29 februarie (prima parte)

Totul a început de la lucrarea aia de canalizare. I-am dat lui Pipirig planurile şi i-am explicat clar:
- Avem o lucrare nouă, de tras conducta de canalizare de la Berzei colţ cu Pelicanu unde-i capătul acum, până afară din oraş în păpuşoi. Îţi iei echipa şi-i daţi drumul la treabă. Pipirig a dat din cap, mi-a luat hârtiile din mână şi a dispărut. Om cu multă experienţă Pipirig, trage conducte de cincizeci de ani. Nu trebuie să-i spun de două ori ce are de făcut. E adevărat că nici n-ar asculta dar asta e altă treabă. Ştie însă să-şi mobilizeze oamenii ca nimeni altul şi să faca treabă bună de fiecare dată. Mai are uneori mici abateri, cum a fost acu vreo şapte primăveri când i-am explicat clar ca şi mai adineauri "băgăm conductă nouă de la ieşirea din oraş până la Minerva". Că îşi trăseseră toţi şmecherii din oraş hoteluri în Mamaia. La ăsta, ultimu, a zis Raja că nu mai încape pe conductă şi că trebuie alta. Să înnebunească baştanu. A sunat laaaa, care a sunat laaa care a sunat laa, care a sunat la noi care suntem mama şi tata conductelor de canalizare din oraş. Voia omu apă şi canal în doi timpi şi trei mişcări, că sezonu stătea în prag şi aştepta rezemat de tocu uşii. După vreo zece-cinşpe zile mă sună unii de la Poliţie, de la circulaţie, că auzeam şi sirena de pe maşină, cum că Pipirig vrea să traverseze soşeaua Mangaliei şi cică dacă-i dau voie, că eu am zis s-o treacă. "S-o traverseze, da să se uite în stânga şi în dreapta sa nu vină vreo maşină." - le zic glumind şi dau să închid da poliţistul nu mă slăbeşte. "Dom'le nu aşa, mie să-mi vii cu hârtie, că eu nu-l las să treacă până nu-mi aduci hârtie cu semnătură şi stampilă". "Haiti, iar a făcut Pipirig vreo boacănă" îmi zic în barbă şi urc degrabă în maşină dându-i bătaie spre Mangalia. După vreo doi kilometri de la ieşirea din oraş, văd un sanţ ca de omidă uriaşă venind din stânga şoselei care dă să treacă în dreapta. După formă şi dimensiuni e şanţu lu Pipirig. Mă uit chiorâş spre el, el spre poliţist şi poliţistu spre mine. Dau din umeri zâmbind galeş, îl trag aproape pe Pipirig şi urlu în şoapta să nu ne audă poliţistu. "Ce dracu faci aici?" "Ce-am făcut toată viaţa, şanţuri" urlă şi Pipirig la mine da el pe bune că e beteag de-o ureche. "Nu trebuia să fii la Mamaia, la Hotel Minerva?" ţip şi eu îngrozit. Abia când Pipirig începe să-mi povestească ce şi cum, înţeleg că lucrarea noastră are o mică abatere de 180 de grade şi în loc să iasă din Constanţa prin nord spre Mamaia a ieşit spre sud spre Mangalia. EI a crezut că trebuie să tragă canalizare până la o drăguţă de-a lui de-o cheamă tot Minerva, de-o avea el în Agigea, că aşa are Pipirig câte o draguţă în fiecare colţişor al ţării pe unde a tras câte o conductă. Am mai pierdut zece zile până am întors-o, baştanu se dădea cu capul de toţi pereţii, da pe urmă am început să recuperăm şi totul a ieşit bine în final. De atunci însă am prins obişnuinţa să îl controlez pe Pipirig din două în două zile, să nu mă trezesc Doamne-fereşte că a ajuns cumva cu conducta la bulgari şi l-au oprit ăia în vamă că n-are hârtiile în regulă.
De data asta însă nu are cum să greşească. Totul e pe hârtie. Sau cel puţin aşa am crezut eu. Da să vedeţi. La vreo cinci zile după ce i-am dat hârtiile mă duc pe teren să văd ce-a făcut Pipirig şi cum evoluează lucrarea. Lucrarea evolua cam cum mă aşteptam. Ignat şi cu Păpădie stăteau tolăniţi în iarbă şi jucau şeptic. Găoace şi cu Cucuruz citeau Click, se benoclau la gagici şi... Şi atât! Plătică sforăia. Cocostârc şi cu Sfârlează mâncau, iar Nicu a lu Maghiroaie căuta trifoi cu patru foi, ca aşa e el mai poet. “Atenţiune” strigă Pipirig de cum mă vede şi toţi aleargă degrabă să-şi ia sculele şi să se apuce de treabă. “Cu ce ocazie pe la noi şefu?” mă iscodeşte Pipirig deşi ştie că ar cam fi fost vremea să apar în inspecţie. “Am venit să văd cum staţi cu treaba”. “Bine stăm sefu” îmi arăta Pipirig din cap colţul lu Berzei cu Pelicanu de care ne despart doar vreo douăzeci de metri. “Păi atât?! Douăj dă metri?! De cinci zile?! În ritmu ăsta ne apucă Revelionu. Lu 2017!” - mă prefac eu nemulţumit. “Păi da şefu, c-a trebuit să facem pregătirea personalului, organizarea de şantier, başca adusu sculelor dimineaţă şi strânsu seara” îşi face Pipirig numărul. Adevărul e că ştiu că orice treabă serioasă începe cu o pauză şi ca tot românul Pipirig nu se abate de la regulă, dar când e să ne ardă la ficaţi oamenii ăştia ştiu să se mobilizeze şi să tragă serios. “Ia fii atent aici - îl iau eu repede să nu aibă timp să se dezmeticească şi să înceapă iarăşi cu textele - adu planurile alea încoa să facem împărţirea pe zile, că aşa nu se mai poate.” Îl văd pe Pipirig cum se înţepeneşte, începe să se scarpine îngândurat după ceafă, apoi se limpezeşte şi se duce la Cocostârc şi la Sfârlează, da la o parte roşiile, brânza şi pateul şi mi-aduce trei pagini din plan, apoi mai mi-aduce două de sub capul lui Plătică, desface cornetul în care Nicu lu Maghiroaie a strâns firele de trifoi cu patru foi, le netezeşte pe toate cu cotul, le pune în ordine, le numără, se încruntă şi deodată îl aud că izbucneşte “Care zgaiba mă-sii ai luat mă pagina şapte din planu lu domn inginer că acu te mănânc" şi-şi roteşte ochii vultureşte peste trupele tremurând înaintea-i. Şi numa ce-l văd pe Cucuruz că-şi scoate plasa cu mâncare de sub roata maşinii, o desface, cotrobăie prin ea, apoi extrage un pachet din care răstoarnă cârnaţii de casă şi-i întinde ruşinat lui Pipirig şi ultima pagină din plan. “Gata şefu, îs toate”. Am făcut împărţeala clară cu Pipirig după stâlpi, astfel încât lucrarea să fie gata în treizeci de ziIe, păstrându-mi şi o rezervă de patru, căci ştiu eu cum stă treaba cu băieţii, una-două te trezeşti că i-a bătut soarele în cap sau votca peste măsele şi nu mai apar la lucru. Aşa că în trei zile mă prezint iar să văd ce-au băgat la cap. Au băgat! Au făcut juma din ce le-am cerut, da aşa-i românu se urneşte mai greu, da şi când se urneşte nu-l mai poţi opri pe urmă. Aşa că pentru a-l vedea urnit şi imposibil de oprit mă mai duc o dată după alte două zile.
“Ce bine că ai venit sefu - îmi zice Pipirig - tocmai ce voiam să-ţi dau telefon". Haiti! - mă încrunt eu - e nasoală. Pipirig nu vorbeşte la telefon niciodată. Decât când îl sună vreo mândruţă să-l întrebe de sănătate sau când a ajuns vreo conductă nouă la uşa uneia. Atunci Pipirig pune mâna pe telefon. “Cioc, cioc, io-s, am sosit!” şi uşa se deschide ca prin farmec, Pipirig iese din şanţ, intră în casă şi uşa se închide pufos în urma-i. Întotdeauna m-a uimit ce trecere are Pipirig ăsta la femei şi recunosc sincer că m-am simţit umilit ca bărbat. Tânăr nu-i, că cincizeci are doar de când trage şanţuri, frumos nu-i, ba e oleacă mai frumos decât dracu cu faţa aia brăzdată de crevase şi tăieturi de şiş, deştept nu-i, că dacă era nu stătea la săpat şanţuri cu mine... O avea ceva scule, că vorba aia, organizarea de şantier e esenţială la orice lucrare, dar orişicât. Ultima, asta de pe Pelicanu, o blonduţă nurlie, nici treizeci de ani, cu buclişoare ca de păpuşă şi un corp de zână. “Un pârlit bărbat'su ăla. Nu-i bun nici laaa, nici laaa" mi se confesează Pipirig ca-ntre bărbaţi sărind cuvintele care ştie că-mi zgârie urechile sensibile, fără să mă lămureasca prea clar ce vrea să însemne al doilea laaa, că pe primu l-am ghicit fără probleme. "Care-i treaba Pipirige?!" - îl iscodesc îngândurat căci îmi miroase a probleme serioase. Găoace, Cucuruz, Plătică, Cocostârc, Sfârlează şi Nicu a lu Maghiroaie stau toţi cu bărbia proptită în coada de la lopată şi mă privesc plini de speranţă. "Asta" face Pipirig din cap şi îmi arăta groapa pe care o sapă şi pe care au lărgit-o că să scoată la lumina grozăvia. Arunc un ochi. Arunc doi. Arunc trei... Nu mi-e deloc clar ceea ce văd. O gaură ca de conductă de canalizare, înaltă aşa cam cât un copil de şcoală, iese din stânga, face o buclă şi se înfige în dreapta.