- Hai să ne
ascundem – chicoti mustăciosul acoperindu-și zâmbetul sub palmele umede și bălăbănindu-și
fundul ca o mâță pregătită să prindă vrabia de pe gard.
- De cine, de
cine? – se răsuci în loc precum un titirez lunganul cel chel, luminându-se ca o
veioză și căutând cu ochii sticloși strâmtoarea pe unde să-și strecoare trupul
deșirat tremurând de emoții.
- Eu de tine și
tu de mine. Bine, asta la început, apoi facem invers, eu de mine și tu de tine.
Ne ascundem de noi înșine – chicoti mustăciosul mai departe, icnind subțire ca
un șoricel. Pfuu… ce-o să ne mai distrăm.
Lunganul îl
privi dezamăgit, cu ochii aproape lăcrimând. Nu i se părea deloc amuzantă joaca.
Își desfăcu buzele petale și își lăsă capul să alunece peste umărul drept
asemeni unui balon dezumflat. După câteva secunde însă, tresări brusc.
- Hai să ne
ascundem sub șifonier – zâmbi el larg, cu gura dând degrabă ocol cefei. Eu de
tine și tu de mine desigur – mai adăugă el atunci când observă că mustăciosul începe
să-și adune sprâncenele.
- Sub același șifonier?
Lunganul îl
privi încurcat. Procesă însă rapid informația. Nu aveau două șifoniere, dar cel
din dormitor avea două uși.
- Da, da, sub
același șifonier!
Mustăciosul
rotofei se încruntă iar. Procesa mai greu informația.
- Eu sub ușa
din dreapta! – punctă el hotărât. Întotdeauna îi plăcea să puncteze hotărât
peste i.
- Ocheiii… -
acceptă lunganul prelungind un I înmuiat.
Mustăciosul încă
mai procesa informația.
- Știi, dacă
ne ascundem de noi înșine nu putem să ne pitim sub același șifonier!
Fu rândul
lunganului să cadă pe gânduri.
- Tu de mine
sau tu de tine?
- Tu de mine
sau tu de tine ce?
- Să ne
ascundem!
- Hmmm… ai
dreptate! – mormăi mustăciosul.
Lunganul zâmbi
din nou larg. Era clipa sa de glorie. Punctul său se cățărase pe i sus, în vârf
de tot, iar al mustăciosului zăcea pe jos sfărâmat.
- Eu zic să găsim
alt loc.
- De acord!
Spune tu!
- Aaa, nuuu… păi
dacă îți spun unde o să mă ascund, am să aflu și pe urmă am să mă găsesc cât ai
zice pește. Fiecare trebuie să-și găsească un loc și să-l țină doar pentru el.
Pe urmă ne ascundem!
- Pui – oftă
lunganul.
- Pui ce?
- Pui, nu pește!
Putem să zicem pui. Știi că nu-mi place peștele. Are oase.
- Bine pui!
- Ce să pun?
- Hai, nu fii
tâmpit!
O vreme se lăsă
o tăcere grea. Nici lunganul și nici mustăciosul nu mai scoteau nicio vorbă.
Niciunul nu mișca. În timp ce mustăciosul privea fix către un punct negru de pe
tavan, mic cât un rahat de muscă, continuând să proceseze informația, privirea
lunganului se risipea prin fereastra.
- Gata, răsuflă
mustăciosul ușurat.
- Gata ce?
- Gata, eu știu
unde să mă ascund!
- Eu nu știu.
Pot să vin și eu cu tine?
- Nici vorbă!
Tu nu ești noi înșine. Tu n-ai ce căuta cu mine.
Lunganul tăcu
o vreme strâmbându-și gura și rostogolindu-și maxilarele ca și cum ar fi încercat
să-și scoată cu limba cuvintele înțepenite între măsele.
- Noi ne ascundem
de noi înșine, noi nu mergem să ne ascundem cu noi înșine. Noi înșine rămân în
sufragerie pe canapea, în timp ce noi ăștilalți ne ascundem, deci pot veni cu
tine.
- Mă încurci și
nu pot să mai gândesc dacă arunci vorbele așa, de-a valma, fără niciun sens. Încearcă
să judeci ce scoți pe gură, încearcă să procesezi informația.
Lunganul tăcu
bosumflat.
- Nu, nu, nu
poți veni cu mine – concluzionă mustăciosul după câteva clipe de gândire.
- Dar dacă ne
ascundem de noi înșine, cum o să mai vorbim cu noi înșine?!
- Tocmai asta
e șmecheria. D-aia ne ascundem, ca să nu ne găsim, să nu ne vedem, să nu ne
vorbim. Să rămânem singuri cuc.
Lunganul trase
aer în piept, dar mustăciosul îl repezi înainte să apuce să spună ceva.
- Să nu-mi
spui că nici cucul nu-ți place.
Lunganul se
strâmbă. Lui îi plăcea să vorbească cu sine. Mai ales seara când gândurile se
adunau grămadă și el trebuia să se sfătuiască cu cineva pe când le împăturea și
le netezea cu dosul palmei pentru a-i găsi fiecăruia un loc în sertarul
potrivit.
- Și n-o să
mai putem vorbi cu nimeni dacă ne ascundem?
- Evident! Cu
cine să mai vorbești dacă stai ascuns după ușa din baie.
Lunganul
chicoti.
- Ce-i?
- Nimic!
- Hai zi,
ce-i? – insistă mustăciosul.
- Ei, nimic! Mă
gândeam la ușa din baie. Are o zgârietură pe undeva pe la mijloc.
Abia aștepta
ca mustăciosul să se ascundă de sine.
- Deci dacă ne
ascundem de noi înșine, cu cine nu mai putem vorbi de fapt, cu noi sau cu ei? Și
mai ales cine nu trebuie să ne găsească?
- Pe tine nu
trebuie să te găsească nimeni, pentru că tu nu ai găsit încă niciun loc unde să
te ascunzi – strâmbă din nas mustăciosul evitând răspunsul.
- Bine, bine,
eu pot să mă ascund oriunde. Întrebarea e de ce? Și de cine?
- De toți!
Pentru liniștea ta!
O vreme se așeza
iar tăcerea. Grea. Atât de grea încât se putea auzi canapeaua gemând sub
greutatea amândurora și a tăcerii așezate deasupra.
- Dacă ne
ascundem de noi înșine înseamnă că nu ne mai găsim pe noi înșine – concluzionă într-un
târziu mustăciosul după ce termină de procesat informația. Suntem cum să-ți
zic… așa ca și cum am fi dezmoșteniți…
- Așa e! Deși
eu cred că ne ascundem mai mult de ei decât de noi înșine.
- De care ei?
- De ei, de
lume! Dacă ne ascundem de noi înseamnă că ne ascundem și de lumea din noi. Cu cât
lumea e mai adâncă, cu atât ne ascundem mai tare.
Mustăciosul își
frământă ușor buzele.
- Și de ceilalți?
- De care
ceilalți?
- De cei din
afară.
- Pentru ăștia
sunt uși. Ca cele de șifonier. Mari, uriașe…
Mustăciosul rămase
pe gânduri. Nu mai procesa informația. Privirea i se prelingea lung peste
pervazul ferestrei.
- Știi, dacă
ne ascundem și pe urmă nu ne mai regăsim? Așa a făcut mama cu o cutie de bomboane
de ciocolată odată. A cumpărat-o pentru ziua mea și a ascuns-o, dar când a
venit ziua mea n-a mai găsit-o. O mâncasem.
- Brrr… O
Doamneee, nici nu vreau să mă gândesc – se cutremură mustăciosul, fără ca
lunganul să înțeleagă dacă cutremurarea se produsese din cauza cutiei de
bomboane devorate sau din cauza temerii că ar putea deveni de negăsit pe veșnicie.
- Nici eu, dar
trebuie să ne gândim la toate ce ni s-ar putea întâmpla…
- Ei, dacă așa
se pune problema, atunci eu zic să nu ne mai ascundem. Mergem mai departe așa
cum suntem – se burzului mustăciosul.
- Bine, dar tu
ai zis să ne ascundem…
- Da-o dracului
de ascunzeală!