Povestea

o voce de femeie îl roagă în receptor
să vină degrabă la scoală
să citească copiilor poeziile sale
de unde știe femeia că el scrie poezii
el se miră n-a spus niciodată nicicui
poemele le-a scris pe toate în palmă
și-n dimineți însorinde a lipit palmele
pe faianța aburindă din baie
acum stă în cumpănă, dar vocea femeii o știe

el intră timid și se împiedică în prag
copiii îl așteaptă zâmbind curios
are să recite din poeziile sale
iar ei au să-l asculte cuminți
și-au să-l roage încolțind să mai spună
dar imediat ce deschide gura
o fetiță cu cozi blonde se ridică și pleacă
apoi alta din spate face la fel
la fiecare vers pe care îl recită
câte un copil se grăbește să iasă
n-ar fi crezut că sunt atâția copii într-o clasă
căci el e la a patra poezie
iar copiii se tot ridică și pleacă
doar unul rămâne

lucrurile n-ar fi trebuit să se întâmple așa
copiii n-ar fi trebuit să plece
iar profesoara ar fi trebuit să sosească
îl recunoaște pe băiat,
pe vremea lui stătea în penultima bancă la geam
șed amândoi pe scaunele mici ca pe talerele unei balanțe
îmi spui o poveste, îl întreabă băiatul cu ochi rugători
greu cade căruntul din gene
dar o poveste tot are să-i spună
și-apoi alta și alta,
el nu se mai satură tălmăcind povestiri
iar copilul zâmbind…

s-a înnoptat și nu sună încă de recreație!