Dureri

Nu sunt un ipohondru, dar când mă doare tare ţip, mă zvârcol, mă sperii. Aşa că de îndată ce am realizat că în mod evident e ceva în neregulă cu mine am dat fuga la doctor fără să stau prea mult pe gânduri.
- Ce faci dragule? Ce vânt te aduce pe aici, că nu prea ne-am văzut de vreme bună?! Apropo, să-mi aduci hârtia aia cum că-şi plăteşte angajatorul taxele, semnată şi ştampilată. Îmi trebuie la dosar, ştii doar. Cred că nu mi-ai mai adus una de vreo zece ani, o să mă certe Emilia.
Aşa îmi spune ea, “dragule” deşi nici vorbă să-i fiu drag. Cred că dragule le spune tuturor pacienţilor ei. Femeilor nu cred că le spune “dragelor”. Femeile s-ar supăra. “Da cine-i asta dragă să mă ia pe mine cu dragă, ca doar nu se bate cu mine pe burtă, să-şi vadă de treburile ei şi să mă lase pe mine cu drăgălitul”. Nu suntem amici intimi dar suntem cunoştinţe vechi. A lucrat o vreme la noi la firmă pe când firma avea cabinet medical propriu, apoi când au apărut medicii de familie a trecut în partea astălaltă. O vreme am ajucat tenis cu bărbat’su, îl cam băteam. Altfel femeie de treabă Zia, serioasa, vorbăreaţă, cam prea vorbăreaţă pentru mine, veselă dar extrem de pragmatică.
- Ei, am trecut aşa într-o doară, eram prin zonă şi m-am gândit să bag capul. Femeia îmi zâmbeşte galeş şi mă priveste ca p-ăla micu pe care-l întrebi ce-a mai făcut pe la şcoală şi el îţi răspunde cu jumătate de gură “nimic”.
- Ei hai că doar nu te-ai oprit să mă vezi pe mine, că ne cunoaştem de-un sfert de veac ce naiba, nu-mi vinde mie gogoşi. Zi-mi ce te frământă.
Dau din cap cum că m-a prins, trag aer în piept şi-i dau înainte.
- Ştii, de la o vreme am probleme serioase cu părul. Îmi cade într-un ritm infernal. De fiecare dată când se scurge apa din cadă după ce fac baie rămâne un şomoiog uriaş în sita aia. Am încercat cu ce vrei şi ce nu vrei, şampoane speciale cu keratină, zeamă de urzică, ulei de argan. Mi-am dat în cap cu muştar, cu ulei de ricin, cu avocado, am făcut măşti speciale cu ou şi iaurt sau ou cu ulei de măsline de mergeau toţi câinii din cartier în şir indian după mine când plecam dimineaţa la servici. Şi nimic. Ba am mai dat banii ca prostul şi pe nişte pachete minune de pe la firmele astea de cosmetice. Mă gândesc că am ceva serios la cap. Sau poate la interior.
Zia mă priveşte interesată dar în acelaşi timp dezarmată ca şi cum ar încerca să studieze interiorul unei peşteri cu singurul mijloc pe care îl are la îndemână, microscopul.
- Hai lasă că arăţi bine, nu te mai jeli ca o primadonă. Sigur că mai pierzi, că doar nu mai eşti la prima tinereţe, dar eşti în grafic. Şi nu te mai uita şi tu în orice gaură de canal, că vezi numai mizerii. Şi-aşa eşti tu mai blănos, nu e tot şomoiogu ăla doar de pe creştet, se-adună. Da’ hai să fim serioşi acum, doar nu-mi spui mie că asta e problema ta de sănătate pentru care ai venit să te plângi. Trebuie să fie altceva dacă ai bătut tu drumul până aici, ai avut curaj să intri şi ai dovedit şi o răbdare de fier aşteptând alea trei babe de şedeau pe scaun când ai intrat. Deci! – se strâmbă la mine Zia şi-şi reazămă bărbia în palme aşteptând de la mine ceva substanţial.
- Bine! De fapt problema pentru care am venit e alta. Mă doare stomacul. Nu mă doare chiar, mai mult mă jenează. Mai ales seara şi dimineaţa. Îl simt greu şi cam balonat.
- Când asta? Primăvara şi toamna?
- Da, da, exact. Cam ca acum, aşa…
- Mănânci seara târziu? Mănânci mâncăruri grele?
- Nici vorbă. M-am obişnuit să nu mai mănânc după şapte. Şi seara ceva subţire, o felie de pâine cu ceva şuncă, un iaurt, un ceai cu o felie de brânză.
- Alte simptome? Dureri în dreapta jos? Crampe după masă?
- Nu, nimic. Doar dimineaţa. Mai ales dimineaţa şi uneori seara. Senzaţia aia de disconfort.
- Ei dragule, n-ai nimic. Dacă nu greşesc ai avut o gastrită acu ceva vreme, aşa-i?!
- Da. Acum vreo zece ani.
- Asta e. O uşoară iritare a stomacului. N-ai de ce să te îngrijorezi. Îţi prescriu nişte pilule naturiste. Ar trebui să ajute. O să se calmeze sigur în zece zile.
Zia se apucă să scrie reţeta, timp în care continuă să mă studieze pe sub sprâncene ca pe un exemplar rarisim de liliac de peşteră cu ochi.
- Şi totuşi nici despre asta nu-i vorba, nu-i aşa?! Altceva te frământă şi nu ai curaj să-mi spui.
Tac. V-am spus că Zia e femeie serioasă şi deşteaptă. Nimic nu-i scapă.
- Vrei să te mai las să te mai gândeşti?! Poţi sta alături în sala de tratamente. Te întinzi pe pat, te relaxezi. Eu îmi văd de următorul pacient şi pe urmă vorbim. E bine aşa?!
Eu îmi frământ mâinile ca un şcolar prins cu tema nefăcută, încercând să capăt curajul necesar pentru a spune adevărul. Trag de două ori aer în piept şi…
Zia aşteaptă ca aerul să iasă apoi mă încurajează părinteşte.
- Îmi imaginez că nu-i ceva simplu, dar trebuie să-mi spui. Dacă nu mie atunci cui?! Suntem prieteni, ne cunoaştem de-o viaţă, ştiu aproape totul despre tine…
Are perfectă dreptate!
- Ştii… - încep eu cu curaj.
Zia lasă capul pe-o parte că o mâţă care aşteaptă şi a doua jumătate de peşte după ce a halit-o dintr-o înghiţitura pe prima.
- Ştii… m-am îndrăgostit!
Am zis-o.
Dar cele două cuvinte par să nu fi fost auzite, căci Zia nu are absolut nicio reacţie. A rămas stană de piatră. Şi totuşi le-am spus cu glas tare, nu în gând, le-am auzit şi eu. Mai trec câteva zeci de secunde şi când tocmai mă pregăteam să le repet, Zia porneşte a se zvârcoli de râs, ca o vrabie care se îmbăiază în nisip. Aţi văzut cum fac vrăbiile baie în nisip?! Cică ar face asta ca să se cureţe de paraziţii care li se cuibăresc în pene.
- Ce-ai spus? Te-ai îndrăgostit?
- Îhî.
Zia termină de zvârcolit şi mă priveşte serios.
- Off… Doamne. Mă scuzi te rog pentru reacţia asta total neprofesionistă, dar nu m-am putut abţine. Mă gândeam că o să-mi spui că ai cancer, hepatită C, sau Doamne fereşte cine ştie ce boală incurabilă. În nici un caz că te-ai îndrăgostit, ar fi fost clar ultimul lucru la care să mă gândesc.
Eu oftez şi dau din umeri la genul “asta e, acu ce să-i fac?!”.
- Şi de ce-ai venit la mine şi nu te-ai dus la fata aia de care te-ai îndrăgostit?!
- Pentru că mi se pare o chestie patologică. Serioasă şi gravă. Nu doar că m-am îndrăgostit, dar m-a cuprins aşa ca pe un puşti cu caş la gură. Cu poezii, cu bileţele palmate, cu umblat noaptea pe sub blaconul ei, cu zvârcoliri sub cearceaf, cu nopţi nedormite, cu obraji înroşiţi. Şi ştii doar ce vârstă am. Mi-e frică!
Zia pune mâna pe dosar şi verifică cifrele. Nu pare speriată. Eu da.
Zia se scarpină în ceafă. Ştiu că îi e greu să-mi spună ceva. Şi mie mi-ar fi greu să-i spun ceva unui nebun care vine la mine la cabinet să-mi explice că-i îndrăgostit şi să-mi ceară să-l tratez de chestia asta pentru că nu se cuvine.
- Mde… nu ştiu ce să zic. Nu eram pregătită pentru un asemenea diagnostic. Trebuie să recunosc că pentru asta nu există tratament. E ca la răceală, trece într-o săptămână cu tratament şi în şapte zile fără. Nu văd o problemă.
- Eu n-aş fi… Eu n-am… Eu măăă… E complet aiurea înţelegi?! Îmi bubuie inima de fiecare dată când trec pe lângă ea de-mi sparge pieptul. O fi ceva cu inima? Poate am supratensiune arterială. Sau tahicardie. Sau d-aia cu sistola, nu ştiu cum îi zice – încerc eu să găsesc o cale către înţelegere.
- Sigur ai ceva la inimă! – pufneşte iarăşi Zia. E mişto?
- Oh, Doamne, înger! Acu să nu crezi că e vreo pipiţă d-astea care apare pe la televizor cu sânii cât harbuzu şi fundu cât betoniera, e o femeie serioasă, în culmea înfloririi. Şi are nişte picioareeee…
- Câţi ani are? - Ea merge pe patruzeci. În timp ce eu mai am un pic până la pensie.
Zia zâmbeşte iar.
- Nevastă-ta ştie?
O privesc crunt şi mă uit agitat împrejur să nu cumva să ne spioneze cineva. Replic în şoaptă scurt.
- Eiii…
Pentru o vreme se aşterne tăcerea.
- Mi se pare complet ilogic. O vreme am fost total imun la chestiile astea. Am văzut o grămadă de femei frumoase la viaţa mea şi nu mi s-au aprins călcâiele aşa după nicuna. S-au dat la mine o grămadă şi nu m-au mişcat. Mi-au fost aproape câteva dar nu m-au copleşit. Ce naiba se întâmplă acum? Trebuie să-mi spui, nu e normal ce mi se-ntâmplă!
- Ei dragule, n-ai de ce să te sperii. Evoluţia omului în viaţă e una absolut simetrică. Merge pe o curbă ascendentă până ajunge pe culme, asta pe la aproximativ patruzeci de ani câţi zici că are demoazela ta, pe urmă coboară pe una aproape aproape identică cu prima până la capăt. Ce se întâmplă într-o parte se întâmplă şi în cealaltă. Dacă în primii ani copilul învaţă să meargă şi să vorbească, în ultimii uită să meargă şi să vorbească. Dacă apoi copilul învaţă să judece, bătrânul uită să mai judece, dacă tânărul are energie şi putere şi-şi doreşte cât mai multe, omul la vârsta a treia are tot mai slabă putere şi doreşte tot mai puţin. De îndrăgostit se îndrăgostesc şi unul şi celălalt, în oglindă, unul cu nesăbuinţa tinereţii şi celălalt cu experienţa împlinită a vieţii. Apoi unul se gândeşte înainte spre copii, celălalt se gândeşte înainte la nepoţi. Şi tot aşa, dacă ai să priveşti atent lucrurile ai să recunoşti tu însuţi simetria aceasta aproape perfectă. Până şi pamperşii sunt folosiţi de amândoi în punctul de plecare şi cel de sosire…
Zia e macabră... Putea să lase pamperşii deoparte în discuţia asta… Mai ales că n-am apucat să mânănc încă niciun dumicat din pensie…
Încerc să-mi găsesc un echilibru dar mi-e greu.
- N-am linişte deloc. Nu-mi iese din minte chipul ei, picioarele ei, fu…
- Ceai de tei bei seara? Face minuni. Te relaxează grozav. Merge şi cu un pic de mentă. Şi cu miere. Şi cel de muşeţel e foarte bun. Dar fă infuzie, nu fiert. Lasă-l cinşpe minute acoperit cu o farfurioară după ce pui apa fierbinte. Te ajută să ai vise frumoase.
- Vise am eu şi fără ceai de muşeţel. Asta e problema de fapt. Că visele le trăiesc ziua, iar noaptea mă muncesc gândurile zilei.
- Treabă la servici ai? Dacă ai fi prins mai adânc în activitatea de zi cu zi te-ar ajuta mai mult.
- Mda… asta e o problemă. Nu prea mai avem de lucru. De vreo juma de an ne tot ameninţă că ne dă în şomaj.
- Asta nu-i bine. Nu-i bine deloc! Şi ea ce zice? Ea cum se comportă?
- Cine?
- Ea, tipa, amoreza.
- Aaa… Ea?! Ea nu ştie.
- Cum adică nu ştie? Nu i-ai spus? Păi ziceai ceva de bileţele, de nopţi pe sub balcon, de trilu-lilu.
- Păi nu ştie, că nu i-am spus. Nici uneia nu i-am spus.
Zia se blochează ca un robot dansator căruia i s-au terminat bateriile şi l-a prins cu un picior în aer şi o mână după ceafă. Doar ce-o văd că îi cresc deodată ochii ca la broască şi îi pironeşte pe mine ca un submarin periscopul pe bucata de uscat mică cât o monedă.
- Nici una?! Păi câte sunt? - se apleacă ea discret spre urechea mea încercând să dezlege marele mister, de parcă ne-am fi aflat în faţa seifului principal de la BNR şi de răspunsul meu ar fi depins decizia finală, băgăm sau nu băgăm burghiul?!
- Încă trei – dau eu din umeri jenat.
- Încă treeei?! – ţipă Zia şi Emilia, asistenta, bagă degrabă capul pe uşă speriată că i-am luat gâtul şefei.
- Nişte îngeri, pe bune! Veziii, eu ţi-am spus că e ceva în neregulă, e clar o boală, altfel chiar nu-mi explic…
- Ohhh… Doamneee…. – exclamă Zia şi îşi îndreaptă serios atenţia către Cel-de-sus, semn evident că dacă era de făcut ceva aici jos, ea şi-a dat toată silinţa. Apoi izbucneşte iar într-un hohot de râs nestăvilit.
Şi se zgâlţână atât de tare şi icneşte aşa istovit încât mi-e teamă că are să se dezmembreze din clipă în clipă. Dau să ies să strig după Emilia, dar Zia îmi pune o mână pe braţ şi mă opreşte.
- Stai că-mi trece. Ohhh… Doamneee…. Încă trei deci… Auzi, stai aşa că mi-am adus aminte, am eu pe-aici nişte ceai d-ăsta de relaxare. Eu zic să te duci acasă, să-ţi faci unul şi să te bagi în pat. O să dormi perfect, iar mâine o să fie o zi superbă, îţi spun eu. Au zis ăştia că e soare, soare cu dinţi, dar e soare. Doar vezi să nu afle nevastă-ta, în rest dă-i înainte că eşti cât se poate de sănătos… - încheie Zia printre icnete înecate lăsându-mă la fel de nedumerit în privinţa stării mele de sănătate cum eram atunci când am intrat…