Jumalul Comandantului - Anul stelar 20415
Comandantul Pascu zâmbi melancolic. După socotelile sale trecuseră fix o mie de ani de când părăsiseră Terra la bordul primei nave spaţiale 100% româneşti. Fusese o toană de-a lui Ponta. Băieţii de la ARCA trimiseseră în spaţiu în anul terestrial 2008 un balon de cauciuc de care spânzuraseră un aparat foto ce făcuse pe automat primele fotografii româneşti din stratosferă. Apoi, doi ani mai târziu, tot ei veniseră cu macheta prototipului unui avion neaoş capabil să iasă din atmosfera terestră şi să zboare deasupra ei cu viteze nemaiîntâlnite. Dar cum banii se terminaseră pe reclamă ARCA trebuise să caute sprijin la guvem pentru construcţia propriuzisă. Ponta le-a zis că le dă banii cu condiţia să scrie pe avion "Băsescu e un bou", ca să vadă şi Merkel şi Barroso şi toată Europa care e de fapt realitatea reală, ci nu aia pe care o tot împroaşcă Monica şi cu Cezar pe la Bruxelles. Pe urmă s-a mai gândit şi i-a venit o idee şi mai bună. Da’ dacă în loc să vadă toată Europa care e realitatea ar vedea tot Universul?! Şi a cerut un motor mai mare şi mici schimbări în carlingă, astfel încât să se poată împături aripile şi despaturi scaunele ca să se facă pat, transformându-se astfel la nevoie în navetă spaţială. Şi s-a transformat. Ţine minte ca mai ieri cum Antonescu s-a opus vehement să scrie pe fuzelaj "Băsescu e un bou", că a zis că nu se cuvine, aşa că au decis în cele din urmă să boteze nava HuoBăse. Când i-a văzut numele prima dată sclipind în soare acolo pe fuzelaj, scris mare cu litere tricolore, a crezut că e o copie ieftină turcească după HugoBoss. Abia când s-a apropiat a înţeles ca era vorba de un mesaj politic şi atâta tot. Băse s-a opus degeaba în CNAP căci guvemarea a contracarat în AGVPSMS şi a luat o hotărâre definitivă în MDTC, care a fost apoi validată în FHCS şi declarată irevocabilă în MLPTS. Aşa că la lansare alături de Pontonescu stătuse şi Băsescu care după ce scăpase din cele cincisprezece încercări consecutive de demitere, făcuse pe dracu în patru şi îşi prelungise cu suport popular ultimul mandat pe termen nelimitat, urmând ca limitarea să o facă cu proxima ocazie o Comisie de Analiză a Oportunităţii Prelungirii Mandatelor Prezidenţiale al cărei şef era.
- Hai dragă, nu vii la masă, c-am făcut nişte ouă cu jumări de-ţi lasă gura apă. E duminică azi, ce naiba, le lăsăm dracu de chimicale la tub şi mâncăm şi noi ceva sănătos - se auzi un glas suav de dincolo de copertina ce separa biroul comandatului de sala principală.
Comandantul Pascu înşurubă capacul stiloului, îl lăsă pe birou şi porni către masă. Fusese o idee excelentă să accepte la bord cele zece găini şi doi porci chiar dacă asta însemna defapt dublarea greutăţii avionului. Dar iată, din când în când puteau savura o masă ca pe Pământ. Georgeta, comandantul adjunct, proprietara glasului suav de mai adineauri, a insistat să ia şi o vacă, dar el a convins-o că laptele din comerţ tot din praf e făcut, iar brânza din cretă şi aracet, aşa că ea a cedat în cele din urmă şi au luat vaca la cutie. Comandatul Pascu o privi cu ochi duioşi cum îi pune ouăle mirosind îmbietor în farfurie. Era frumoasă. În cei o mie de ani petrecuţi cu viteza luminii nu se schimbase niciun pic, chiar dacă de 498 devenise mamă. Iar piercingul din limbă şi tatuajul cu "“veni, vidi, vicious” de pe umărul stâng, ăla care semăna atât de bine cu ecusoanele din marina militară americană, o făceau atât de senzuală încât în fiecare seară încerca i-l dezlipească cu buzele umede. Ce s-ar fi făcut fără ea?! Expediţia practic n-ar fi existat! Ştia desigur că fusese amanta subsecretarului de stat pe probleme de sateliţi, drone, nave spaţiale şi extraspaţiale iar mai apoi a secretarului de stat pe probleme aerospaţiale, pentru ca în cele din urmă să ajungă amanta ministrului transporturilor pe care îl înşela periodic cu un culturist brunet şi cret cu faţă de ciocan pneumatic. Dar aşa e în viaţă, trebuie să te lupţi pentru fiecare treaptă, pentru fiecare centimetru de teren. Georgeta înşurubă capacul la borcanul cu jumări şi-l scoase pe hubloul-frigider. Marele avantaj al Cosmosului îl constituie faptul că nu-ţi trebuie frigider. Scoţi ce-ţi trebuie pe pervazul hubloului şi e congelat instantaneu.
- Hai gata, e timpul de-un somn – decretă Georgeta, curăţând masa cu peria de firimituri.
Comandantul zâmbi. Problema asta a timpului fusese întotdeauna o poamă acră. La început şi-au potrivit ceasurile după GSP, dar când au ieşit din raza de acţiune a Pământului lucrurile s-au complicat. Nu tu Soare, nu tu Lună, nu tu sateliţi artificiali, s-au dus dracu punctele de reper. Stele erau o mulţime, dar ce folos, vâjâiau pe lângă bordul navei ca frunzele uscate în furtună. După cinci zile de incertitudini comandantul a hotărât că trebuie făcut ceva. Exista desigur la bord un computer care tot afişa în colţul din stânga jos o dată şi o oră, dar nu se puteau baza doar pe indicaţia aia îngustă. Aşa că in lipsa oricărui alt sistem de încredere timpul fu stabilit pe baza orelor de somn executate într-o săptămână şi mediate. A trecut un somn, s-a dus o zi, au trecut trei somnuri, s-a dus trei zile, au trecut nouă, s-au dus şapte. Da, da, s-au dus şapte căci atât comandantul cât şi secundul obişnuiau să tragă la aghioase după mesele de prânz din weekend stropite cu coniac de Murfatlar şi ţuică de Topoloveni. "Ajută la odihnă şi la digestie iar în condiţii de imponderabilitate este esenţială o digestie funcţională" îl susţinuse medicul expediţiei când ceruse o suplimentare de fonduri pentru anumite articole esenţiale unei deplasări de asemenea anvergură. Cum însă rezervele de digestiv şi de calmant se împuţinau comandantul era din ce în ce mai îngrijorat cu privire la timp. Timpul era în pericol. Fundul lăzii de ţuică însemna practic şi capătul timpului. Căci nu-i ţuică nu-i somn, nu-i somn nu-i calendar, nu-i calendar nu-i timp. În fine ceva timp ar fi fost, dar ar fi flendurit aiurea, cum flendurea farul din stânga după ce îi lovise manivela aia rusească ca din senin taman când el îi scosese căştile şi o trăsese în poală să se mai giugiuleasca un pic. De multe ori se rugase la Dumnezeu să dea peste ei o navă extraterestră, ba chiar şi una sovietică. Precis ar fi găsit rezerve de băutură mai mari la bord. Ei nu prea ar fi avut ce să le ofere, poate doar nişte ouă proaspete şi nişte şorici, dar o soluţie s-ar fi găsit. Ba chiar Georgeta se oferise imediat să rezolve problema când auzise despre frământările lui "Lasă dragă că mă ocup eu. Dacă e şi frumuşel scot untu din el, poa’ să fie şi d-ăla verde" spusese ea clipind ingenuu din gene şi comandantul ştiuse că trebuie doar să-i găsească căci problema comercială era ca şi rezolvată.
Iar timpul putea fi salvat!