O broboană de lună

Eu o aşteptam pe Simona. Pe băiatul cu geaca albastră l-am văzut de pe partea cealaltă a străzii. Nu ştiu cum a început toată tărăşenia dar când am privit într-acolo el stătea deja în genunchi în faţa ţevii de metal, ştiţi, o teava din aia pe care le plantează oamenii lângă bordură ca nu urce maşinile pe trotuar şi încerca să privească înăuntrul ei astfel încât să poată vedea şi pe ţeavă în jos dar să lase şi lumina să pătrundă. Erau înfipte trei în faţa unui gang care dădea spre o curte interioara, probabil că locatarii mai aveau o intrare prin spate cunoscută doar de ei şi nu voiau să se trezească cu musafiri nepoftiţi în curte. Băiatul se căznea să-şi lungească gâtul astfel încât să poata privi până în fundul ţevii după ceva numai de el ştiut.
- După ce te uiţi acolo? Ai pierdut ceva? – l-a întrebat un domn la vreo 65-70 de ani cu palton, pălărie, baston şi fular de mătase care se plimba agale cu mâinile la spate.
Băiatul nu i-a răspuns fiind ocupat să găsească un băţ lung şi subţire cu care să scurme în interiorul ţevii. Nu-l găsi însă.
- Ai scăpat ceva în interior tinere? Ce e înăuntru acolo? – a insistat domnul cu palton, pălărie, baston şi fular de mătase, încercând să arunce şi el un ochi pe ţeava turtită la vârf de baroasele primite în cap.
Abia atunci băiatul a părut să-l zărească pentru prima dată şi i-a răspuns într-o doară.
- O lună.
Apoi văzând că bărbatul a rămas înţepenit, scrutându-l încruntat a continuat defensiv.
- N-am scăpat-o eu, era acolo de când am sosit!
- Fugi domnule de aici, vorbeşti prostii – a replicat bărbatul împingându-l pe băiat cu bastonul pentru a se încovoia de mijloc şi a arunca un ochi pe ţeava boantă.
- Trebuie să vă aşezaţi cu spatele la blocuri şi cu faţa la şosea – îi explică băiatul dând indicaţii cu braţele larg desfăcute. Lumina vine dinspre mare, din colo. Şi vedeţi să nu obturaţi ţeava cu totul că nu mai intră pic de lumină, trebuie să priviţi, asa, la 45 de grade.
Bărbatul făcu întocmai. Aruncă un ochi, apoi se retrase, îşi şterse ochii, apoi privi din nou, se depărtă iar încercând să-şi limpezească privirile şi privi din nou înăuntru.
- Da domnule, se vede ceva ca o lună. Dar cum crezi dumneata că poate fi luna acolo, în ţeava înfiptă în trotuar?! Luna e hăt departe pe cer.
- Nu ştiu domnule, dar priviţi şi dumneavoastră. Se văd şi vinişoarele alea sângerii care spune lumea că sunt munţii. Şi nici nu-i întreagă, lipseste o bucată ca o semilună.
Bărbatul îşi scoase mănuşile de piele şi pălăria şi le aşeză jos lângă ţeavă împreună cu bastonul. Apoi privi iar.
- Nu ştiu tinere ce ar putea fi dar în niciun caz nu poate fi luna, asta e clar.
- Cine să fieee? - se băgă în vorbă o gospodină cu şorţ roşu şi părul prins într-un batic multicolor, ţinând într-o mână un bătător de covoare şi în cealalta un lighean de plastic verde, oprită lângă cei doi.
- Luna doamna! E acolo în ţeavă – făcu băiatul din bărbie.
Femeia chicoti scurt şi se aplecă peste buza ţevii.
- Să fiu a naibii. Pare să fie chiar luna – exclamă ea entuziasmată. Zici că-i luna între nori, pe cuvântul meu. Cum ai facut asta dragule? – îl intrebă ea pe tânăr zâmbind şăgalnic.
- N-am făcut nimic doamnă, am vrut doar să arunc un băţ de chibrit şi mi s-a parut că licăreşte ceva înăuntru. Atunci am privit mai atent pe ţeavă şi am văzut luna.
- Ce lună măi băieţel, ai venit aici în cartier să prosteşti oamenii ca ăia cu alba neagra?! Hai sterge-o de aici, că acu îţi trag un şut în cur şi te trimit exact acolo de unde-ai venit – interveni brutal un bărbat oacheş cu gâtul gros şi aer de fochist.
- Da lasă-l dragă, te-ai uitat să vezi despre ce e vorba, că poate are omu dreptate?! – a sărit în apărarea băiatului o femeie cu două sacoşe imense din material biodegradabil pline cu d-ale gurii şi cu un fund pe măsura sacoşelor uriaşe.
- Pă ce-am mai sfânt, n-am pomenit aşa ceva. Să fiu al dracului dacă în jos pe ţeavă nu-i luna. Zău că ea-i.
- Ei vezi! Şi te mai strofocaşi degeaba la băiatul ăsta, să-l sperii aşa fără motiv. Ia fă şi mie loc să arunc un ochi.
- Tiii… Tu ştii că ai dreptate. E luna! Ia spune dumneata domnule, că te văd om spălat, cum se poate una ca asta?! Să fie luna în faţa blocului nostru căzută pe ţeava asta bătută de Niculae să nu mai intre maşinile în curte…
- Nu-i luna doamnă. Cum să fie luna?! E altceva, nu-mi explic ce.
- Ia adă măi băiete un băţ se răsti gospodina cu basma multicoloră la tânărul rămas în genunchi lângă ţeava cu lună, apoi dându-şi seama că exista soluţii mai bune se reorientă.
- Frusinoooo…. Fă-te fă încoa cu o andrea de cinci că am găsit luna în ţeava înfiptă aci în faţa blocului şi nu putem s-o scoatem.
Frusina apăru ca din senin cu andreaua de cinci dar nu lăsă pe nimeni să pună mâna pe ea. Îi dădu pe toţi la o parte, privi pe ţeavă în jos, reperă imediat obiectul căutat şi se porni să scormonească cu atenţie. Se pleoşti însă repede.
- Nu-i aproape, e dusă rău în jos, n-o ajung cu andreaua.
- Georgetooo – sări iar femeia cu basma multicoloră ducându-si mâinile pâlnie la gură, asta fiindcă Georgeta stătea pe partea cealaltă a blocului – ia vino fă încoa şi adu şi sârma aia lungă cu care desfundă bărbatu-tau veceurile.
Georgeta se lăsă aşteptată dar într-un sfârşit apăru cu o sârmă subţire şi lungă făcută colac şi cu un capot roz cu danteluţe albe cam destrămate.
- Dă mie şarpele că eu mă pricep să umblu cu el – sări un bărbat pipernit şi zbârcit care până atunci stătuse undeva în spate şi tăcuse mâlc.
Toată lumea îl privi cu respiraţia tăiată.
- Ce se întâmplă aici vă rog? – rupse tăcerea copleşitoare Ghiţă sectoristul apărut ca din pământ.
- Să vezi ce n-ai văzut Ghiţă – îi răspunse bărbatul pipernicit făcându-i cu ochiul către ţeava înfiptă în asfalt pe care o străpungea viguros cu sârma de desfundat veceuri. Ia vezi aci. Ce-i?
Ghiţă se aplecă, cercetă lung obiectul ca un adevarăt poliţist, apoi se îndreptă şi începu să-şi mângâie bărbia.
- E luna – mormăi el într-un final cu frică în glas, speriat de implicaţiile unei asemenea descoperiri.
Bărbatul pipernicit zâmbi larg, pe urmă începu să tuşească în forta, apoi îşi reluă treaba încercând să împungă luna cu vârful ascuţit al sârmei.
- Nu ştiu domle, e ca o măslină, cum dau tot nu se înfige. Sau poate că nici n-o ajunge, nu ştiu, nu-mi dau seama unde e…
- Ia spune domnişoară cum e posibil să ajungă luna într-o ţeavă ca asta? – se răsti sectoristul Ghiţă la o fetişcană cu aer de şcolăriţă care se oprise în loc lângă grupul de oameni care creştea întruna. Că trebuie să vă înveţe ceva la şcoala aia a voastră, nu v-oţi duce degeaba – continuă el vizibil stânjenit de urmările neplăcute ale aterizării lunii în ţeava înfiptă taman în cirmcumscripţia dumisale. Deja se vedea completând rapoarte peste rapoarte, unele mai complicate decât celalalte, încovrigat în discuţii cu martorii, cu şefii, cu Sfântul Petru…
- Eu cred că luna nu e în ţeavă, ea e pe partea cealaltă a Pământului, pentru că e zi, dar ea se vede prin ţeava care străpunge Pământul dincolo de el.
- Bravo domnişoară – zâmbi bărbatul cu palton, pălărie, baston şi fular de mătase. Îţi merge mintea.
- Sau poate că e doar o reflexie a lunii în apa de ploaie strânsă în ţeavă, o reflexie care a uitat să se disipe… - gânguri o demoazelă blondă cu buze vişinii. Sau poate că n-a uitat ci doar îşi doreşte să se perpetueze în absolut.
- Ce vorbeşti Tănţico… Să se perpetueze în absolut… - o privi cruciş Niculae care tocmai apăruse de la munca. Să se perpetueze unde-o vrea mama ei da nu în ţevile mele, înţelegi tu Tănţico? Că ţevile mele are doar o datorie, să ţie maşinile afar din curte. Înţelegi Tănţico?! În rest să fie cum vreţi voi – gesticulă el nervos făcându-şi loc printre oameni pentru a arunca un ochi pe ţeavă.
- E luna acolo? V-o scoate Niculae cât ai zice soare! – concise el direct şi dispăru un minut pentru a reapare cu un flex pe care îl conectă la un prelungitor azvârlit pe geamul de la trei.
Vâââjjjjj… zbârnâi maşina şi ţeava căzu retezată la pământ în trei secunde.
- Ei, acu mergeţi de vă luaţi luna – le arătă el din ochi victorios.
Primul se repezi la ţeavă băiatul cu geaca albastră. O ridică în lumină, îşi aruncă ochii prin ea şi o aşeză oftând la loc pe pământ. Era o ţeavă ca oricare alta, goală de orice lună. Apoi se aplecă şi privi in boţul de metal rămas.
- E acolo.
Era clar. Se vedea mult mai bine. Deşi părea absolut hilar, gămălia galbenă din interiorul ţevii nu semăna cu nimic altceva decât cu o lună. Niculae rămasese cu flexul înclinat ameninţător spre boţul de ţeavă şi îşi scărpina ceafa umedă, incapabil să înţeleagă cum de se putuse abate o asemenea năpastă asupra ţevilor sale.
- Vin mâine cu pickamerul. Spargem asfaltul, scoatem ţeava de tot şi vedem ce-i acolo înăuntru.
- Şi până mâine? – se crispă Frusina. Dacă luna nu mai poate să iasă din ţeavă şi n-o să mai avem lună la noapte?
Un oftat şuierător se revărsă din sufletele adunate.
- Io zic să stăm aici lângă ea s-o păzim. Stăm până apare Niculea mâine dimineaţă cu pickameru. Niculae da nu stai la servici, îl iei şi vii degrabă aici. Da dacă se duce pe cer mergem să ne culcam, nu mai stăm – a făcut Georgeta cea de pe partea cealaltă a blocului repede socotelile.

Sincer să fiu eu am rămas doar până pe la 2 si jumatate, pentru că mi s-a făcut somn. Până să plec eu luna nu se arătase pe cer ceea ce a întărit convingerea că se află acolo în pământ şi a sporit numărul apărătorilor săi. Nici pe Niculae cu pickameru nu l-am prins pentru că am avut alte treburi dar am auzit ca nici n-ar mai fi venit. L-a sunat nevastă-sa să nu mai apară că s-a rezolvat. Vorba vine “s-a rezolvat”. Nu se ştie cum şi în ce fel, dar dimineaţă la prima oră gaura din asfalt fusese astupată cu o mână de ciment. Reparaţia fusese făcută de mântuială şi în grabă, dar ceea ce era de neimaginat, fusese făcută în timp ce oamenii erau acolo lângă ţeavă, fără ca vreunul să bage de seamă. Una peste alta cine s-a implicat, aşa pe nesimţite, a făcut treabă bună, căci noaptea următoare luna era la locul ei pe cer mulţumind pe toată lumea.