Șnurul

Domnu Pandele e la Praga. În delegație, trimis de întreprindere. E frumos la Praga, dar e foarte cald. Domnu Pandele intră val-vârtej în camera de hotel plătită cu bani frumușei de întreprindere, își agață servieta cu documente oficiale în cuier, își scoate pantofii fără să se aplece, doar apăsându-i pe călcâie, își aruncă sacoul pe pat și începe să-și desfacă nervos nodul de la cravată. Ei, parcă acum e altceva, mai poate omu să respire. Camera de hotel e mică dar dichisită. Un pat mare cu perne moi, două fotolii înguste și o măsuță rotundă, televizorul fixat cu un braț mobil pe perete, un minibar din care domnul Pandele nu are voie să consume nimic, ca să nu intre pe factură la firmă odată cu camera, un birouaș mic dar extrem de util, având în vedere că domnul Pandele mai are de completat câte o hârtie două și chiar de pus zilnic câte ceva în raportul ăla pe care trebuie să-l prezinte la întoarcere și pe care nu-l va putea scoate ca iepurele din joben, dacă nu-și notează de pe acum ceva, măcar chestiunile mai importante, că pe urmă ajunge acasă la Bombonica și uită de toate și de delegație și de întreprindere și de raport și se trezește în ultima zi că nu-i...
Domnu Pandele, care și-a scos și ciorapii și pantalonii și a rămas în camașă și în chiloții ultralargi, s-a dus să dea drumul la apă în cadă. Dacă dormitorul mai e cum mai e, baia l-a impresionat până la lacrimi pe domnul Pandele. Cu faianțe strălucitoare în nuanțe bejuliu curgătoare ca o cascadă de-ți vine să-ți culci privirile pe ele și să le lași să doarmă acolo fără griji, doar cu vise bej, cu o chiuvetă rotundă încastrată într-un blat ce imită marmura roșie, ca un rubin într-o montură de argint, cu robineții având rozeta cu patru brațe cum erau pe vremuri, eheeei ce vremuri, dar astea-s noi, nu ca alea de pe vremuri, cu o puzderie de tubulețe de șampoane și creme, de nici nu știe domnu Pandele la ce folosesc și ce să facă cu ele, cu peria de dinți neîncepută care-l așteaptă cuminte, cu paharele sigilate sub capac de hârtie tot bej pe care scrie cu litere aurite numele hotelului, cu oglindă rotativă pe care domnu Pandele poate s-o întoarcă și s-o răsucească la bărbierit ca să iasă obrajii ca-n palmă, ba chiar ar putea să-și tundă și zulufii crescuți anapoda peste ceafă, cu pliculețele alea pe care se grăbește să le desfacă și în care descoperă o scufie de plastic, un set de bețișoare de urechi și câteva brobonele de vată, o punguță de plastic mică și goală care nu știe la ce folosește, un săpun nou nedesfăcut, un pic mai mare ca o monedă de cinci lei de mai de demult, halatul agățat în perete care freamătă privindu-i trupul aproape gol și cada de baie absolut imeeensă, care-l face pe domnu Pandele să-și iasă pur și simplu din minți. N-are dop cum are a lu Bombonica, ci un căpăcel de metal care se lasă în sus și în jos dacă tragi de o tijă montată în spatele bateriei, în schimb are două mânere să te ții de ele când vrei să cobori sau să te ridici, ca să nu cumva să cazi și să-ți spargi capul, că a mai auzit domnu Pandele de cazuri din astea în care niște tăntălăi au căzut de și-au spart tărtăcuța și pe urmă i-au dat în judecată pe ăia care au fabricat căzile, că cică n-ar fi fost bine construite și ar pune în pericol viața utilizatorilor. Da asta are două mânere strașnice de inox pe-o parte și pe alta și are și fundul zgrunțuros, ca să nu cumva să-ți alunece piciorul când îl ridici pe stângu și-i dai drumu înăuntru și pe urmă ținându-te cu o mână udă de zid îl ridici și pe dreptu și rămâi așa într-un picior, doar cu mâna aia ținându-te de faianța strălucitoare și alunecoasă ca și gresia de pe jos, de te și miri cum de nu mor oamenii pe capete făcând baie acasă, în propria cadă. Da uite că nu mor că-s atenți, nu ca tăntălăii ăia de americani care cad și-și sparg țeasta și pe urmă se miră și dau în judecată fabricile de căzi...
Apa curge vijelios, domnu Pandele a potrivit-o să fie bună ca pentru animalele lu Sfânta Vineri, nici prea caldă, nici prea rece, numa potrivită așa cum îi e de trebuință călătorului care s-a încins în aerul Pragăi și vrea să se răcorească, da nici nu dorește să se răcească prea tare și să cadă la pat și să încurce pe toată lumea și întreprinderea că nu mai poate rezolva problemele pentru care a fost trimis în delegație și pe Bombonica, pentru că n-are să mai poată dormi de grijă. Apa curge năvalnic și n-are nici miros de clor cum avea aia de anul trecut de la Mamaia și nici de mâl, cum are aia de acasă și nici măcar de sulf, cum avea cea de la Olănești unde mergeau în fiecare an pentru reumatism și pentru un tratament oral, că Bombonica auzise că astea-s bune să repare toate organele interne, așa că beau câte un litru de apă d-asta sănătoasă la fiecare masă.
Domnu Pandele desface tuburile cu cremuri colorate și-și pune în palmă câte puțin din fiecare. Condișioner șampuning, duș gel, șampuu, bodi loușăn citește domnu Pandele cu glas tare și grozav îi mai place cum miroase ultima, aia pe care scrie bodi loușăn și care miroase a lămâiță, cum are și dumnealui acasă pe gard, de miroase de-ți mută nările și te îmbată de cazi pe spate nu alta și care, gândește domnu Pandele c-ar merge numa bine după bărbierit.
Halatu e în cui, prosopu mare pe bară, cel mic lângă chiuvetă... Domnu Pandele întinde pedant prosopelul pe care își va așeza picioarele umede după ce va ieși din cadă, își azvârle cămașa și chiloții pe pat și dă să intre în apă. Înainte însă constată că nu există duș, duș cu furtun adică, nu că i-ar trebui neapărat, dar la așa frumusețe de cadă să nu ai duș e ca și cum ți-ai cumpăra Ferrari și ți l-ar aduce vopsit în verde. Domnu Pandele caută din ochi, dar nici vorbă, ăla de sus nu-i muțuroi de duș, e un bec încastrat în tavan, iar acolo unde ar tebui să fie dușul e altceva, un capac metalic rotund de care atârnă un fir cu un moț lucitor în cap. Domnu Pandele e tentat să tragă de fir, dar se stăpânește pentru că observă că scrie ceva pe el și se gândește că mai bine ar citi înainte să tragă, că cine știe ce se mai poate întâmpla, deși poate e vreo șmecherie de care nu știe și dacă trage începe să țâșnească apa din pereți, din găurele mici pe care nici nu le vede, sau poate chiar că se desface o gaură în tavan și iese de acolo un capăt de țeavă cu pălărie găurită și curge întocmai ca dușul în capul omului. Domnul Pandele se chinuie să citească ce scrie pe capacul metalic, dar nici pomeneală, cum să scrii cu litere așa mici și înghesuite, mai ales când e vorba de o chestiune atât de importantă cum e dușul și asta într-o zi toridă de vară în Praga, când e posibil ca temperaturile să fi trecut de patruzeci de grade chiar, și dacă mai pui la socoteală faptul că tot orașul e încins, și asfaltul și zidurile și pietrele, poți considera fără prea multă teamă de eroare că temperatura a trecut chiar de cincizeci de grade.
Nuu, nu se poate citi nimic, doar se poate constata că există un scris mai mărunt cu rânduri mai multe și unul singur, primul, cu litere mai măricele, dar tot nu destul. Domnul Pandele se întinde, dar degeaba, nu mai are ochi de vultur ca în tinerețe, s-au mai dus, cum s-au mai dus și altele, numa Bombonica știe cum și câte s-au mai dus, dar el e mulțumit cu ce a rămas, că a rămas bine. Nervos domnul Pandele se întoarce în dormitor, cotrobăie așa gol cum e prin servieta de piele, de unde scoate tacticos un toc de lemn, din care ridică la rându-i cu două degete ochelarii dumisale nelipsiți de la toate treburile ce prespun o discretă apropriere asupra lucrurilor. Îi așează degrabă pe nas și se întoarce bălbănindu-și pulpanele groase în baie, unde degeaba s-a chinuit căci literele tot mici rămân, deși parcă parcă ar vrea să se mai clarifice un pic ca să nu rămână pentru totdeauna niște furnici mici și lipsite de însemnătate. Nu i se pare extrem de important dar treaba îl zgândăre pe domnu Pandele. De ce ai vrea să ai un șnur în baie?! Ca să-ți agăți umerașul cu proaspăt spălata cămașă?! Ca să deșiri sfoara, s-o agăți în partea ailaltă și să-ți pui apoi pe ea toate rufele la uscat?! Sau e doar un șnur de care tragi ca să vină menajera? Domnul Pandele ridică un picior pe marginea căzii, pe urmă pe celălalt, apoi își ridică tot trupul apropiindu-și ochii și mai mult de literele nesuferite. Atent, domnu Pandele își mută stângul pe un mal al căzii, dreptul rămânând pe celălalt mal și înțepenește așa crăcănat pe centru, înălțând gâtul spre capacul metalic de care spânzură șnurul cu moț metalic care nu se vrea citit și pace. Domnul Pandele zâmbește căci simte cum victoria se apropie, exact la fel cum simțise și în 94 la meciul cu Argentina când Dumitrescu îi marcase două boabe lui Islas și conduceam deja cu trei la unu în minutul 70, că mai dăduse și Hagi unu și deși Balbo redusese pe final avantajul alor noștri, uluitoarea victorie nu mai avea cum să ne scape.
Tocmai când domnu Pandele își aranja ochelarii pe nas pentru ultimul asalt, da, da, literele începeau, fără nicio îndoială, să devină mult mai clare, cele mari mai ales, stângul nesigur alunecă pe smalțul umed și trupul se prăbuși grămadă în cadă ca un sac de cartofi aruncat din vagonul de Jegălia pe pământul reavăn la intrare în gara Obor. Tot înlăuntrul îi fusese zguduit bine și-l dureau îngrozitor toate cele, dar cel mai tare se temea domnu Pandele de lovitura la cap, căci simțea cum îl doare undeva în ceafă, niște ace fierbinți mai degrabă decât o durere surdă. Încercă să ducă o mână la ceafă să vadă dacă curge sânge, dar înțelese că ceva e în neregulă cu mișcările dumisale, tare în neregulă, căci degeaba gândul îi trimitea mâinii mesaje nervoase "da mișcă-te odată și vezi ce-i cu capu ăla", că mâna nu se mișca deloc de parcă ar fi fost proastă și complet ruptă de realitate. Domnu Pandele o privi atent, nu era deloc ruptă, dar cu ocazia aceasta constată că nu doar mâna nu mai poate să o miște ci nici capul, care rămăsese înțepenit undeva sub umărul drept, cam pe acolo prin dreptul găurii pe unde se descarcă cartofii din sac. Domnul Pandele îngheță, era clar că nu se putea mișca deloc. Era bine însă că era conștient, ăsta era un mare avantaj, mai ales că se lovise la cap și în cazuri din astea te gândești la ce e mai rău, că avusese un coleg în școala generală care primise un pumn în gură și-l dăduse cu capul de asfalt și mersese câteva luni la spital după asta, ca să-i scoată cu o seringă specială, nu știu ce lichid care se acumula acolo în cutia craniană și apăsa pe creier, că până la urmă pierduse și anul, dar se terminase lichidul până la urmă și dăduse examen la liceu anul următor și intrase cu brio de-i bucurase pe toți.
Cu domnia sa treaba era însă mai complicată, căci din poziția aia de sac de cartofi aruncat din tren în gara Obor, încercase să strige după ajutor și niciun sunet nu ieșise din gâtlejul său, doar un gâjâit sinistu de muribund. Domnu Pandele se sperie teribil, căci vedea moartea în fața ochilor, probabil s-a rupt coloana gândi dumnealui și moartea se materializase într-un fir de păr lung cam cât inelarul, un pic cârlionțat, care rămăsese lipit de marginea căzii de baie, chiar sub nasul dumisale. Doamne ce dobitoci, cum să lasi firu ăla de păr acolo, se întrebase domnu Pandele îngrozit, căci n-ar fi bănuit că într-un oraș civilizat ca Praga poți întâlni asemena situații, care ar fi fost de altfel de înțeles la noi, că suntem vai de mama noastră, dar nu în Praga, care are anual cinci milioane de turiști veniți din toate colțurile lumii, din Statele Unite, din Mexic, din Japonia, din Europa de Est, din Corea și din alte colțuri mai colțuroase pe care nici nu le bănui...
Teama domnului Pandele era uriașă, mai uriașă decât statuia ecvestra a Sfântului Gheorghe ucigând balaurul din Catedrala Sfântul Vitus, da, da, cu mult mai uriașă decât aceasta. Simțea cum întregul trup îi îngheață, cum viața, cum fierbintea viață, i se furișează pe ascuns din corp, știa că o să rămână o cârpă uscată, fără suflare, fără vlagă, fără simțuri. Era paradoxal dar nu-i era frică, probabil că mintea îi injectase în sânge endorfine sau alte chestii d-astea, nu știa precis cum le zice, auzise de ele la teleenciclopedia, da nu ținea minte ce și cum, cert e că trupul știa să se protejeze singur împotriva durerii, împotriva durerii sfâșietoare, împotriva durerii celei mari. Și cum pe de o parte unele simțuri se cufundau în neant, altele dimpotivă păreau să se întărească, auzise că la oamenii care își pierd auzul de exemplu, li se acutizează celelalte simțuri și văd mai bine cum ar veni. Și el vedea mai bine, căci din poziția aceea cu capul lipit de marginea căzii, privind înspre capacul de metal putu să descifreze prima litera mare, cele mici erau tot prea mici, dar cele mari se dezveleau frumos una câte una, era mai mult decât extraordinar cum de putea el să le vadă acum și atunci în picioare nu putuse, prima era un I, neîndoielnic că era, apoi urma un N, un C, un A, un S, un E... Erau toate acolo aliniate cuminți, ca un șirag de perle pe firul de plastic. Domnu Pandele continuă să înșire cu răbdare și atenție și când termină descoperi plin de uimire înțelesul lor întreg "In case of emergency pull the string!".