Cum a dispărut macaraua din Bujorului

Bărbatul mărunţel îi întinse hârtia celui aflat pe scaun şi-şi lăsă ochii mari să se întindă în direcţia rândurilor cuminţi ţintindu-le aprig. Colonelul i-o smulse din mână, privi scrisul mic dar frumos ordonat şi începu să citească cu glas tare “Declaraţie”. Apoi se opri şi-l privi pe mărunţel cu ochi candizi dând abia perceptibil din umeri ca şi cum ar fi vrut să spună “Până aici nimic deosebit, pentru atâta lucru m-ai deranjat?!”. Mărunţelul nu se lasa însă şi lungi gâtul înspre foaia de hârtie clătinând de două ori scurt din bărbie. “Stai aşa, că de-acu începe” părea să spună gestul său.
- Subsemnatul Grigore Gâtlung de profesie macaragiu, declar pe proprie răspundere şi sub sancţiunile prevăzute de Codul Penal, că în data de 27 februarie 2016 mă aflam în cabina macaralei pe care o manevrez, având în cârlig un mănunchi de fierbeton de 15, bine ancorat, să tot fi fost vreo 3 tone.
Colonelul se opri, ridică cascheta cu un deget şi se scărpină lung cu celelalte patru peste ceafa rasă cazon.
- Ce dracu ai băgat fierbetonu ăsta aici, trebuia să te rezumi la date concrete care stau la baza faptelor, nu la tot felul de bâzdâgănii - se burzului el spre cel de-al treilea bărbat aflat în încăpere, unul cenuşiu, uscat, aproape transparent, care stătea în colţ cu spinarea lipită de zid şi cu mâinile împreunate la spate. Taman pe când ridicasem fierbetonu în înalt şi urma să rotesc macaraua douăşcinci de grade spre est, a intrat în cabină o mămăruţă. Nu i-am dat atenţie şi am rotit braţu orizontal peste alea douăşcinci de grade fără să mă grăbesc, ca sa nu balansez fierbetonu şi să cază peste maşinile oamenilor. Nici n-am apucat să-i misc bine botu că a mai intrat una, apoi înca una şi încă una, câte una cam la fiecare grad adunat, că atunci când ajunsei cu fierbetonu deasupra platformei să tot fi fost vreo douăşcinci de mămăruţe înăuntru.
- Şi ce făceau alea acolo? - ridică colonelul ochii spre bărbatul uscat şi cenuşiu, aproape transparent, nu înainte de a-l mustra din priviri pe subofiţerul mărunţel referitor la dezordinea totală din declaraţia suspectului principal.
- Păi, domnule colonel, şedeau toate roată şi se uitau la vitezometru.
- Vitezometru la macara? Ce dracu-i asta?!
Subţirelul zâmbi uşor jenat şi explică pe îndelete.
- Nu-i chiar vitezometru să trăiţi, că macaraua n-are decât trei ceasuri, unu care să arate verticala, unu care s-arate pe unde se învârte şi unu la mâna mea. Da aşa-i zic io la ăla marele care arată verticala, ştiţi, ăsta e important tare când bate vântu, că dacă pui fierbetonu pe partea ailaltă decât bate vântu şi…
- Şi bătea vântu? - se răsti colonelul luându-i cuvântul pe de buze.
- Nicio adiere!
- Atunci la ce dracu ai mai băgat şi vântu în cabină, nu înţeleg. Să te rezumi de acum încolo doar la fapte concrete, la alea care aduc un plus de informaţii utile investigaţiei, m-ai înţeles?
- Am înţeles domnule colonel! – răspunse palid subţirelul.
- Şi taman când să las fierbetonu, împingând de maneta din dreapta spre înainte unde scrie coborâre, am văzut că degeaba împing – reluă colonelul firul cuvintelor, apoi se opri şi se încruntă. Cum aşa, degeaba împing?!
- Păi chiar aşa domn colonel, că nu vru să mai meargă. Şi vă daţi seama, cu alea trei tone de fier beton în cârlig…
- Mai dă-l dracu de fierbeton, că mi-ai împuiat capu cu el… Zi-mi de ce n-a mai mers macaraua. Defecţiune tehnica? Sabotaj?
- Nu domn colonel. De la mămăruţe. Până să le bag eu de seamă, şterpeliseră firele de la tablou de bord.
- Cum adică şterpeliseră firele?
- Cum mă vezi şi cum te văd domn colonel. Că atunci când văzui că nu mai merge băgai mâna sub bord, că se mai desprinde câte-un fir, se mai slăbeşte câte-un contact… şi bag io mâna întotdeauna şi le înnod la loc. Da atunci ia firele de unde nu-s, le şterpeliseră cât stătusem cu ochii-n cârlig.
- Cum dracu?! – strigă bărbatul cu stele, în timp ce mărunţelul face iar de două ori scurt din bărbie.
- Staţi aşa, să vedeţi de-acu.
- Ei?!
- Ia zi mă mai departe - îl împunse mărunţelul.
- Şi cu fierbetonu în carlig dau să… Aaa… mă scuzaţi, fără fierbeton, uitai. Dau să mut braţu mobil înapoi ca să nu cază peste maşini, da nici ăsta nu se mişca. Când mă uit mai bine la fierbetonu din cârlig. Aaa… iar uitai… Da nu pot să zic fără fierbeton, că domn colonel, tocma asta-i, dispăruse.
- Ce dispăruse mă?
- Fierbetonu. Şi cârligu şi cablurile de ancorare şi motoru de sus. Şi pe măsură ce-mi alergau ochii pe braţu mobil dispărea şi-ăla. Iar pe urmă a început să dispară şi din turn.
- Stai mă aşa un pic! Cum adică dispărea din macara? Adică venise careva s-o ia bucată cu bucată şi să fugă cu ea?
- Dispărea cum dispare avionu în nori, domn colonel. Adică nu mai era. Le făcea ceva mămăruţele alea nu ştiu ce, da dispărea. Că între timp ele tot venea şi…
- Ca lăcustele, aşa veneau?!
- Nu domn colonel, ca mugurii la salcie. Şi se strânseseră o grămadă, puzderie erau şi în cabina şi pe turn şi pe brat, ba şi pe cablu, domn colonel, stăteau agăţate ca ciorchinii graşi de struguri.
- Hmmm… Da ce-or fi avut cu macaraua ta, ai idee?
- M-am gândit şi eu, domn colonel, când a dispărut toată macaraua şi m-am trezit ca prostu pe trotuar la poarta şantierului. Cred că le era frică să nu mutăm norii. Că Gicu, îl ştiţi pe Gicu, ăla de lucrează schimbu doi pe macara, mai face d-astea, se plimba cu cârligu gol pe cer. El zice că pescuieşte nori. Da nici vorbă, domn colonel. Zice şi el aşa ca prostu, că nu ia nimic în cârlig. Bag seama însă că mămăruţelor d-asta le era teamă.
- Păi ce nevoie au mămăruţele tale de nori? Astea trăiesc aici pe pământ, pe sub frunze.
- Aaaa… da nu pentru ele domn colonel, pentru girafe.
- Cum pentru girafe?! Ce treabă mai au şi girafele aici? Să nu spui acu că ţi-au intrat şi puzderie de girafe în cabina macarlei sau că stăteau ciorchine agăţate pe cablu.
- Nu domn colonel, cum Doamne iartă-mă să urce girafele în cabina de la macara! Da norii trebuie să rămâie acolo, la locul lor, ca să poată să trăiască girafele cu capu în nori şi cu picioarele pe pământ. D-asta le era frică la mămăruţe.
Colonelul tăcu. O tăcere abisală înflori în mijlocul încăperii crescând drept în sus ca vrejul de fasole fermecat, urcând spre tavan, răzbind prin acoperiş şi urcând apoi mai sus peste oraş, sus de tot până la nasul girafelor cu capetele dincolo de nori. Nu păreau să aibă nimic altfel decât restul girafelor care locuiesc cuminţi în grădinile lor zoologice. Aveau aceiaşi ochi blânzi, aceleaşi urechi jucăuşe, aceleaşi buze hlizite. Dar odată ce erau implicate atât de adânc în treaba cu dispariţia macarelei ar fi trebuit clar să dea şi ele măcar o declaraţie.
- Auzi? Tu înţelegi bine de ce ai fost adus aici?
- Sigur că înţeleg domn colonel.
- Mă, acu două săptămâni din curtea şantierului de la Bujorului a dispărut o macara. A făcut reclamaţie patronu. O macara, mă, tu înţelegi? E un ditamai monstru de oţel, mare cât un bloc şi greu cât un tanc. Şi e taman aia pe care lucrai tu! – izbucni colonelul călcând apăsat pe taman. Unde dracu-i macaraua mă?!
- Ba n-a dispărut domn colonel. Că e pe partea ailaltă a cerului. Au dus-o mămăruţele ca să nu mai fie probleme cu norii şi să fie girafele mulţumite. Asta uitai să vă spui.
- Care parte mă?
- Veniţi să vă arăt domn colonel.
Şi tustrei bărbaţii ieşiră în curtea secţiei scrutând îndelung cerul peste marginea oraşului.
- Uite – arătă bărbatul subţirel cu braţul în direcţia unui plop bătrân şi stingher. Acolo, dincolo de plop se vede macaraua.
- Unde mă, lângă blocu ăla albastru?
- Nu domn colonel, doar lângă albastru. Acolo pe cer, e urma aia albă lunguiaţă.
Bărbatii priviră în direcţia indicată. Părea întradevăr să semene cu o macara întinsă pe cer. Colonelul îşi ridică din nou cascheta şi-şi scărpină ceafa umedă, apoi rămase încremenit cu un ochi în zare şi c-un deget prins sub caschetă. Zumzetul oraşului muşca uşor din liniştea prinsă cerc între cei trei bărbaţi.
- Domn colonel, ce facem cu ăsta? Îl bag la bulău? – sfâşie mărunţelul tăcerea, privindu-o ca un câine rânjit halca de carne crudă.
Colonelul îl privi pierdut pe măruntel, apoi pe subţirel, apoi privi din nou înspre macaraua răstignită pe cer.
- Io ştiu ce să zic?! Nu pricepui o iotă. Nu înţeleg ce-i cu mămăruţele, ce-i cu girafele, să fiu al dracu dacă înţelesei şi ce-i cu vântu ăla de sufla prin cabină. Da io zic să-i dai drumul, poate are dracu dreptate şi ne facem de băşcălie, de ne râde tot târgu...