- Ei, mișcă-te
domnule, ce ai înțepenit așa?! – se izbi un el un bărbat grăsun cu o burtă de
rinocer. Aicea locuiești?
Domnul Depner
băgă instinctiv cheia în broască, răsuci, dar nu se întâmplă nimic.
- He, he, he –
râse spumos domnul Rinocer. Se pare că nu! Așa că eliberează terenul. Uite câți
oameni așteaptă să-și bage cheia în broasca aia – mai adaugă el arătând cu mâna
în jur de la înălțimea grumazului său învelit în piei inelate.
Destul de
rapid se convinse că domnul Rinocer avea dreptate, nu neapărat în privința împerecherii
cheii cu broasca potrivită, căci foarte puțini erau aceia care îi cereau
politicos permisiunea să încerce, cât mai ales în privința faptului că el însuși
părea ca un par înfipt în mijlocul năvalnic al fluviului, mai toți cei care
treceau poticnindu-se-n dânsul. Așa că mai cu voie, mai fără voie, prinse firul
șuvoiului și se lăsă pradă curgerii. Abia atunci realiză Domnul Depner că nu își
cunoștea câtuși de puțin vecinii. Despre vecinul din stânga știa doar că tușește,
în timp ce despre cel din dreapta că are un sac de box pe care îl pocnește din
când în când. Atât și nimic mai mult. Nu putea spune nici cum arată, nici unde lucrează,
nici măcar la ce ore vin sau pleacă de acasă. Dar evenimentul din acea seară îi
permitea, pe lângă multele inconveniențe, să îi cunoască pe toți, să se privească
în ochi, să îi audă vorbind. Și privind înainte și înapoi constată că vecinii săi
erau aproape fără excepție extrem de ciudați. La o privire atentă i se păru
chiar că se află pe aeroportul din Men în Black, unde mișunau lighioane care
mai de care mai ciudate, venind și plecând spre sau dinspre galaxii nebănuite.
- Hei, uită-te
pe unde calci – izbucni o voce din dreptul genunchiului său. Privind atent în jos
descoperi două trupuri subțiri cărând fiecare în spate câte un rucsac îngust și lung
și semănând foarte bine cu două lăcuste.
- Mă scuzați –
bâigui el și desfăcându-și picioarele trecu cu grijă pe deasupra lor.
Domnul Depner încercă
să se oprească, dar șuvoiul îl împiedica împingând-l cu forță. Nebunia cu
cifrele părea să iasă din tiparele unei simple greșeli care trebuie remediată. Privindu-i
atent pe cei din jur, Domnul Depner constată că oamenii nu mai păreau deloc interesați
să își găsească garsoniera, ci mai degrabă să se așeze cât mai convenabil în
mersul mulțimii, astfel încât să fie cât mai puțin împunși cu coatele sau striviți
între alte trupuri.
- Hei, am o
cheie care potrivește aici. Nu e camera mea, dar în nebunia asta cred că e cea mai
bună soluție. Vrei să intri? Mi-e frică să intru singură.
Domnul Depner căută
buzele care dăduseră drumul cuvintelor și descoperi la capătul cărării o fată scundă
și subțire cu o figură asiatică. Cel mai probabil thai, gândi domnul Depner și după
ce o privi atent de sus și până jos confirmă din bărbie. Fata descuie, iar el
intră după fată, apoi trânti ușa în urma-i.
- E incredibil
ce se întâmplă aici. Nu mi-aș fi imaginat așa ceva niciodată.
Fata era foarte
frumoasa. Domnul Depner îi cercetă atent trupul subțire și picioarele lungi, răzvrătindu-se
zglobii pe sub fusta scurtă. Avea o figură de păpușă și un ten ca de ceară. Domnul
Depner cercetă împrejurul. Garsoniera în care intraseră arăta aidoma cu a dânsului.
Un hol mic cu dresingul pe-o parte și baia pe cealaltă, apoi camera, probabil undeva
la doi jumate pe doi jumate, având un pat simplu, un birou cu un scaun, un dulăpior,
o noptieră, un lampadar și un fotoliu minimalist sub el. Altceva nici n-ar mai
fi încăput, căci cele câteva obiecte de mobilier umpleau aproape complet spațiul.
Fata se lăsă pe pat și se întinse pe spate. Părea foarte obosită. Domnul Depner
zări pe noptieră un ziar și câteva mărunțișuri, un pix, un ceas de mână aparent
stricat, o sticlă mică cu apă, o folie de pastile, iar pe birou un calculator. Un
sac cu rufe murdare zăcea în colțul dinspre baie. O privi cu coada ochiului pe
fată. I se părea că a mai văzut-o undeva, dar era aproape sigur că nu în clădire.
Altundeva. Fata se ridicase în capul oaselor și începuse să se dezbrace descheindu-se
la bluza și așa subțire și vaporoasă. Își desfăcea cu gesturi încete, nasturii
sidefii. Coborî cămașa de pe un umăr, lăsând vederii bereta albastră a sutienului.
Domnul Depner înghiți în sec și privi instinctiv înspre ușă. Nu i se părea deloc
ok ceea ce se întâmpla. Era cu totul altfel decât s-ar fi așteptat, iar
momentul nu era deloc potrivit. Fata îl privi zâmbind cu ochii mari, surprinzător
de mari și coborî ușor breteaua sutienului, fixându-l cu privirea, așa cum
fixezi fluturele în insectar. Avea pielea fină și sânul mic și ferm. Când de
sub pânza albastră pielea roză coti înspre roșu, Domnul Depner sări ca un arc și
o zbughi pe ușă afară.
Ieși înapoi pe
holul nesfârșit de lung exact în momentul în care din puhoiul de oameni, făcându-și
cu greu loc prin mulțime, apăru un pește albastru. Baaa, judecând după gentuța
prinsă într-o doară de-o aripioară și de buzele mari și roșii, se putea spune
cu precizie că era o peștoaică. Avea solzii uriași, cam cât capacele de oală și
picioarele mici mici, ca două mingi de tenis.
- Ei, omule! -
simți domnul Depner cum cineva îl trage nervos de mânecă. Cât dai să te scot
din încurcătura asta?!
Bărbatul care
se agățase de brațul său era mic și urât și avea o figură de sconcs.
- Pot să-ți deschid
orice ușă, numai spune-mi care – rânji piticania dezvelind un mănunchi de dinți
mâncați de carii și de tutun. Am aicea cel mai meseriaș șperaclu, doar spune cât
dai.
Domnul Depner se
lipi cu spatele de zid pentru a face loc peștoaicei cu solzii albaștri și cu
buzele uriașe și roșii. Piticania cu fața de sconcs nu avu însă fler. Peștoaica
îl lovi cu pântecu-i mare și bărbatul se prăvăli la pământ. Nimeni, cu excepția
domnului Depner nu-i văzuse alunecare, așa că pașii nepăsători ai mulțimii se rostogoliră
uniform peste dânsul.
Domnul Depner își
prinse capul în palme și închise ochii. Apoi îi deschide și prinse între
unghiile degetului mare și arătătorului o bucățică de piele.
- Auch... – țipă
el ascuțit, apoi închise iar ochii.
Ceea ce i se întâmpla
era absolut de neimaginat. Totul i se părea o șaradă. Dar undeva ar fi trebuit
sa fie o falie de unde să poată deșira adevăratul sens al lucrurilor. Încercă să
rememoreze tot traseul parcurs, drumul de-a lungul clădirii, ușa de la intrare,
mulțimea pestriță, înaintarea cu șuvoiul mulțimii, prima încercare de a intra într-o
cameră, ușa pe care o descuiase fata, apoi fețele, hipopotamul, lăcustele,
fata, peștoaica, sconcsul... Își strânse și mai tare tâmplele în palme. Nimic
din drumul parcurs și niciuna dintre fețe nu-i spuneau nimic deosebit. Trebuia
însă să găsească o ieșire din ciudata poveste.
- Hei,
deschide ochii, ce dracu faci, unde dai așa din mâinile alea fără să te uiți –
strigă o femeie cu gât de girafă, pe care aparent o lovise din greșeală peste o
pată cafenie. Deschide ochii mari – repetă girafa.
- Deschide
ochii mari – repetă și Domnul Depner și se izbi cu palma peste frunte. Își aminti
unde o mai văzuse pe fată. Într-o revistă. Era o reclamă la Thai Airways, fata zâmbea
și arăta cu mâna spre unul din avioanele companiei aflat în zbor. Era cel mai
probabil fotomodel.
- Deschide
ochii mari – repetă din nou Domnul Depner, strângând și mai tare pleoapele. Înlăuntrul
privirii zări ochii mari ai fetei ațintindu-l sfredelitor. Desfăcu pleoapele și
o rupse la fugă înapoi, către camera de unde ieșise puțin mai devreme.
Fata era tot
acolo și domnul Depner răsuflă ușurat. Era băgată cu totul sub cearceaf, doar
capul de păpușă ieșindu-i afară. Îi zâmbi când îl văzu intrând, dar nu spuse
nimic, ci doar își strânse cearceaful și mai mult în jurul gâtului, apoi rămase
așa cu zâmbetul pe buze și cu ochii mari ațintiți asupra-i.
Domnul Depner se
apropie de pat, îi mângâie obrazul, apoi ridică un picior și îl trecu prin
retina fetei. Făcu la fel și cu al doilea. Dincolo de privirea fetei era un coridor
asemeni cu primul, doar că era absolut gol. Și nu erau uși, doar înapoia-privirii,
un fel de hublouri rotunde semănând aproape perfect cu ochiul închis. Domnul Depner înaintă pe culoar. Era atât de asemănător
cu primul. Aceeași podea, aceeași vopsea a pereților, aceleași lămpi fixate în
tavan. Doar că acesta era al lui, doar al lui. Și în dreptul fiecărui ochi închis
erau inscripționate câteva cifre. Nu-i fu greu să-și dea seama că sunt de fapt
date 20112007, 31122003, 10071989... Apoi dintr-o dată 25112019! Bărbatul zâmbi.
Ochiul închis zâmbi și el deschizându-se larg.
***
Domnul Depner
ridică ziarul de pe noptieră și își aruncă ochii peste titluri. Reprezentantul
liberalilor a câștigat turul doi al scrutinului, peste 500.000 de oameni au
ieșit în stradă la Rio de Janeiro - incidente violente, accident grav cu zece
mașini implicate în Capitală, circulația în zonă este parțial blocată, Justin Timberlake,
surprins în ipostaze tandre cu o colegă actriță... E prea multă agitație în lume,
gândi Domnul Depner. Dar dacă lucrurile nu îl afectau în mod direct, zvârcolirea
mulțimii îl lăsa rece. Împături atent ziarul și îl azvârli cu precizie în coșul
de gunoi. Apoi desfăcu o pastilă galbenă din folie și o înghiți cu o gură de apă.
Așeză sticla de plastic înapoi pe noptieră fără să-i pună capacul. Durerea de
cap nu-i trecuse...