luni, 21 iunie 2021

Peștișorul de aur

Bărbatul tresări. Se ridică iute de pe scaunul de pânză cu trei picioare, apucă bățul și smuci brusc. Apoi mulină repede, făcu o pauză, cătă din ochi către zvârcolirea de ape și mulină iar. Nu mai trăsese nimic de mai bine de o jumătate de oră, treaba nu mergea deloc bine. După dimensiunile ghiontului de apă nu se aștepta la cine știe ce. Două trei cochilii lichide și alea mici cât frunza de leuștean. Ridică undița și strâmbă din nas. Un cărășel mic, nu mai mare de-un lat de palmă și subțire ca o frunză, cu solzi strălucitori și aurii. Oscilă o clipă, apoi îi desfăcu acul din buză și dădu să-l arunce în găleată, lângă cei trei confrați scăpătați, când auzi un glas ca un clopoțel.
- Buna ziua pescarule, eu sunt peștișorul de aur și sunt gata să-ți îndeplinesc trei dorințe. Care ar fi cea mai mare dintre ele?
Bărbatul îl privi morocănos. Frigul îi intrase în oase, se simțea înghețat și înțepenit ca un știulete de porumb prins de noiembrie sub roata tractorului și nici nu apucase să strângă ceva serios. Îl privi pe peștișor în ochi, apoi aruncându-l în găleată lângă ceilalți trei, izbucni în râs.
- Păi cred că tu ai nevoie să ți se îndeplinească trei dorințe, nu eu. În primul rând fiindcă ai nimerit în undița mea, apoi fiindcă o să ajungi în punga cu pește și în cele din urmă fiindcă o să te prăjești în tigaia Maricicăi.
Peștișorul de aur încremeni. Așa ceva nu i se mai întâmplase niciodată. Era cel mai tâmpit pescar pe care îl întâlnise în viața lui. Convins că omul nu înțelesese cuvintele sale, fie din cauza sticlei de votcă ce zăcea răsturnată la picioarele scăunelului, fie din cauza vântului ce-i șuiera pe la lângă urechile aproape înghețate, se decise să-i explice cu răbdare încă o dată.
- Pescarule, fii atent aici la mine, ca să ne înțelegem. Și să știi că popa nu toacă de două ori pentru o babă surdă. Eu, deci eu ăsta de aici din găleată, sunt peștișorul de aur și pot să-ți îndeplinesc oricare trei dorințe. Înțelegi?! Ori-ca-re trei dorințe! – repetă peștișorul rar pentru a fi înțeles de oricine, chiar și de un pescar matol și înghețat.
- Bine, mă! Am înțeles – răspunse bărbatul fără să-l privească, potrivind cu migală o râmă nouă în cârlig.  
Peștișorul de aur începu să se foiască neliniștit în căldare. Omul părea complet dus, nici după ce îi explicase în detaliu despre ce e vorba, iar el îi confirmase că a înțeles, nu dădea semne că a aterizat înapoi pe Pământ.
- Hei, pescaruleee… tu ai auzit ce am spus? Ori-ca-re trei dorințe! Poți să-mi ceri să te acopăr cu aur, poți să-mi ceri case, mașini, poți să-mi ceri orice-ți trece ție prin minte și eu îți aduc. Înțelegi? Uite, ca să-ți explic mai clar, ultimul pescar pe care l-am întâlnit a vrut să-i schimb piciorul de lemn cu unul adevărat. Și am făcut treaba asta pentru el. Pricepi? Acum omul are două picioare normale ca orice bărbat. Hei, pescarule, tu auzi ce spun?
Bărbatul părea mai degrabă atent la pluta ce începuse iar să se legene. Dură însă doar două trei secunde, apoi se liniști. O mai privi cu ochi ficși încă aproape un minut, dar constată că nu se mai clatină. Poate că mi s-a părut doar și mi se încețoșează mie privirile – murmură absent.
Peștișorul de aur începu să se scarpine după ceafă. Îl trecuseră toate sudorile la gândul prelingerii tigăii fierbinți a Maricicăi de-a lungul coastelor sale aurii. “Cum dracu de-am dat peste un asemenea dobitoc?! Numai mie mi se putea întâmpla una ca asta. Parcă sunt blestemat, nu alta. Ăilalți, toți, dau numai peste bărbați adevărați, care vor mașini bengoase, gagici mișto, bani gârlă, vile la Monaco și se lăfăie în lumină și bogăție, în timp ce ăsta al meu e complet cretin, mă tine aici într-o găleată de tinichea cu două degete de apă” – mormăi el în barbă. 
- Pescarule! Pescaruleee… mă pescarule mă... 
- Bă peștișorule, termină cu prostiile! Cine mai crede azi în minuni, bă, spune-mi și mie?! Uită-te și tu în jur și vezi în ce rahat ne scăldăm. Plutim bă. Dacă ar exista minuni, chiar crezi că ne-ar ocoli toate?! Dă-o dracu de treabă! Nu-s copil de țâță să pun botu la d-astea, bă peștișorule. Bine, de crezut în minuni cred mulți, dar să fim serioși, nu am văzut una îndeplinindu-se bă, una! D-aia îți zic, io merg pe barba mea!
- Băi besc… bai pescarule, stai mai ușor, să ne înțelegem, să știm despre ce vorbim – se bâlbâi peștișorul de aur. Tu chiar n-ai auzit niciodată de peștișorul de aur și de cele trei minuni cu care vine la pachet? N-ai citit nicio carte despre asta? Nu ți-a povestit bună-ta când erai mic? Dacă n-ai auzit povești, poate ai văzut și tu filmul ăla cu lampa lui Aladin. Ăla care o freacă până iese duhul din ea. Trebuie să-l fi văzut. Un duh albastru și mare, cu cercel în ureche. Ei bine, când iese din lampă își duce mâinile încrucișate la piept și zice cu emfază “Teeen thousand years will give you such a crick in the neck.” Și pe urmă “I'm a mystical genie, stop mocking me”. Ei bine ăla sunt eu, adică nu sunt chiar ăla, dar pot să-ți îndeplinesc trei dorințe oricât de mari ar fi ele, exact ca el - mai încercă cu un ultim efort, chiar înainte ca bărbatul să se ridice de pe scăunel, să-și strângă tacticos undițele și să verse conținutul găleții de tablă într-o pungă Kaufland.
                                                                ***
- Auzi mă Ilie, d-ăștia mici galbeni să nu mai aduci, mă, să le dai naibii drumu înapoi. Mi-a murdărit toată chiuveta cu solzii ăia ai lui. S-a pus dracu o patină galbenă pe ea de n-am putut s-o scot nici cu tix. Nu știu ce-o fi mâncat ăsta. Și apoi nici la gust n-a fost bun, parcă-i de tablă, zău așa. Până și Mița a azvârlit înapoi osu ăla galben, cică-i prea tare, nu poate să-l roadă...    

Niciun comentariu: