Aur la maraton

nu a ajuns încǎ la o treime din cursǎ şi deja are probleme; e în prima jumǎtate a plutonului, nici nu-şi doreşte mai mult, dar simte cum ceva se zbate în pântecul ei, fierbinte, acid; simte cum i se umflǎ, odata cu tǎlpile pe care deja nu le mai simte; nu e prima oarǎ, i s-a mai întâmplat la antrenamente, dar atunci era altceva, acum e în cursa cea mare, cursa de maraton a olimpiadei;
încearcǎ sǎ se gândeascǎ la altele ca sǎ nu mai simtǎ apǎsarea; dacǎ şi-ar fi luat gentuţa aia cu ştrasuri s-ar fi potrivit foarte bine cu chimonoul roşu cumpǎrat ieri; dar pitica cu ochii turtiţi n-a vrut cu nici un chip sǎ lase din preţ “sǎrti dolar… no, no les… sǎrti dolar, nais nais… sǎrti dolar” şi zâmbea într-una; asta o scotea din minţi; nici mǎcar nu putea s-o înjure şi sǎ plece;
e cald, e foarte cald; ar fi trebuit sǎ-şi asculte antrenorul; acum îi pare rǎu pentru ceea ce a facut înainte de cursǎ; n-a dat dovadǎ de profesionalism; un alt punct de hidratatre; apucǎ unul dintre paharele de pe marginea meselor; îl duce spre buze, apoi renunţǎ; ştie cǎ nu-i face bine; şi-l toarnǎ în cap;
strânge din dinţi şi mǎreşte pasul; sǎ ajungǎ odatǎ la capǎt; stadionul nici mǎcar nu se zǎreşte; nu-i vine sǎ se gândeascǎ cât mai e; încǎ atât cel puţin…;
şi canadianca, ce picioare strâmbe are; a stat în faţa ei pe linia de start; cum o putea doamne sǎ iasǎ din casǎ cu picioarele alea; poate doar în pantaloni; iar irlandeza…; sunt prietene vechi; a fǎcut burtǎ; probabil anul ǎsta se lasǎ, cǎ are o vârstǎ şi ea; mai bine pune mâna şi face un copil; sau altceva, nu mâna…;
senzaţia de disconfort, de durere se agraveazǎ; o clipǎ îi trece prin cap sǎ renunţe; dar ştie cǎ nu o poate face; o ţarǎ întreagǎ o priveşte la televizor, familia, prietenii; nu poate face asta; trebuie sǎ schimbe tactica; în locul paşilor mari cu arcuirea amplǎ a genunchilor, hotǎrǎşte sǎ treacǎ la paşi mǎrunţi şi deşi; îşi aduce aminte cǎ aşa alergaserǎ chinezoaicele cu opt ani in urma la Sydney; zâmbeşte; alergau ca nişte pǎpuşi de porţelan în chimonou, doar cǎ nu fǎceau plecǎciuni; acum sunt tari, au tehnicǎ, probabil o sǎ ia şi aici aurul;
iuţirea pe care şi-a impus-o a adus-o neaşteptat în primele cinci, departe de grosul plutonului; e puţin speriatǎ de asta; ştie cǎ ar trebui sǎ aplice acum toate sfaturile primite la şedinţele de pregǎtire tehnicǎ, dar simte cum îi vâjâie capul şi cum o arde pântecele; nu se mai poate aduna; trebuie doar sǎ alerge şi sǎ ajungǎ cât mai repede la stadion, la asta se concentreazǎ;
o doare; ar vrea sǎ-şi dea drumul undeva la marginea drumului, ca o cârpǎ aruncatǎ din care se scurg toate lǎturile lumii, nevǎzutǎ , neauzitǎ, nebǎgatǎ în seamǎ; dar nu poate, mai degrabǎ mai face un efort; parcǎ începe sǎ se vadǎ şi stadionul; ǎla o fi?!; ar fi trebuit sǎ-i facǎ şi ea o pozǎ sǎ ştie cum sǎ-l recunoascǎ; înǎuntru pǎrea mai mare; poate e doar foarte departe…;
strânge din dinţi; muschii picioarelor şi ai abdomenului sunt extrem de încordaţi; beton; dar a ajuns deja a doua; nici nu ştie cum; toate camerele de luat vederi sunt pe ea şi pe keniancǎ; “ruperi de ritm, ruperi de ritm” strigǎ cineva din mulţimea de chinezi de pe margine cu glas tare; “în mǎ-ta cu ruperile tale de ritm, acu ai cǎpǎtat glas, sǎ vǎd dacǎ ai fi în locul meu cum ai mai rupe ritmurile” murmurǎ printre buze recunoscându-l pe antrenor care o urmǎreşte de pe trotuar cu bicicleta;
dupǎ al doilea colţ zǎreşte stadionul şi asta îi dǎ mai multǎ putere; e imens; cât mai poate fi pânǎ acolo?! cinci şase minute şi a scǎpat de tot chinul; încearcǎ sǎ mǎreascǎ un pic pasul, apoi îşi aduce aminte cǎ a schimbat tactica în paşi mǎrunţi şi repezi din cauza problemei care o necǎjeşte nespus; nu mai vede în faţa sa decât steguleţe; nici o spinare de alergǎtoare cum era obisnuitǎ pânǎ acum, nici un picior strâmb, nici un fund cât o butie…; i se face pielea de gǎinǎ; nu ştie de ce;
a intrat pe stadion; se sperie, lumea face o hǎrmǎlaie grozavǎ; încǎ zece secunde, încǎ cinci, încǎ trei, douǎ, una…….gata a scǎpat; continuǎ însǎ alergarea ca şi cum cursa nu s-ar fi încheiat; a juns şi kenianca şi chinezoaica; uite cǎ n-a luat aurul… cautǎ din priviri pe cineva de la organizatori, o femeie;
aude în jurul ei numai “gold medal, congreciuleişǎns, congreciuleişǎns” dar nu mai are rǎbdare sǎ se mai intereseze cine a luat aurul; cineva îi dǎ un buchet mare de flori; altcineva un drapel tricolor;
îşi face loc cu greu printre braţele care o împresoarǎ ca nişte liane uriaşe, se apropie de o chinezoaicǎ micuţǎ ce pare a fi de la organizatori şi şopteşte cu glas sfârşit “toilet, toilet, please….. cǎ nu mai pot”…

(disclaimar: prezentarea de faţǎ a cursei de maraton de la olimpiadǎ este doar o glumǎ şi nu are nici o legaturǎ cu întrecerea realǎ, performanţa Constantinei Tomescu Diţă fiind una cu adevǎrat extraordinarǎ ş fiind obţinutǎ prin cu totul alte mijloace)

Mimi și calul

mimi scoate din poşetǎ cheia; o cheie de yalǎ pe un inel de inox; o prinde între degetul mare şi arǎtǎtor, o pipǎie ca şi cum ar analiza textura unei rochii, apoi îi dǎ drumul sǎ alunece pe curburǎ; închide ochii, alege altǎ cheie; ciuleşte urechile, nu urcǎ nimeni, e singurǎ; mai poate zǎbovi preţ de câteva secunde; altǎ cheie; mmm… asta trebuie sǎ fie cea de la birou, asta de la maşinǎ, astǎlaltǎ de la garaj…; în cele din urmǎ o gǎseşte pe cea care îi trebuie; descuie şi intrǎ; descalţǎ din mers pantofii cu toc cui, apoi îşi leapǎdǎ fusta cu un gest brusc ca şi cum ar vrea sǎ scape de o piele mult prea obositǎ;
înǎuntru miroase a cafea şi a tutun de pipǎ, amestec perfect dozat din tutun de Virginia, Cavendish şi Burley la care s-au adǎugat arome de portocalǎ, miere şi un strop de vanilie; ea bea cafea, el nu fumeazǎ tutun de pipǎ;
îşi dǎ drumul sǎ alunece pe canapea, apoi îşi descheie uşor, unul câte unul, al treilea, al patrulea şi al cincilea nasture de la bluza albǎ de mǎtase; primii doi sunt deja descheiaţi, suficient cât sǎ desfacǎ într-o cupǎ de crin marginea dantelatǎ a sutienului şi sânul mic şi rotund;
ceva nu-i în regulǎ; ridicǎ de jos, de lângǎ piciorul mǎsuţei cu blat de marmurǎ singurul pahar de cristal din casǎ şi îşi toarnǎ un deget de baileys; gheaţǎ;
zâmbeşte; o arde între degete cubul rece de gheaţǎ şi ezitǎ; ştie cǎ el ar fi ales alt loc, nu lângǎ baileys;
şi totuşi ceva nu e în regulǎ; îşi aruncǎ ochii de jur împrejur; lampadarul cu picior de bronz întruchipând o bacantǎ dǎnţuind este la locul lui lângǎ pat, sub geam gǎleata din plastic cu lalele galbene; pe masǎ paharul cu lapte pe jumǎtate plin şi punga goalǎ de chocapics; pe covor rǎvǎşite revistele;
şi totuşi…; se ridicǎ şi cautǎ din priviri; îl gǎseşte; un cap de cal; ascuns dupa uşǎ, pe taburet, jocul de şah cu piese din sticlǎ; lipseşte calul de negru al albului; partea de jos, rotundǎ ca o bute s-a rostogolit pânǎ la marginea cutiei şi atârnǎ doar de un vis; partea de sus înfǎţisând un cal nǎrǎvaş, jos pe covor; celelalte la locul lor, ca şi cum cineva ar fi vrut sǎ decapiteze intenţionat calul;
şi nebunii la locul lor; mimi a mizat întotdeauna pe nebuni, dar ştie cǎ ar fi trebuit sǎ mizeze pe turn; dacǎ ar fi fǎcut-o, calul nu ar fi mai ajuns probabil cu gâtul tǎiat şi sentimentul acesta cǎ ceva nu-i în regulǎ nu ar mai fi bântuit-o…