ din priviri pe cineva de la organizatori, o femeie;
aude în jurul ei numai “gold medal, congreciuleişǎns, congreciuleişǎns” dar nu mai are rǎbdare sǎ se mai intereseze cine a luat aurul; cineva îi dǎ un buchet mare de flori; altcineva un drapel tricolor;
îşi face loc cu greu printre braţele care o împresoarǎ ca nişte liane uriaşe, se apropie de o chinezoaicǎ micuţǎ ce pare a fi de la organizatori şi şopteşte cu glas sfârşit “toilet, toilet, please….. cǎ nu mai pot”…
încearcǎ sǎ se gândeascǎ la altele ca sǎ nu mai simtǎ apǎsarea; dacǎ şi-ar fi luat gentuţa aia cu ştrasuri s-ar fi potrivit foarte bine cu chimonoul roşu cumpǎrat ieri; dar pitica cu ochii turtiţi n-a vrut cu nici un chip sǎ lase din preţ “sǎrti dolar… no, no les… sǎrti dolar, nais nais… sǎrti dolar” şi zâmbea într-una; asta o scotea din minţi; nici mǎcar nu putea s-o înjure şi sǎ plece;
e cald, e foarte cald; ar fi trebuit sǎ-şi asculte antrenorul; acum îi pare rǎu pentru ceea ce a facut înainte de cursǎ; n-a dat dovadǎ de profesionalism; un alt punct de hidratatre; apucǎ unul dintre paharele de pe marginea meselor; îl duce spre buze, apoi renunţǎ; ştie cǎ nu-i face bine; şi-l toarnǎ în cap;
strânge din dinţi şi mǎreşte pasul; sǎ ajungǎ odatǎ la capǎt; stadionul nici mǎcar nu se zǎreşte; nu-i vine sǎ se gândeascǎ cât mai e; încǎ atât cel puţin…;
şi canadianca, ce picioare strâmbe are; a stat în faţa ei pe linia de start; cum o putea doamne sǎ iasǎ din casǎ cu picioarele alea; poate doar în pantaloni; iar irlandeza…; sunt prietene vechi; a fǎcut burtǎ; probabil anul ǎsta se lasǎ, cǎ are o vârstǎ şi ea; mai bine pune mâna şi face un copil; sau altceva, nu mâna…;
senzaţia de disconfort, de durere se agraveazǎ; o clipǎ îi trece prin cap sǎ renunţe; dar ştie cǎ nu o poate face; o ţarǎ întreagǎ o priveşte la televizor, familia, prietenii; nu poate face asta; trebuie sǎ schimbe tactica; în locul paşilor mari cu arcuirea amplǎ a genunchilor, hotǎrǎşte sǎ treacǎ la paşi mǎrunţi şi deşi; îşi aduce aminte cǎ aşa alergaserǎ chinezoaicele cu opt ani in urma la Sydney; zâmbeşte; alergau ca nişte pǎpuşi de porţelan în chimonou, doar cǎ nu fǎceau plecǎciuni; acum sunt tari, au tehnicǎ, probabil o sǎ ia şi aici aurul;
iuţirea pe care şi-a impus-o a adus-o neaşteptat în primele cinci, departe de grosul plutonului; e puţin speriatǎ de asta; ştie cǎ ar trebui sǎ aplice acum toate sfaturile primite la şedinţele de pregǎtire tehnicǎ, dar simte cum îi vâjâie capul şi cum o arde pântecele; nu se mai poate aduna; trebuie doar sǎ alerge şi sǎ ajungǎ cât mai repede la stadion, la asta se concentreazǎ;
o doare; ar vrea sǎ-şi dea drumul undeva la marginea drumului, ca o cârpǎ aruncatǎ din care se scurg toate lǎturile lumii, nevǎzutǎ , neauzitǎ, nebǎgatǎ în seamǎ; dar nu poate, mai degrabǎ mai face un efort; parcǎ începe sǎ se vadǎ şi stadionul; ǎla o fi?!; ar fi trebuit sǎ-i facǎ şi ea o pozǎ sǎ ştie cum sǎ-l recunoascǎ; înǎuntru pǎrea mai mare; poate e doar foarte departe…;
strânge din dinţi; muschii picioarelor şi ai abdomenului sunt extrem de încordaţi; beton; dar a ajuns deja a doua; nici nu ştie cum; toate camerele de luat vederi sunt pe ea şi pe keniancǎ; “ruperi de ritm, ruperi de ritm” strigǎ cineva din mulţimea de chinezi de pe margine cu glas tare; “în mǎ-ta cu ruperile tale de ritm, acu ai cǎpǎtat glas, sǎ vǎd dacǎ ai fi în locul meu cum ai mai rupe ritmurile” murmurǎ printre buze recunoscându-l pe antrenor care o urmǎreşte de pe trotuar cu bicicleta;
dupǎ al doilea colţ zǎreşte stadionul şi asta îi dǎ mai multǎ putere; e imens; cât mai poate fi pânǎ acolo?! cinci şase minute şi a scǎpat de tot chinul; încearcǎ sǎ mǎreascǎ un pic pasul, apoi îşi aduce aminte cǎ a schimbat tactica în paşi mǎrunţi şi repezi din cauza problemei care o necǎjeşte nespus; nu mai vede în faţa sa decât steguleţe; nici o spinare de alergǎtoare cum era obisnuitǎ pânǎ acum, nici un picior strâmb, nici un fund cât o butie…; i se face pielea de gǎinǎ; nu ştie de ce;
a intrat pe stadion; se sperie, lumea face o hǎrmǎlaie grozavǎ; încǎ zece secunde, încǎ cinci, încǎ trei, douǎ, una…….gata a scǎpat; continuǎ însǎ alergarea ca şi cum cursa nu s-ar fi încheiat; a juns şi kenianca şi chinezoaica; uite cǎ n-a luat aurul… cautǎ din priviri pe cineva de la organizatori, o femeie;
aude în jurul ei numai “gold medal, congreciuleişǎns, congreciuleişǎns” dar nu mai are rǎbdare sǎ se mai intereseze cine a luat aurul; cineva îi dǎ un buchet mare de flori; altcineva un drapel tricolor;
îşi face loc cu greu printre braţele care o împresoarǎ ca nişte liane uriaşe, se apropie de o chinezoaicǎ micuţǎ ce pare a fi de la organizatori şi şopteşte cu glas sfârşit “toilet, toilet, please….. cǎ nu mai pot”…
(disclaimar: prezentarea de faţǎ a cursei de maraton de la olimpiadǎ este doar o glumǎ şi nu are nici o legaturǎ cu întrecerea realǎ, performanţa Constantinei Tomescu Diţă fiind una cu adevǎrat extraordinarǎ ş fiind obţinutǎ prin cu totul alte mijloace)