Ploi

- Tătucăăă ... s-o muiat pământul ... - se auzi glasul băiatului ca un ecou venit de niciunde acoperind ropotul ploii.
- Ce spui mă? - întrebă bărbatul cu glas de tunet ridicându-se de pe laviță într-un cot.
- S-o muiat pământul. S-o făcut terci ca miezu de pâine de dat la pui...
Bărbatul se ridică, ieşi pe prispă şi cercetă ograda. Fără să-l privească băietanul ridică o bucată de glod şi-o zvârli în iarba îmbibată de apă. Bolovanul se topi ca un fulg de nea pus pe vatră. Bărbatul încruntă sprâncenele. Aruncă un ochi spre casa lui Biriş. Din cauza ploii casa se chircise asemeni unui un om de zăpadă istovit de căldură. Pereții se înmuiaseră şi se prăvăliseră înapoi pe pământ, chirpiciul grăbindu-se spre înapoia de unde se ivise, ferestrele desperecheate fuseseră aruncate în mijocul bătăturii ca doi sâmburi nepotriviți rotundului, în timp ce acoperişul de paie încremenise într-o rână precum o barcă înțepenită în valul năpustindu-se.
Bărbatul roti privirea de jur împrejur. Nu se mai vedea nimic. În afara a ceea ce mai
rămăsese din casa de-alături nu se mai vedea din sat chiar nimic altceva. Nici zarzărul de la poartă, nici clopotnița bisericii, nici cumpăna fântânii, nici casa lui Neculai negustorul. Ploaia acoperea împrejurul ca o pânză groasă de sac. Sau poate ceața...
Băietanul îşi sumetecă pantalonii largi şi jumuliți la glezne de cum ar fi fost de-a joacă mâților, coborî treptele şi întinse în iarbă piciorul desculț şi murdar care începu să se afunde încetinel. Apoi alt picior şi altul şi altul. Cu cât înainta cu atât trupul său se afunda mai mult. Se întoarse şi aruncă peste umăr tatânelui cu o privire surâzătoare.
- Vezi?! Ce-ți zisei?!
Când ajunse la jumătatea distanței dintre casă şi poartă deja nu i se mai zăreau deloc umerii. Mai făcu încă cinci paşi şi dispăru cu totul. Bărbatul se cutremură iar pielița brațului prinse a se înțepui aşa cum se-nțepuieşte gâtul jumulit al găinii. Privi înspre cer cu temătoare curiozitate. Alese o picătură de ploaie şi o urmări cu privirea cum coboară, cum aleargă printre suratele ei, cum îşi alege locul unde va să lovească, cum se-nfrățeşte apoi cu bobul de glod şi cum alunecă în cele din urmă mai departe împreună. Fiecare picătură exact acelasi traseu, fără abatere. O colonie de furnici desfăcând casa şi întinzând-o pe jos peste iarbă ca o fotografie întinsă în tava cu chimicaluri la developat.
Bărbatul rămase înțepenit pe ultima treaptă precum Noe pregătindu-se să ridice ancora înaintea potopului cel din urmă. Căci doar apă-i era în privri şi hăt dincolo de ele şi nimic altceva. Nimic.
Îşi ridică piciorul şi coborî un pas. Ca într-o oglindă găsi sub pojghita lichidă o altă
treaptă aidoma celei pe care abia o părăsise. Iar în josul ei ... alta. Bărbatul îşi încordă privirile. Mai încolo o zări pe a treia şi pe a patra. Apoi prispa casei. Şi uşa şi pereții şi ferestrele. Şi ograda şi zarzărul de lângă drum... Bărbatul privi şi mai atent sub sticla lichidă iar mai departe zări clopotnița bisericii şi cumpăna fântânii şi casa lui Neculai negustorul. Iar în poartă rezemat de ulucile de nuc zâmbind băietanul. Bărbatul îşi şterse cu mâneca cămăşii picurii de ploaie de pe frunte şi de pe pleoape..
- Ai văzut?! Ce-ți zisei?!