trebuie să vină
un vânt năprasnic
ca să niveleze
zumzetul acesta asurzitor
caut un punct
alb în tavan
de care să-mi
agăț cu o carabină verticalul
dar imediat ce-l
găsesc se umple de culori
în mare parte nuanțe
reci
violet, albastru,
verde, ploi
căzând pe lângă
alte firimituri de pe o mușama înflorată
pe care o scutură
vecina de deasupra dimineața-n balcon
reînvăț să pășesc,
să merg înainte
doar într-un
singur picior și acela desculț
celălalt a fugit
peste câmpul culorilor calde de mac
adidașii au rămas
lângă ușă cu limbile scoase
doi caței
obosiți de alergatul în cerc
în timp ce eu
atârn îndărătul lor ca o hologramă lividă
am început cu
celebrul test al dungii de pe centrul șoselei
închide ochii,
desfă brațele și pășește înainte
mi-a spus polițistul
dând oarecum sceptic din cap
am făcut întocmai
cum m-a îndemnat
deși nu văzusem
nicio dungă și nicio șosea
apoi am început
să râd ca un prost
tocmai acum să
pășesc i-am răspuns
când simt
aerul mușcând subaripa...
2 comentarii:
salut,prietene!A trecut ceva vreme decand nu am mai scris un cuvant pe aici!In seara asta,dupa o lunga plimbare in urbe,la umbra unui pahar cu Guinness,am deschis din nou blogul tau...stii tu,ma inspiri in gandurile mele mai mereu!Si asta nu pentru ca ne.am cunoaste cumva,nu...unii masteranzi in ironie,ar putea spune cate ceva...sa.i lasam in plata cuiva,pana la urma,nu?
ideea de a reinvata sa pasesti si sa mergi inainte,ma sufoca uneori ca o sincopa a rasuflarii ce mi.a fost daruita!si.mi zic atunci''e doar destinul''...desi,la naiba .multa vreme nu am crezut in el,odata cu trecerea vremurilor,parca tot mai des mi se arata si.mi aduce confirmari...totusi...pas inainte,soldat,nu/?mai sunt destule lucruri pe care nu le.am vazut,trait,simtit,gustat si admirat...asa ca,musai,imi trebuie un profesor de invatat mersul inainte!Pana atunci,exersez parcarea laterala!Ce spuneti domnule politist,imi iese bine?trec si examenul asta?...alivoar,prietene!
salut iulian!
nicio parcare laterala, nimic in lateral, doar inainte! ca sunt destule de vazut, de trait, de simtit, de gustat si admirat, cum bine zici; si eu cred ca nici uitatul inapoi nu prea e folositor, decat atunci, peste umar, pentru a invata din bucata aia de drum care ne-a zgaltait, apoi gata, drum inainte si mainile infipte pe ghidon; ca sa ghidonam! si la fel zic ca ceea ce suntem ni se datoreaza jumatate noua si jumatate imprejurarilor, hai sa ii spunem destinului; dar si destinul asta ni-l putem croi singuri intr-o mare masura, cum sa zic, nu ma duc in varf de munte daca vreau sa ma scald, asa cum nu ma duc la Polul Nord daca imi place sa stau la soare; si mergand pe aceeasi directie se poate ingusta tot mai mult subiectul pana devine palnie subtire…
sigur, mai sunt si evenimente care ne scutura serios, dar privind inainte reinvatam sa pasim… si drumul recapata incet incet nuanta pe care i-o dam… ca doar ghidonam!
Trimiteți un comentariu