Domnul Anders Anundsen are un mic magazin de produse electrocasnice
pe strada Sognsveien numărul 70, la parterul unei clădiri vechi cu patru etaje.
Nu o duce nici prea bine, dar nici prea rău, cu cele îndestulătoare zilei se
descurcă. Cei mai mulți dintre cumpărătorii săi sunt oameni din cartier, un
cartier mic aflat departe de centrul orașului, pe care îi cunoaște de când
lumea, crescând practic odată cu ei. Știe ce le trebuie, știe câți bani își
permit să cheltuie, ba celor mai mulți dintre ei le cunoaște chiar și capriciile.
Viața domnului Anundsen este una liniștită, tulburată din când în când doar de clinchetul
clopoțelului de bronz din ușa magazinului care îl trezește dulce din moțăiala și
mai dulce.
- Nu doamnă Nordahl, frigiderul dumneavoastră nu a sosit încă.
După cum v-am spus și ieri, de la depozitul central mi s-a comunicat că va
ajunge abia miercuri. Desigur că am să vă sun doamnă Nordahl, fiți fără grijă. Vă
confirm că nu este nevoie să veniți mâine.
Și domnul Anundsen închide grijuliu ușa înapoia vecinei
sale. Știe însă cu siguranță că doamna Nordahl, care ține o băcănie trei case mai
în josul străzii, are să vină și mâine și are să întrebe din nou dacă
frigiderul dumisale a fost trimis de la depozitul
central, sau dacă mai are încă de așteptat, în timp ce dumnealui, domnul Anundsen,
are să-i răspundă cu aceeași neîngrădită amabilitate că frigiderul nu a sosit, dar
că va veni miercuri, așa cum a fost anunțat prin telefon chiar în ziua întocmirii
hârtiilor. Domnul Anundsen își va relua apoi locul pe scaunul rotativ cu
picioare din inox și burete de densitate ridicată, din spatele tejghelei, sprijinindu-și
capul într-o mână, în timp ce cu cealaltă va continua să răsfoiască rar, extrem
de rar, paginile revistei cu produse electrocasnice de ultimă generație a celor de la Klimax AS, pe care o primește gratis, în
fiecare lună, în cutia poștală a
magazinului.
Tocmai de aceea apariția unui străin în ușa de sticlă a stabilimentului
a răscolit tihna obișnuită a vieții domnului Anundsen. Străinul a părut o clipă
că verifică adresa citită într-o agendă electronică, cu cea de pe zidul clădirii,
pentru a se asigura ca a ajuns unde trebuie, pe urmă a urcat cele două trepte și
a pătruns înăuntru.
- Domnul Anundsen bănuiesc – s-a înfipt străinul de cum a
intrat și s-a grăbit să îi întindă mâna subțire și albă și cartea de vizită.
Lars Thune, sales consultant la M&M, răpăi el cu viteză amețitoare, în timp
ce domnul Anundsen își lăsă capul pe o parte, privindu-l circumspect. În
magazinul său nu mai intrase un străin de circa șapte luni. Ultimul fusese un angajat
al Stig Arild Nordli Norway Arctic Export & Import care adusese cinci frigidere,
trei aragaze și patru televizoare cu diagonală mare. De atunci nimeni.
Tânărul angajat al firmei M&M nu îl lăsă să se trezească
din amețeală, ci completă degrabă zâmbind cu gura până la ceafă.
- Și nu! Nu, domnule Anundsen, noi nu vindem bombonele,
noi vindem imagine – și aici tânărul făcu un arc de cerc, ca și cum ar fi construit
din palme un curcubeu uriaș, având chipul domnului Anundsen în vârful său - iar
M și M nu vin de la Forrest Mars și Bruce Murrie, ci de la Molstad și Myren,
patronii companiei de advertising sută la sută locale.
Domnul Anundsen îl privi atent din capul blond tuns șmecherește,
lung în față și în creștet, dar aproape ras de jur împrejurul țestei și până la
gleznele goale, incapabile să fie acoperite de-a lungul a trei degete, nici de pantofii
din piele maron lustruiți impecabil, nici de pantalonul albastru închis, perfect
asamblat la sacoul din bumbac de aceeași culoare. Domnul Anundsen închise revista și își îndreptă umerii amorțiți.
Primea în cutia poștală o grămadă de reclame în fiecare săptămână. Fiecare avea
să îi vândă câte ceva, de la produse electrocasnice, la reclame în diverse spații
publicitare, rafturi care își vindeau singure marfa, software-uri pentru
managementul produselor, sfaturi pentru prezentarea lor avantajoasă, ba chiar și
costume pentru vânzători sau corpuri speciale de iluminat comercial pentru interior
sau exterior.
- Ce spuuui că vinzi, tinere domn?!
- Lars Thune domnule, sales consultant la M&M – repetă
el oficial și îi arătă cu un deget numele său și poziția înscrise cu litere
bleumarin pe cartea de vizită pe care i-o înmânase mai devreme. Și vindem imagine.
- Poți fi puțin mai precis în privința imaginii? Ce vinzi
mai exact?
- Absolut – replică tânărul entuziast, ca și cum exact întrebarea
aceasta ar fi așteptat-o. Scoase apoi din mapa subțire un pliant pe care îl așeză
deschis pe tejghea, apoi o tabletă nu mai mare decât o carte obișnuită.
- Fiți atent aici, domnule. În lume sunt o sută nouăzeci
de milioane de companii. Aproximativ zece milioane sunt în vânzări, iar în vânzări
de electrocasnice cam doi la sută, ceea ce înseamnă două sute de mii. Două sute
de mii, vă dați seama?! Iar a dumneavoastră este una din ele – începu tânărul să
turuie arătând pe tabletă grafice, deschizând și închizând pagini, arătându-i
fotografii cu sediile impunătoare ale diverselor companii importante din lume,
precum și pagini cu produse electrocasnice ale câtorva dintre ele.
- Vă dați seama domnule, a dumneavoastră este una dintre
ele, una dintre cele două sute de mii de firme care vând produse electrocasnice
în lume, un fir de nisip pe o plajă nesfârșită... Iar dacă deschidem ochiul
electronic al lumii, nici nu vă vedeți printre ele – mai adaugă el și tastă
rapid numele firmei pe Google, pentru a-i arăta apoi partenerului său de dialog
rezultatul căutării. Nici pe prima pagina, nici pe a doua, nici pe a treia, nici
mai încolo. Sunteți complet inexistent...
Domnul Anundsen privea spre cele arătate de mai tânărul său
interlocutor cu aceiași ochi cu care părinții săi priviseră aselenizarea. „One
small step for man, one giant leap for mankind” spusese Neil Armstrong înfigând
în praful lunar talpa tremurândă a cizmelor sale grele, în timp ce ai lui înfulecau
de zor Røkt Laks răstigniți pe canapeaua moale și înveliți cu pătura groasă,
chestie pe care el însuși n-ar fi putut-o repeta nicidecum, căci internetul nu stârnea
într-însul nici un pic de pasiune, ca să nu mai vorbim de interes.
- Priviți atent domnule, ca să înțelegeți mai bine ce
vreau să vă spun! – și tânărul deschise Google Maps, căutând locația magazinului
domnului Anundsen. Priviți aici! Vedeți?! Totul este plat, inclusiv magazinul dumneavoastră!
Dacă cineva vă caută, trebuie să iasă din casă - și aici degetul tânărului
alese la întâmplare o casă din apropiere - apoi să meargă pe stradă și să vă
caute din ușă în ușă până să vă găsească – adăugă el și izbi ostentativ cu degetul
de zidurile caselor din jur, ca o bilă de biliard celelalte bile. Dar gândiți-vă
ce s-ar întâmpla dacă dumneavoastră ați avea o dimensiune în plus față de toți ceilalți!
Dacă magazinul dumneavoastră s-ar înălța deasupra tuturor și ar fi vizibil de
la kilometri distanță. Nimeni nu ar mai trebui să vă caute, căci veți putea fi văzut
de oriunde - exemplifică el ridicând cu mâna din tabletă un magazin imaginar
care creștea pe verticală și tot creștea ca vrejul de fasole al lui Jack, până
undeva la nivelul privirii. Ar fi doar nevoie să se apropie de fereastră, de
fereastra unui calculator și v-ar vedea. Noi oferim o nouă dimensiune domnule,
a patra dimensiune – încheie el apoteotic și dădu drumul unui mic spot
publicitar la companiei, care explica în cuvinte alese, dar puține și complicate,
ce poate oferi M&M.
- Tinere domn, îmi pare rău, dar nu sunt câtuși de puțin
interesat de oferta dumneavoastră. Și apoi, adaugă domnul Anundsen privindu-și
ceasul de la mână, mai sunt vreo zece minute și trebuie să sosească madam
Olstad pentru a alege un robot de bucătărie cu care pregătească Verdens Beste,
căci îi vin nepoții din Danemarca.
- Oh, domnule, dar nici nu am apucat să vă spun tot ce
aveam de spus. Noi putem să vă oferim ceva extraordinar, iar prețul este
simbolic, aș putea spune, pentru ceea ce vă oferim. Vă putem crea o imagine
complexă în mediul virtual. Eu zic să începem cu un site simplu dar extrem de
atractiv, cum ar fi unul de genul acesta, ajustând cu grijă inputurile pentru
SEO, apoi cu un cont de Facebook, unul de Instagram și unul de Twitter. Noi le întreținem
pe toate, desigur, adăugăm poze si clipuri video, răspundem comentariilor. În ziua
de azi tot mai multă lume renunță la Facebook, avem prea puțin timp, preferăm
lucrurile simple, mesajele concise și dacă se poate reprezentate prin imagini. Cuvintele
au din ce în ce în mai puțină valoare în lumea în care trăim astăzi. Să fim sinceri
și să recunoaștem drept, chiar dacă cu un pic de rușine. Mesajul contează până
la urmă, iar faptul că acesta poate fi construit fără cuvinte este ceva fantastic,
domnule, e o chestiune pe care mulți dintre noi nu o concep, dar care ne acaparează
viața fără să simțim.
Domnul Anundsen, un om calm și echilibrat din fire, simți
cum își pierde puținul răbdării de altfel bine întemeiate.
- Mai sunt exact două minute domnule și doamna Olstad va
intra pe ușa aceea, iar eu nu o pot lăsa să aștepte căci trebuie să pregătească
Verdens Beste pentru nepoții săi care vin tocmai de la Copenhaga – îi arătă el
ceasul mai tânărului său partener de discuții. Cred că timpul alocat expunerii dumneavoastră
se aproprie de final.
- Nu aș vrea să fiu nepoliticos domnule, dar cred că aici
greșiți. Nu știți ce pot face și nici nu m-ați lăsat să vă explic. Însă exact pe
silaba plic clopoțelul din ușă își slobozi clinchetul și câțiva pași ușori se rostogoliră
pe podea până lângă tejghea.
- Ei bine tinere domn, spune-mi, te rog, ce poți face? În
cinci cuvinte, nu mai mult...
- Sunt atât de bun în ceea ce fac încât pot vinde
frigidere urșilor polari – punctă tânărul, accentuând ultimele cinci cuvinte.
Atât domnul Anundsen cât și doamna Olstad izbucniră în râs.
Era pentru prima dată când domnul Anundsen a râs în hohote după mulți, foarte mulți
ani năzuroși.
Însă hotărârea tânărului vânzător de miraje i-a plăcut atât
de mult, încât a decis să încerce și a semnat un contract de publicitate în
mediul on-line pentru o jumătate de an, fără să știe prea bine care ar putea fi
beneficiile, dar mai ales fără să fie sigur dacă își dorește cu adevărat să obțină
acele beneficii.
- Și nu uita! Mi-ai promis că noi doi vom vinde frigidere,
multe frigidere, urșilor polari – a râs domnul Anundsen și l-a bătut pe umăr pe
tânărul care îi făcuse o impresie bună până la urmă, prin determinarea sa.
Iar primul a intrat în magazin într-o marți, prima din
lună, la ora 14:27. Era sigur de zi pentru că în prima marți din lună sosea
revista celor de la Klimax AS și el tocmai o ridicase când deschisese magazinul.
Iar ora, ora fusese definitiv marcată în pendula cea mare de lângă ușă. Ursul, uriaș,
o dărâmase când intrase și acele ceasornicului rămăseseră înțepenite la 14:27. Domnul
Anundsen ridicase pendula și o mutase în spatele magazinului, lângă piesele de
retur, dar nu mai pusese niciodată mecanismul în funcțiune, poate fără vreun gând
anume, sau poate tocmai pentru a imortaliza evenimentul. Ursul i-a aruncat o
privire în treacăt, apoi a început să se învârtă printre rafturi, risipindu-și trupul
greoi printre produsele expuse vânzării. I-au sclipit ochii la aragazele din
inox cu placă din sticlă brumărie, la plasmele frumos colorate, la mașinile de spălat
vase, dar s-a oprit în cele din urmă în fața celui mai mare frigider din magazin
și l-a cercetat îndelung.
- Ăsta! – a dat el din cap și domnul Anundsen abia a avut
timp să se dezmeticească și să se apropie în grabă.
- Acesta este cel mai bun produs al nostru. Combina
frigorifica side by side Electrolux EAL6142BOX. Este frost free desigur, are o
capacitate de cinci sute douăzeci și șapte de litri și dimensiunile unu optzeci,
pe nouă sute, pe șapte sute. Are comenzi pe ușă, acces facil la răcitorul de băuturi
fără deschiderea frigiderului și consum redus de energie – turui domnul Anundsen
și în timp ce vorbea își aminti că frigiderul stătuse nemișcat de ceva ani și
nici măcar nu știa dacă mai funcționează sau nu, așa că speră din tot sufletul
ca ursul să nu vrea să-l ridice pe loc, ci doar să îl plătească, iar el să îl
livreze ulterior, astfel încât să aibă timp să îl testeze și eventual să sune
la depozit să îi trimită un altul, dacă ar fi fost cazul.
- Asigurați garanția și în Svalbard? – a mai vrut să știe
ursul, apoi a plătit cu un card Visa, valabil din toate punctele vedere, a lăsat
adresa și s-a făcut nevăzut.
Domnul Anundsen a rămas înlemnit. La orice s-ar fi putut aștepta
în urma semnării contractului de publicitate, doar la așa ceva nu! Tânărul său
colaborator fusese determinat nu doar în a-l face să-și cheltuie banii, ci și în
respectarea promisiunilor făcute.
Același urs și-a făcut apariția o săptămână mai târziu. Domnul
Anundsen l-a recunoscut după o pată cafenie pe care o avea undeva aproape de
genunchiul piciorului stâng. A trecut repede printre rafturi de data aceasta și
s-a oprit fix în dreptul Electroluxului. A ridicat apoi o labă înspre bărbatul
de la tejghea.
- Salut – a răspuns domnul Anundsen. Încă unul doriți?
Ursul s-a încruntat și a ridicat din nou laba, de data
aceasta desfăcută larg.
- Aaa... cinci bucăți? – a întrebat domnul Anundsen
nervos, știind că frigiderul expus este cel din urmă de acest fel. Știți,
acesta expus este ultimul. Clienții mei obișnuiți caută de obicei modele mai
ieftine și mai mici. Ei se orientează mai degrabă spre LG, Samsung. Dacă nu vă deranjează
pot să le aduc în maxim o săptămână. Ursul scutură din cap cum că nici că-i pasă,
iar domnul Anundsen se liniști. Vă mulțumesc foarte mult pentru vânzarea pe
care mi-o faceți, recunosc că valoarea frigiderului pe care l-ați ales e de două
ori mai mare decât a oricărui altul. Dar pot să vă întreb de unde ați auzit de
magazinul meu? Întreb și eu de curiozitate, doar așa, căci până acum nu mi-a
mai trecut pragul nici un urs polar, deși înțeleg că unii locuitori ai orașului
ar mai fi fost vizitați de semeni de-ai dumneavoastră.
Ursul ridică ochii spre cer și mormăi ceva din care
domnul Anundsen bănui că se desprind cuvintele Lars și Thune, așa că se înveli
liniștit în gândul că banii săi nu fuseseră aruncați în van.
La doar trei zile distanță în magazin intră o ursoaică cu
doi pui. În timp ce puii se proptiseră în dreptul unui Sony de nouăzeci și opt de inchi, în care
Tom și Jerry se hârjoneau printre fâșiile de plastic ale ambalajului incomplet desfăcut,
ursoaica cercetă cu luare aminte magazinul, mormăind continuu. Se opri o clipă
lângă o mașină de spălat cu încărcare verticală, privi îndelung la televizorul în
dreptul căruia se proptiseră puștii, mângâindu-i în treacăt pe creștet, iscodi
atentă un robot de bucătărie cu treizeci și una de piese, precum și un cuptor incorporabil
de capacitate mare și se opri în final în dreptul frigiderelor. Căută din
priviri, dădu târcoale într-o parte și alta, se ridică peste ele privind înapoia
lor, pentru ca în cele din urmă să geamă crunt de se auzi până la băcănia
doamnei Nordahl. Domnului Anundsen îi sări inima din loc. Știa ce caută ursoaica,
dar deși făcuse comandă pentru încă zece piese din celebrul de acum Electrolux,
prima șarjă avea să fie livrată abia peste două zile. Așa că înșfăcă un pliant și
se înființă lângă ursoaică.
- Știți, acesta este cel mai bun produs al nostru. Desigur
și cel mai scump. Avem însă o mulțime de variante cu care îl puteți înlocui,
dacă credeți că se potrivesc nevoilor dumneavoastră. Uitați de exemplu acest Zanussi.
Este ieftin și bun... Apoi acest Samsung...
Ursoaica părea extrem de fericită să își petreacă după
amiaza în magazinul domnului Anundsen, așa că ascultă cu atenție explicațiile
sale, cercetând din timp în timp modelele pe care bărbatul le avea expuse și cumpătând
asupra avantajelor și dezavantajelor fiecăruia. Și tocmai când domnul Anundsen
se oprise asupra avantajelor ultimului LG primit, ursoaica se ridică în două
picioare întinzând labele lung spre tavan, mai mai să treacă prin el la vecinii
de deasupra.
- Zece? – întreba bărbatul, iar ursoaica confirmă zâmbind
din cap. Îi luă apoi în primire pe puști și ieșiră sporovăind din magazin.
Nu mică fu mirarea domnului Anundsen când doar o săptămână
mai târziu, dând colțul străzii, exact la ora nouă fără șase minute, așa cum o
făcea de fiecare dată, să audă zarvă dinspre magazinul său. Când privi mai
atent constată că la ușa stabilimentului stăteau înșirați mai mulți urși
polari. Unul citea ziarul, altul tăvălea între palme un pachet înghețat de
sardine, altul meșterea ceva la o lanternă cu multe baterii, o ursoaică croșeta
botoșei, în timp ce doi dintre ei jucau liniștiți table. Când l-au văzut s-au
ridicat de pe scăunelele pliante și s-au aliniat cuminți în fața ușii așteptând
să descuie.
Următoarele luni au fost foarte spornice pentru domnul
Anundsen. Cel puțin o dată pe săptămână câte un urs polar intra în magazin și cumpăra
măcar un frigider. Este adevărat, cazurile în care cumpărătorii cereau mai mult
de unul, era de acum extrem de rare, dar domnul Anundsen era mulțumit. Mai ales
că relația cu urșii polari părea să fie mult mai bună decât cea cu oamenii, mai
mormăiau ei din când în când, dar nu aveau nimic de comentat. O singură
neclaritate mai avea însă bărbatul și încercă să o lămurească cu ultimul
client. Părea să fie un urs bătrân, căci avea o barbă albă și mare, trupul
masiv și ochii adânci.
- Înțeleg căăă... Lars Thune v-a contactat cumva și astfel ați găsit magazinul meu, nu știu cum și nici nu
mă interesează, dar ce naiba v-a spus de v-a convins să cumpărați frigidere tocmai
acolo, la Cercul Polar?
Ursul lăsă impresia că nici nu l-a auzit. Continuă să se
plimbe încet printre rafturi, părând să adulmece mai degrabă viitorul decât
lucruri palpabile. Se opri însă în fața unui televizor deschis pe National Geografic
și arătă din priviri înspre ecranul de plastic. Bărbatul se apropie și urmărind
câteva zeci de secunde imaginile cu ghețari desfăcându-se-n așchii, înțelese ce
i-a stârnit pe urșii polari. Era vorba despre încălzirea globală.
Și astfel, chiar de a doua zi, pe ușa magazinului de
electrocasnice din strada Sognsveien, numărul 70, apăru un bilet scris cu
marker albastru pe o bucată de hârtie A4 „Ne-am mutat. Ne găsiți în Svalbard”.