De ce?

 De ce? De când se ştie încearcă să răspundă la această întrebare simplă. Şi desigur, niciodată nu reuşeşte. Întrebarea ia cele mai ciudate forme, de potcoavă, de cal, de nor, de ghimpe, de lacrimă, de cuib, de punte, de săgeată, de bob de rouă, de copil, de frânghie. Uite acum de exemplu, întins pe spate în iarba înaltă striveşte între dinţi un pai şi urmăreşte atent lunecarea norilor peste pădure. Ultimul, cel din stânga, de deasupra brazilor, are formă de vrabie. Aşa-i pare.

Întotdeauna a comparat viaţa cu marea. Ca să te menţii la suprafaţă trebuie să dai continuu din mâini şi din picioare.Din când în când te poţi opri, te poţi întinde pe spate şi călcând uşor împrejurul cu tălpile şi cu palmele răsfirate poţi privi liniştit cerul. Apoi o iei de la capăt

.
El obosise însă, avea nevoie să se odihnească…

Cei doi bărbaţi ce se apropiaseră grăbiţi îl studiau cu atenţie. Cel înalt îşi nota ceva într-un carneţel în timp ce mărunţelul rotofei îşi pusese o pereche de mănuşi şi aplecându-se asupra sa începuse să-i atingă delicat obrajii, gâtul, încheieturile... Nimeni nu-l privise cu atâta stăruinţă şi atâta îngrijorare sinceră niciodată.

- Aşa l-aţi găsit, cu faţa în sus şi cu mâinile depărtate de corp? – întrebase bărbatul înalt.
- Da domnule!
- Ciudată poziţie pentru un cadavru.
- Da domnule şi nouă ni s-a părut tare ciudat. Parcă e un avion pregătit de decolare.

O vreme a fost cald. Maşina mergea încet iar oamenii vorbeau în şoaptă despre ale lor. Apoi dintr-o dată s-a făcut întuneric şi frig. Definitiv.

                                                               ***

- Ce spune autopsia doctore? Care e cauza decesului?
- Deces prin înec!
- Înec în vârful muntelui? Ciudat, tare ciudat…
- Da! Dar ceea ce e şi mai ciudat este faptul că decedatul are apă de mare în plămâni.
- Apă de mare?! Dar bine doctore e complet absurd, marea e la sute de kilometri depărtare.
- Ştiu…