am desenat cu degetul un copac în nisip
un trunchi gros în centru
trei ramuri în stânga, trei ramuri în dreapta
și un braț subțire înălțat către cer
apoi am umplut ramurile cu frunze prelungi
ca o scursă privire
după câteva minute a apărut o vrabie
care s-a așezat pe ramura cea mai joasă
a început să ciripească zglobie și să-și scuture aripile
a sosit apoi alta și s-a așezat lângă ea înfoind ciripitul
și alta și alta până când copacul întreg
s-a umplut de vrăbii gureșe
acoperind orice semn în nisip
apoi a venit marea și a șters totul...
marți, 16 mai 2017
joi, 11 mai 2017
Povestea
o voce de femeie îl roagă în receptor
să vină degrabă la scoală
să citească copiilor poeziile sale
de unde știe femeia că el scrie poezii
el se miră n-a spus niciodată nicicui
poemele le-a scris pe toate în palmă
și-n dimineți însorinde a lipit palmele
pe faianța aburindă din baie
acum stă în cumpănă, dar vocea femeii o știe
el intră timid și se împiedică în prag
copiii îl așteaptă zâmbind curios
are să recite din poeziile sale
iar ei au să-l asculte cuminți
și-au să-l roage încolțind să mai spună
dar imediat ce deschide gura
o fetiță cu cozi blonde se ridică și pleacă
apoi alta din spate face la fel
la fiecare vers pe care îl recită
câte un copil se grăbește să iasă
n-ar fi crezut că sunt atâția copii într-o clasă
căci el e la a patra poezie
iar copiii se tot ridică și pleacă
doar unul rămâne
lucrurile n-ar fi trebuit să se întâmple așa
copiii n-ar fi trebuit să plece
iar profesoara ar fi trebuit să sosească
îl recunoaște pe băiat,
pe vremea lui stătea în penultima bancă la geam
șed amândoi pe scaunele mici ca pe talerele unei balanțe
îmi spui o poveste, îl întreabă băiatul cu ochi rugători
greu cade căruntul din gene
dar o poveste tot are să-i spună
și-apoi alta și alta,
el nu se mai satură tălmăcind povestiri
iar copilul zâmbind…
s-a înnoptat și nu sună încă de recreație!
să vină degrabă la scoală
să citească copiilor poeziile sale
de unde știe femeia că el scrie poezii
el se miră n-a spus niciodată nicicui
poemele le-a scris pe toate în palmă
și-n dimineți însorinde a lipit palmele
pe faianța aburindă din baie
acum stă în cumpănă, dar vocea femeii o știe
el intră timid și se împiedică în prag
copiii îl așteaptă zâmbind curios
are să recite din poeziile sale
iar ei au să-l asculte cuminți
și-au să-l roage încolțind să mai spună
dar imediat ce deschide gura
o fetiță cu cozi blonde se ridică și pleacă
apoi alta din spate face la fel
la fiecare vers pe care îl recită
câte un copil se grăbește să iasă
n-ar fi crezut că sunt atâția copii într-o clasă
căci el e la a patra poezie
iar copiii se tot ridică și pleacă
doar unul rămâne
lucrurile n-ar fi trebuit să se întâmple așa
copiii n-ar fi trebuit să plece
iar profesoara ar fi trebuit să sosească
îl recunoaște pe băiat,
pe vremea lui stătea în penultima bancă la geam
șed amândoi pe scaunele mici ca pe talerele unei balanțe
îmi spui o poveste, îl întreabă băiatul cu ochi rugători
greu cade căruntul din gene
dar o poveste tot are să-i spună
și-apoi alta și alta,
el nu se mai satură tălmăcind povestiri
iar copilul zâmbind…
s-a înnoptat și nu sună încă de recreație!
luni, 1 mai 2017
O cameră obscură
Păstrez în casă o cameră goală
Nicio mobilă înăuntru
Doar două ferestre mari către sud
Prin care pătrunde soarele toată ziua
Seara traversează înapoi
În fiecare primăvară descui ușa
Și-i văruiesc pereții în alb
Astfel încât orice trecere
Să se imprime perfect
Nicio mobilă înăuntru
Doar două ferestre mari către sud
Prin care pătrunde soarele toată ziua
Seara traversează înapoi
În fiecare primăvară descui ușa
Și-i văruiesc pereții în alb
Astfel încât orice trecere
Să se imprime perfect
Abonați-vă la:
Postări (Atom)