Ascunzeala

- Hai să ne ascundem – chicoti mustăciosul acoperindu-și zâmbetul sub palmele umede și bălăbănindu-și fundul ca o mâță pregătită să prindă vrabia de pe gard.

- De cine, de cine? – se răsuci în loc precum un titirez lunganul cel chel, luminându-se ca o veioză și căutând cu ochii sticloși strâmtoarea pe unde să-și strecoare trupul deșirat tremurând de emoții.

- Eu de tine și tu de mine. Bine, asta la început, apoi facem invers, eu de mine și tu de tine. Ne ascundem de noi înșine – chicoti mustăciosul mai departe, icnind subțire ca un șoricel. Pfuu… ce-o să ne mai distrăm.

Lunganul îl privi dezamăgit, cu ochii aproape lăcrimând. Nu i se părea deloc amuzantă joaca. Își desfăcu buzele petale și își lăsă capul să alunece peste umărul drept asemeni unui balon dezumflat. După câteva secunde însă, tresări brusc.

- Hai să ne ascundem sub șifonier – zâmbi el larg, cu gura dând degrabă ocol cefei. Eu de tine și tu de mine desigur – mai adăugă el atunci când observă că mustăciosul începe să-și adune sprâncenele.  

- Sub același șifonier?

Lunganul îl privi încurcat. Procesă însă rapid informația. Nu aveau două șifoniere, dar cel din dormitor avea două uși.

- Da, da, sub același șifonier!

Mustăciosul rotofei se încruntă iar. Procesa mai greu informația.

- Eu sub ușa din dreapta! – punctă el hotărât. Întotdeauna îi plăcea să puncteze hotărât peste i.

- Ocheiii… - acceptă lunganul prelungind un I înmuiat.

Mustăciosul încă mai procesa informația.

- Știi, dacă ne ascundem de noi înșine nu putem să ne pitim sub același șifonier!

Fu rândul lunganului să cadă pe gânduri.

- Tu de mine sau tu de tine?

- Tu de mine sau tu de tine ce?

- Să ne ascundem!

- Hmmm… ai dreptate! – mormăi mustăciosul.

Lunganul zâmbi din nou larg. Era clipa sa de glorie. Punctul său se cățărase pe i sus, în vârf de tot, iar al mustăciosului zăcea pe jos sfărâmat.

- Eu zic să găsim alt loc.

- De acord! Spune tu!

- Aaa, nuuu… păi dacă îți spun unde o să mă ascund, am să aflu și pe urmă am să mă găsesc cât ai zice pește. Fiecare trebuie să-și găsească un loc și să-l țină doar pentru el. Pe urmă ne ascundem!

- Pui – oftă lunganul.

- Pui ce?

- Pui, nu pește! Putem să zicem pui. Știi că nu-mi place peștele. Are oase.   

- Bine pui!

- Ce să pun?

- Hai, nu fii tâmpit!

O vreme se lăsă o tăcere grea. Nici lunganul și nici mustăciosul nu mai scoteau nicio vorbă. Niciunul nu mișca. În timp ce mustăciosul privea fix către un punct negru de pe tavan, mic cât un rahat de muscă, continuând să proceseze informația, privirea lunganului se risipea prin fereastra.

- Gata, răsuflă mustăciosul ușurat.

- Gata ce?

- Gata, eu știu unde să mă ascund!

- Eu nu știu. Pot să vin și eu cu tine?

- Nici vorbă! Tu nu ești noi înșine. Tu n-ai ce căuta cu mine.

Lunganul tăcu o vreme strâmbându-și gura și rostogolindu-și maxilarele ca și cum ar fi încercat să-și scoată cu limba cuvintele înțepenite între măsele.

- Noi ne ascundem de noi înșine, noi nu mergem să ne ascundem cu noi înșine. Noi înșine rămân în sufragerie pe canapea, în timp ce noi ăștilalți ne ascundem, deci pot veni cu tine.

- Mă încurci și nu pot să mai gândesc dacă arunci vorbele așa, de-a valma, fără niciun sens. Încearcă să judeci ce scoți pe gură, încearcă să procesezi informația.

Lunganul tăcu bosumflat.

- Nu, nu, nu poți veni cu mine – concluzionă mustăciosul după câteva clipe de gândire.

- Dar dacă ne ascundem de noi înșine, cum o să mai vorbim cu noi înșine?!

- Tocmai asta e șmecheria. D-aia ne ascundem, ca să nu ne găsim, să nu ne vedem, să nu ne vorbim. Să rămânem singuri cuc.

Lunganul trase aer în piept, dar mustăciosul îl repezi înainte să apuce să spună ceva.

- Să nu-mi spui că nici cucul nu-ți place.

Lunganul se strâmbă. Lui îi plăcea să vorbească cu sine. Mai ales seara când gândurile se adunau grămadă și el trebuia să se sfătuiască cu cineva pe când le împăturea și le netezea cu dosul palmei pentru a-i găsi fiecăruia un loc în sertarul potrivit.

- Și n-o să mai putem vorbi cu nimeni dacă ne ascundem?

- Evident! Cu cine să mai vorbești dacă stai ascuns după ușa din baie.

Lunganul chicoti.

- Ce-i?

- Nimic!

- Hai zi, ce-i? – insistă mustăciosul.

- Ei, nimic! Mă gândeam la ușa din baie. Are o zgârietură pe undeva pe la mijloc.

Abia aștepta ca mustăciosul să se ascundă de sine.

- Deci dacă ne ascundem de noi înșine, cu cine nu mai putem vorbi de fapt, cu noi sau cu ei? Și mai ales cine nu trebuie să ne găsească?

- Pe tine nu trebuie să te găsească nimeni, pentru că tu nu ai găsit încă niciun loc unde să te ascunzi – strâmbă din nas mustăciosul evitând răspunsul.

- Bine, bine, eu pot să mă ascund oriunde. Întrebarea e de ce? Și de cine? 

- De toți! Pentru liniștea ta!

O vreme se așeza iar tăcerea. Grea. Atât de grea încât se putea auzi canapeaua gemând sub greutatea amândurora și a tăcerii așezate deasupra.

- Dacă ne ascundem de noi înșine înseamnă că nu ne mai găsim pe noi înșine – concluzionă într-un târziu mustăciosul după ce termină de procesat informația. Suntem cum să-ți zic… așa ca și cum am fi dezmoșteniți…

- Așa e! Deși eu cred că ne ascundem mai mult de ei decât de noi înșine.

- De care ei?

- De ei, de lume! Dacă ne ascundem de noi înseamnă că ne ascundem și de lumea din noi. Cu cât lumea e mai adâncă, cu atât ne ascundem mai tare.

Mustăciosul își frământă ușor buzele.

- Și de ceilalți?

- De care ceilalți?

- De cei din afară.

- Pentru ăștia sunt uși. Ca cele de șifonier. Mari, uriașe…

Mustăciosul rămase pe gânduri. Nu mai procesa informația. Privirea i se prelingea lung peste pervazul ferestrei.   

- Știi, dacă ne ascundem și pe urmă nu ne mai regăsim? Așa a făcut mama cu o cutie de bomboane de ciocolată odată. A cumpărat-o pentru ziua mea și a ascuns-o, dar când a venit ziua mea n-a mai găsit-o. O mâncasem.

- Brrr… O Doamneee, nici nu vreau să mă gândesc – se cutremură mustăciosul, fără ca lunganul să înțeleagă dacă cutremurarea se produsese din cauza cutiei de bomboane devorate sau din cauza temerii că ar putea deveni de negăsit pe veșnicie.

- Nici eu, dar trebuie să ne gândim la toate ce ni s-ar putea întâmpla…

- Ei, dacă așa se pune problema, atunci eu zic să nu ne mai ascundem. Mergem mai departe așa cum suntem – se burzului mustăciosul.

- Bine, dar tu ai zis să ne ascundem…

- Da-o dracului de ascunzeală!