cultiva păpădii
le însămânţa seara
când paşii se ridică greoi în aşternuturi
iar pământul rămâne neted şi cuminte
le despletea pe furiş noaptea
picurând în fiecare un fior de galben din ceainicul cu lună plină
le înălţa lujerele goale pe fuioare de lumină
coborâte din stele ca o pădure de araci
iar dimineaţa
hmm…
dimineaţa se scula cu noaptea în cap
îsi lua mantaua de ploaie şi fesul roşcat
se suia în vârful dealului
şi de acolo
inspira adânc câmpia de baloane de săpun aurit
desprinzându-se spre înalt
apoi îşi depărta braţele
îşi apropia tălpile
îşi ridica bărbia spre cer
şi aştepta cu ochii închişi prima adiere de vânt dinspre mare
care să-l străbată
odată cu visele
şi cu tot puful de păpădie
8 comentarii:
Ce spui tu aici, Mosu? Despre rai? ��
despre un raiutz! :))
Cum e sa fii in sufletul tau, Mosu? E mult freamat... si dor... si bine... si cald...
Ce fuioare torci din gandul rasucit dinspre suflet spre ochii inimilor noastre. N-ai idee ce fir se tese.
este irină, ca p-asta ni-l facem singuri ramura cu ramura, ca un ciub de turturici! :)
...toate din viața noastră sunt efemeride, Moșu. Sau pufi de păpădie.
Mai bine tac, că mă deprimă...
asa-i irisule, dar macar aia plutitori asa, ca niste umbrelute trebuie inspirati si expirati... ;)
Si uite asa a cucerit Pamantul. :)
mmm... macar o bucatica si tot a cucerit! :)
Trimiteți un comentariu