Vânătorul de curcubee (ultima parte)

- Fii atent dragul meu – îmi spune el ca unui copil prost apucându-mă uşurel de braţ. Acesta este un aspirtron, adică un aspirator de curcubee folosind ca element funcţional de bază trombonul. Înainte de toate vânătorul de curcubee, adică eu, trebuie să cutreiere cerul după curcubee. Când acesta este prins în vizor, va fi pus în mişcare aspirtronul. Întâi şi întâi curcubeul este măturat de la stânga la dreapta şi de sus în jos de mătura pe care o vezi sub bordul din faţă al aspirtronului. Este esenţial ca mătura să fie din paie clasice şi nu din acestea de plastic cum se fac în ziua de azi, altfel precizia măturării va fi compromisă iar operaţiunea de prindere a curcubeului pusă sub semnul a două întrebări faţă în faţă, până la o nouă apariţie a unui curcubeu. Folosind însă un echipament de calitate poate fi stabilit cu certitudine centrul de greutate al curcubeului care va fi luat în colimator prin intermdiul ocheanului montat chiar aici, în centrul maşinăriei, în faţa scaunului manevrantului. Odată avută ţinta în obiectiv se lansează prin eliberarea gumilasticului harpoanele care se vor înfinge exact în inima ei. Acest prin pas are rolul de a ne asigura că orice s-ar întâmpla ulterior curcubeul nu se va face nevăzut, lăsându-ne cu ochii în soare. Odată priponit cu această funie din de-a-fir-a-păr de poveste, culoarea trebuie apoi captată iar această operaţiune se face utilizând Motobonul adică motorul de trombon.
Domnul Haş se opreşte o secundă pentru a-şi trage răsuflarea apoi continuă.
- Motorul întregului mecanism îl constituie ansamblul format de cele patru pistoane ale trombonului, acest tip de motor inovator putând dezvolta viteze supersonice, ajugând chiar până la viteza luminii în cazul nimicului. În mare mişcarea pistoanelor recrează în mod invers ciclul motoarelor cu ardere internă, rezultând în locul unei explozii, o implozie care conduce la obţinerea vidului şi la absorbţia a tot ceea ce se află la gura tromboanelor, căci pentru a amplifica puterea de absorbţie au fost legate patru tromboane în paralel. Funcţionarea lui e destul de simplă. Când primul piston se închide el comprimă aerul din spaţiul dintre primele două pistoane. Apoi al doilea se deschide eliberând aerul comprimat spre a doua cameră de compresie cuprinsă în spaţiul dintre al doilea şi al treilea piston, pentru ca în fine aerul deja comprimat în două rânduri să fie transferat înainte să se dezmeticească spre a treia cameră de compresie cuprinsă în spaţiul dintre al treilea şi al patrulea piston. Astfel, prin fuga aerului dinspre primul piston către muştiuc se creează un spaţiu vidat înapoia primului piston care se deschide apoi spre cerul liber prin trompa trombonului cu o frecvenţă dată de ticăitul universului. Acest vid perfect focalizat în patru timpi pe direcţia curcubeului face ca obiectivul să fie aspirat la momentul potrivit aici – bate domnul Haş cu degetul arătător în vasul de sticlă al mixerului de bucătărie, care abia acum îmi dau seama că e mult mai înalt decât cel de la un mixer clasic.
- Fascinant – mai apuc să murmur înainte ca domnul Haş să continue.
- Îţi dai seama că acum urmează treaba cea mai complicată, separarea culorilor, dar graţie acestei invenţii brevetate de mine, ea devine floare la ureche. Odată prins în cuşcă, curcubeul e doar o amestecatură mâzgoasă de culori. Pentru separarea lor se porneşte Dicecuveselul, adică DIspozitivul de CEntrifugare a CUlorilor în VEderea SEparării, alimentat după cum vezi de la o baterie de ceas cu cuc şi prin centrifugare culorile se aşează în linii fine paralele pe generatoarea vasului în funcţie de greutate. Jos, către baza paharului, se vor aşeza desigur culorile grele, negrul, bleumarinul, maronul iar către vârf cele uşoare, galbenul, rozul, bleul. Şi între ele restul. Folosind caierul de culori pe care îl vezi, culorile sunt extrase una câte una şi prin fibra aceasta optică trimise la lacrima captatoare – îmi arată el mănunchiul de fibre care seamănă cu un cuib de ghiocei plin de lacrimi albe.
- Pentru buna funcţionare a întregului mecanism un sistem performant de ungere asigură gresarea pistoanelor astfel încât acestea să nu se gripeze primăvara datorită viruşilor de aspirtron – reia domnul Haş după o mică pauză în care aşteaptă să-mi revin din buimăceală. Această sticlă cu ulei de măsline prevăzută cu picurătoare asigură picurarea pe farfuria de dulceaţă a unei picături de medicament de aspirtron la fiecare zece secunde. Prin învârtirea farfuriei forţa centrifugă trimite picătura alternativ la fiecare piston asigurând astfel menţinerea unei sănătăţi perfecte pe întreaga durată de funcţionare. În plus, un sistem de răcire previne supraîncălzirea manevrantului înfierbântat de muncă, prin asigurarea unui stoc de suc de mere rece perfect dozat.
Explicaţiile domnului Haş mă lasă fără cuvinte. Privesc năuc aspirtronul şi nu-mi vine să cred. Există sau e vis?!. Ochii îmi rămân pironiţi pe piesa centrală a echipamentului, vasul de la mixer care are în cap căciuliţa cu ciucuri lăcrimoşi. Deşi îmi pare un pic prea îndrăzneţ îmi iau inima în dinţi şi îl întreb pe domnul Haş:
- Dar la ce folosesc toate culorile acelea din ciucuri?
Nu apuc bine să termin fraza şi domnul Haş începe a râde, dar un râs năvalnic cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Râdea spasmodic din toate oasele şi toţi muşchii, chircindu-se ca un bolnav de stomac sau zvâcnind către cele patru zări ca un posedat de demoni. Pentru o clipă am crezut că va avea să moară de râs acolo sub ochii mei şi m-am speriat amarnic, dar încet încet râsul se domoli şi domnul Haş îşi recăpătă mina de sobră şi serioasă, mină pe care o purta întotdeauna cu dânsul. Îşi şterse cu mânecile redingotei lacrimile de pe ambii obraji, ce şiroiau vesele ca nişte pârâiaşe de munte şi cu acelaşi aer protector îmi explică pe îndelete:
- Offf… dragul meu. Cum adică la ce folosesc culorile?! Ce întrebare e asta?! La colorat lumea! Dar de ce crezi că este lumea multicoloră?! Pentru că o vopsim noi, vânătorii de curcubee. Uite de exemplu iarna când curcubeele stau ascunse lumea rămâne doar în alb şi negru. Înainte de a exista maşina totul se făcea manual şi era tare greu, dar acum e o plăcere – îmi explică domnul Haş şi pentru a-mi exemplifica smulse una din lacrimi de la locul ei ca şi cum ar fi cules un măr din copac şi îşi întinse degetul arătător prin culoare. Apoi privind întrebător împrejur găsi un loc potrivit exerciţiului şi zvârli un bobârnac de verde peste o bucată de pajişte a cărei culoare pălise sub dogoarea verii. Dintr-o dată toate firele de iarbă, frunzele, tijele florilor se colorară în verde crud ca şi cum toate s-ar fi născut ieri. Efectul fu formidabil ca şi cum o mantie vrăjită ar fi acoperit dejurîmprejurul. Apoi domnul Haş desfăcu roşul, galbenul, albastrul, cyclamul şi movul, îşi trecu câte un deget de la fiecare mână prin culoare, pentru ca zvâcnind din palme să le stropească peste petalele florilor. Întreaga pajiste se coloră ca o poveste cu zâne, Feţi Frumoşi şi balauri berbecoşi iar eu devii mic, din ce în ce mai mic şi mai negru, ca un gândăcel rătăcit printre firele înalte de iarbă proaspătă.



În imagine este prezent un dispozitiv de balotat vântul, adică adună vântul de pe cer şi-l face baloţi care pot fi ulterior stocaţi în pod şi utilizaţi la uscarea rufelor sau a prunelor. Este destul de asemănător cu aspirtronul ca prezentare dar total diferit funcţional. Fotografie cu aspirtronul n-am şi mi-e tare necaz că nu mi-a dat prin cap să-mi iau aparatul foto când am urcat pe deal cu domnul Haş.

Eiii... şi asta-i tot!