Privirea

Domnul Georgel este un om echilibrat, serios, de casă. Nici n-ar putea fi altfel atâta timp cât doamna Georgeta, consoarta, este o doamnă dintr-o bucată, hotărâtă, bine aşezată în cele aproximativ o sută de kilograme ale sale.
Domnul Georgel şi doamna Georgeta merg la băi. A găsit dânsa bilete ieftine prin sindicat, că era chiar acolo, prima la uşă, când le-a adus meşterul Marin, calde ca pâinea aburindă şi a decis că e cazul să-şi mai dezmorţească oasele, deşi doamna Georgeta tare ar fi preferat în locul Amarei o excursie romantică cu porumbelul ei la Veneţia pe care o tot visează de ceva vreme. Dar Veneţia e acolo, nu pleacă nicăieri, ar putea s-o vadă şi la anul, pe când bilete ieftine la Amara cine ştie când ar mai fi pupat, ca vorba aia nu-i pentru cine se pregăteşte, sunt pentru cine se nimereşte în uşă la sindicat. "Auuu ... şi dacă se inundă Veneţia până la anu cu incălzirea asta globală?!" tresare doamna Georgeta speriată, dar tot ea se linişteşte la gândul că dacă se inundă Veneţia de tot, trebuie că se inundă măcar umpicuţ şi alt oraş mai devale, doar aşa cât să-ţi bagi picioarele şi să nu se mai agite roţile ci vâslele. Aşa că un colţişor romantic pe lumea asta tot ar fi rămas, iar gondolele şi gondolierii puteau fi lesne transbordaţi din vechea Veneţie în noua Veneţie. Iar domnul Georgel n-are absolut nimic împotrivă doar că în dreaptaaa ...
Dar domnul Georgel este un om echilibrat, serios, de casă. Domnul Georgel are simţul realităţii, al lucrului făcut cu temeinicie şi cu spirit de răspundere. Pentru domnul Georgel unu şi cu unu au făcut întotdeauna doi şi nu şi-a imaginat vreodată că ar putea face trei sau Doamne fereşte mai mult. Domnul Georgel şi-a văzut întotdeauna serios de ale lui, de servici, de casă, de familie. Şi a fost fericit. Sau în fine, fericirea e destul de greu de definit şi pot apărea discuţii în contradictoriu, dar a fost mulţumit, sau dacă nu mulţumit măcar împăcat. Aşa cum e domnul Georgel şi acum, tolănindu-se în fotoliul autocarului alături de soţia sa iubitoare în drum spre Amara. Doar că în dreaptaaa...
Domnul Georgel a ştiut întotdeauna să păstreze calea cea dreaptă şi asta pentru că a fost mereu cu ochii în patru şi a ştiut să privească iscoditor înainte. S-a ferit mereu de capcane, de întâmplări mlăştinoase, de ispite. A ales mereu calea pietruită, solidă, cu ochi de pisica luminişcenţi pe stânga şi pe dreapta. Domnul Georgel nu s-a aventurat niciodată pe drumuri de noapte, când toate mâţele au ochi strălucitori şi nici măcar pe înserat când vălătucii de culoare ai soarelui aţipind distorsionează realitatea şi-ţi fură privirile. Iar atunci când în drumul său au mai apărut gropi sau cântece ademenitoare, domnul Georgel a ştiut să le ocolească cu grijă şi cu eleganţă. Aşa ca acum, când în dreaptaaa...
Domnul Georgel priveşte pe fereastră. Drumul e frumos, îi place, deşi mai mult i-ar fi plăcut să fie pe o potecă la munte, unde să vadă brazi, iarbă verde şi grasă, pajişti cu flori, nu în pustietatea şi uscăciunea Bărăganului. Dar e bine şi aşa. Mai ales că poate îmbina utilul cu plăcutul, se poate relaxa şi poate face şi băi de nămol, grozav de bune pentru sănătate şi pentru ovare. Drumul e frumos. Înainte. E frumos şi în stânga. În dreapta nu are ce vedea. E frumos drumul, doar că e prea eald. "Da ce s-o fi încălzit dintr-o dată?! Oare ăsta are aer condiţionat?!" se întreabă domnul Georgel desfăcând nasturele de la gât al cămăşii şi răvăşindu-i reverele. Întinde mâna, închide, deschide fantele de aerisire şi dă mulţumit din cap. Are! Doar că în dreaptaaa...
Domnul Georgel nu numai că este un tip echilibrat, serios, de casă, dar este şi ambiţios, îndârjit, ce-şi pune în cap duce întotdeauna la îndeplinire. De fapt ce-şi pun în cap duc întotdeauna la îndeplinire, căci domnul Georgel şi doamna Georgeta sunt o echipă, o familie, un cuplu fericit. Dacă şi-a impus că maşina are ferestre doar pe partea stângă atunci înseamnă că maşina are ferestre doar pe partea stângă şi cu asta basta, nu mai e loc de discuţii şi analize, o să se uite afară doar pe partea stângă şi o să ignore complet dreaptaaa...
Domnul Georgel simte cum broboanele de sudoare alunecă reci pe şira spinării. E ciudat, fruntea îi e fierbinte şi broboanele de pe spinare reci. Întinde mâna să verifice din nou ventilația. Merge. Nu-s de la căldură. Broboanele se formează undeva sub ultimele fire de păr proaspăt vopsit, se rotunjesc pe ceafă, apoi o iau de-a dura în viteză pe şira spinării până în elasticul de la mă scuzați indispensabili unde se topesc. Şi până la urmă dacă ar arunca un ochi ce ar fi?! Doar nu s-ar răstuma autocarul. Domnul Georgel o priveşte cu coada ochiului pe doamna Georgeta. Picoteşte în scaun. Şi dumneaei îi e cald căci bluza îi e leoarcă la subsori. Dar zâmbeşte. Aşa semiadormită cum e, zâmbeşte. Sau cel puțin aşa i se pare domnului Georgel, că zâmbeşte, că e fericită. Nu! Nu se poate, nu-i poate face una ca asta tocmai acum. Domnul Georgel e om matur, cu capul pe umeri, înțelege realitatea în care se înfăşoară în profunzimea ei. Care realitateee ... nu-i chiar aşa de roză cum s-ar zice la prima vedere. Munți nu, verdeață nu, aer conditionat subțire, dreapta deloc...
Domnul Georgel se adânceşte în gânduri. "Realitatea e cum e dar există o evadare" zâmbeşte el şmechereşte şi închide ochii. Şi ar fi rămas aşa cu ei închişi mult timp zâmbind fericit dacă dinspre dreaptaaa... ooops, dreapta am zis?, dacă dinspre stânga am vrut să zic da uite că m-a prins obişnuința, dacă dinspre stânga deci nu s-ar fi auzit glasul suav al consoartei şoptindu-i duios în ureche:
- Georgeleee ... dacă îți mai zgândări mult tentaculele spre fufa aia sulimenită, cu fusta cât batista şi cu țâțe cât bostanii din dreapta ta, îți rup gâtul să ştii.