nu mai văzusem niciodată un flamingo, până ieri când mi-a ieșit în cale unul pe Emanoil Porumbaru colț cu Uruguay; e o cofetărie mică acolo unde servesc cele mai bune clătite cu dulceață de trandafiri din lume; avea corpul rotund ca o barcă plină cu rujuri de damă, picioarele drepte asemeni brațelor unui sextant cu care poți calcula dimensiunea celui mai important pas de făcut și gâtul lung ca un catarg de corabie adulmecând spre noi călătorii
la prima vedere am crezut că e un vas de ceramică în care primăria a plantat zâmbitoare petunii, până când a întors capul spre mine a deschis ochii mari și a țipat ascuțit “hi!”; tiii… ești o minune - m-am bucurat ca un copil - un flamingo adevărat și încă unul vorbitor - m-am răsucit bătând din palme și din gene într-un picior; pe dracu - m-a dezumflat el - sunt un stomac tânjind după clătite cu dulceață de trandafiri
i-am dat să muște din bucata mea, era tocmai miezul la rând cu dulceață din plin, iar el a plescăit pofticios, a înfulecat toată bucata și a explodat de încântare lăsând în urmă doar o dâră groasă de parfum roz de roze…