Benzaris caraciri moamis

- Alo bunǎ, eu sunt
- Bunǎ, ce faci?
- Uite acum am ajuns şi … mǎ gândeam…
- La ce te gândeai? Spune te rog repede ce ai de spus, sunt foarte foarte ocupat.
- Pǎi voiam sǎ-ţi spun… de fapt voiam sǎ-ţi cer un sfat.
- E unul complicat?
- Da.
- Ei, dacǎ e unul complicat mai bine îl lǎsǎm pe mâine. E bine?
- Mâine ai sǎ poţi sǎ mi-l dai?
- Da, cred cǎ da. Mâine la prima orǎ trebuie sǎ predau o lucrare şi sunt foarte ocupat. Dupǎ aceea o sǎ fiu doar puţin obosit dar cred cǎ o sǎ pot sǎ ţi-l dau. De fapt sunt aproape sigur cǎ o sǎ pot sǎ ţi-l dau.
- OK. Dar mâine mi-l dai sigur, da?! Pentru cǎ poimâine o sǎ am mare nevoie de el. Şi nu ştiu ce-am sǎ fac dacǎ nu mi-l dai.
- Încearcǎ sǎ mai vorbeşti şi cu altcineva. Sun-o pe maicǎ-ta.
- Nu pot.
- De ce? Sunteţi supǎrate? Nu vǎ vorbiţi?
- Ba da, nu asta e problema, dar e vorba despre noi.
- Despre noi?
- Da. Despre noi doi.
- OK. Bine. Eu acum trebuie sǎ închid…
- Da ştiu. Eşti ocupat, trebuie sǎ predai o lucrare. Mâine o sǎ fii mai liber. Dar o sǎ fii foarte obosit.
- Ei… n-am zis foarte obosit ci doar aşa… puţin obosit.
- Zic eu. Ştiu eu cǎ mâine ai sǎ fii foarte obosit. Şi nervos.
- Nu. Nervos n-am sǎ fiu.
- De unde ştii? Dacǎ nu ai sǎ termini lucrarea la timp sigur ai sǎ fii şi nervos. Foarte nervos. Ştiu eu.
- Bine, dar am s-o termin.
- Nu şi dacǎ te ţine cineva de vorbǎ de exemplu. Nu te mai poţi ocupa de lucrare.
- Asta cam aşa e.
- Iar dacǎ te enerveazǎ pe urmǎ nu te mai poţi concentra. Te cunosc.
- Mda, nu mǎ mai pot concentra.
- Dacǎ te enerveazǎ cineva la telefon, trânteşti receptorul. Apoi îl ridici şi îl trânteşti iar în furcǎ. Şi dacǎ eşti foarte nervos dai cu el de pereţi. Te cunosc bine.
- Da, mǎ cunoşti bine. Dau cu el de pereţi.
- Şi apoi vine maicǎ-ta şi te întreabǎ “cine a spart telefonul?”. Şi tu îi spui “eu, dar din cauza proastei ǎleia”. Şi ea te trimite sǎ cumperi altul.
- Da, exact aşa se întâmplǎ. Mǎ trimite sǎ cumpǎr altul. Mǎ cunoşti bine.
- Atunci ar fi mai bine sǎ te las sǎ-ţi vezi de lucrare, nu-i aşa?!
- Da, cred cǎ aşa ar fi mai bine. Ar fi chiar foarte bine.
- Bine, atunci te las. Te sǎrut. Pa.
- Şi eu te sǎrut pe obrǎjori. Pa. Ai grijǎ de tine!
- O sa am. Pa.
- Daaar….. despre ce era sfatul ǎla. Poate cǎ în timp ce îmi vǎd de lucrare mǎ gândesc şi la problemǎ. Aşa… în general.
- Ei nu. Nu vreau sǎ le amesteci. Pe urmǎ nu iese bine nici lucrarea şi nici sfatul. Iese lucrare cu urme de sfat şi sfat cu urme de lucrare.
- Da, s-ar putea sǎ iasǎ aşa. Dar e vorba despre unul din noi sau e vorba despre legǎtura dintre noi?
- Despre legǎturǎ, da. Chiar despre legǎturǎ. Nu despre unul din noi.
- Ooo…. ştiu! Nu cumva…
- Ce-i? Nu cumva ce?
- Nu cumva eşti însǎrcinatǎ.
- Oh nu! Nu sunt.
- Atunci e OK.
- Da, e OK.
- Sigur nu eşti? Sǎ nu cumva sǎ nu-mi spui ca sǎ mǎ protejezi pe mine pentru cǎ am mâine de predat lucrarea.
- Sigur nu sunt.
- Ai fǎcut testul ǎlaaa…. cu…….
- Nu. Nu l-am fǎcut.
- Atunci cum de eşti aşa sigurǎ.
- N-am mai fǎcut sex de cinci sǎptǎmâni.
- De cinci sǎptǎmǎni? Parcǎ am fǎcut luni.
- Da, am fǎcut luni. Dar luni acum cinci sǎptǎmâni. Pe opt, luna trecutǎ.
- O Doamne, înseamnǎ cǎ am fost foarte ocupat cu lucrarea asta. Mi s-a pǎrut cǎ a fost ieri.
- Ţi s-a pǎrut, da. Ai fost ocupat. Ǎsta e adevǎrul.
- Mâine mǎ revanşez. Uite îţi promit cǎ mǎine mǎ revanşez.
- Oh nu, nu-i nevoie. E OK!
- Sigur e OK?
- Da, e OK.
- Asta-i bine, pentru cǎ ar fi fost tare neplǎcut sǎ fii însǎrcinatǎ. Noi doi nu suntem cǎsǎtoriţi şi…
- Da ştiu. Ar fi fost neplǎcut. Tare neplǎcut.
- Bine atunci te las. Mǎ duc sǎ-mi vǎd de lucrare.
- Bine du-te. Ai grijǎ ce faci şi terminǎ-ţi la timp lucrarea.
- O sǎ am. Nu-ti fǎ probleme. Te sǎrut. Pa.
- Pa. Te sǎrut şi eu.
- Aaa…. ştii… cu sfaturile astea. Bunica aşa a murit.
- Cum?
- L-a întrebat pe bunicul dacǎ poate sǎ-i cearǎ un sfat. Şi bunicul lega roşii. I-a zis dacǎ poate s-o lase pe mâine.
- Şi?
- Şi bunica a zis “cred cǎ da”. Şi el a zis “atunci s-o lǎsǎm pe mâine”. Şi bunica a zis “da, cred cǎ putem s-o lǎsǎm pe mâine”.
- Şi?
- Şi peste noapte a murit.
- De ce? Din cauza sfatului?
- Nu. Din cauza cancerului.
- Eşti grobian.
- Da sunt grobian. De-a dreptul grobian. Semǎn cu bunicu, aşa era şi el. Când sunt stresat sunt grobian. Acum de la lucrarea asta mi se trage. De-aia sunt grobian. Din cauza lucrǎrii.
- Poate ar fi mai bine sǎ faci o pauzǎ. Sǎ te mai odihneşti. Sǎ mai vorbeşti cu altcineva, despre alte chestii, sǎ mai schimbi subiectul. Nu lucrare, lucrare, toatǎ ziua.
- Da, cred cǎ asta ar trebui sǎ fac. Eşti drǎguţǎ. Mulţumesc.
- Şi aţi aflat ce sfat a vrut sǎ-i cearǎ bunica bunicului înainte de a muri?
- Nu. Dar bunicul crede cǎ ea ar fi vrut sǎ ştie dacǎ e mai bine sǎ meargǎ la doctor când o dor ovarele sau sǎ-şi punǎ o pernǎ caldǎ.
- Dar nu ştiţi sigur, nu?!
- Nu.
- Nasol. Era mai bine dacǎ ştiaţi sigur. Aţi fi aflat din cauza cui a murit bunica.
- Da. Cred cǎ am fi aflat.
- Vezi, iar eşti grobian.
- Eu? Acum de ce sunt? Nu sunt deloc grobian.
- Pentru cǎ eşti stresat. Pentru cǎ n-ai terminat lucrarea. Şi pierzi timpul la telefon în loc sǎ-ţi vezi de lucrare. De-aia devii grobian.
- Da, asta cam aşa e. Atunci te las.
- Bine. Şi eu.
- Ai grijǎ de tine. Te sǎrut.
- Şi tu sǎ ai grijǎ de tine. Te sǎrut. Pa.
- Ba nu, tu trebuie sǎ ai grijǎ de tine, pentru cǎ ai semnul ǎla de întrebare în cap. Şi n-ai sfat.
- Da, n-am sfat.
- Nasol.
- Tare nasol.
- N-ai vrea totuşi sǎ-mi spui care e problema? N-aş vrea sǎ sfârşeşti ca bunica.
- Dar cum a sfârşit bunica?
- Nu ţi-am spus adineauri? Venise sǎ-i cearǎ un sfat lu bunicu. El lega roşii…
- Da ştiu, lega roşii. Dar ce treabǎ am eu cu bunica?
- Pǎi nu ţi-am spus? Şi ea venise sǎ-i cearǎ un sfat lu bunicu.
- Da, dar a murit de cancer.
- Eii… cine mai ştie.
- Deci nu-i sigur cǎ a murit de cancer?
- Ba parcǎ da.
- Eşti grobian
- Stiu, sunt grobian. Tu în schimb eşti frumoasǎ.
- Se poate. Deşi nu ştiu de unde ştii tu.
- Ce vrei sǎ spui?
- Nu ne-am vǎzut de ceva vreme.
- De acum cinci sǎptǎmâni? Sau mai de mult?
- Ei mai de mult…
- Atunci de acum cinci sǎptǎmâni.
- Nu, de trei. Cǎ ne-am mai întâlnit o datǎ pe stradǎ.
- Pe stradǎ?
- Da, pe stradǎ.
- Şi ce fǎceai pe stradǎ?
- Ce se face pe stradǎ. Mergeam.
- Şi eu mergeam?
- Da.
- E bine.
- Da. Nu-i rǎu.
- Bine, atunci te las. Mǎ duc sǎ-mi vǎd de lucrare.
- Bine, vezi-ţi de lucrare.
- Pa .
- Pa.
- Aaa…
- Eiiii….
- Ştii ce voiam sǎ te întreb când te-am sunat?
- Nu.
- Poimâine ar trebui sǎ ne cǎsǎtorim. Aşa am vorbit.
- Ooo… chiar aşa am vorbit?! Poimâine?
- Da, poimâine.
- Offf… lucrarea asta. M-a acaparat de tot. Când am vorbit?
- Acum jumǎtate de an.
- Atât de demult?
- Nu. De atunci am mai vorbit..
- Eii…. atunci bineînţeles cǎ ne cǎsǎtorim.
- Poimâine?
- Poimâine sau… offf… nu mai ştiu… lucrarea asta. M-a acaparat de tot.
- Da ştiu. Chiar de tot.
- Nu ştiu ce sǎ zic. Te sun mâine. Dupǎ ce predau lucrarea. N-o sǎ mai fiu aşa de stresat. Poate doar puţin obosit.
- Da. Obosit şi nervos.
- Nervos n-o sǎ fiu.
- Bine. Atunci pe mâine.
- Pe mâine. Te pup dulce pe obrǎjori.
- Şi eu te pup. Pa.
- Pa.
- Offf…. dintr-o datǎ mǎ simt mai obosit. Şi mai nervos.
- Ţi-am spus eu.
- Da, mi-ai spus. Pa.
- Pa.