Vară cu nuci pralinate, topping de ciocolată şi un strop de sirop de vişine

Hans urcă în autobuzul şcolar pe jumătate adormit. Nu-i pria deloc şcoala după amiaza. Se trezea târziu, toată dimineaţa picotea, apoi trebuia să-şi adune puterile risipite printre cărţile desfăcute, ciorapii murdari, desenele cu maşini de curse şi alte cele împrăştiate prin camera-i în dezordine şi să fugă degrabă la şcoală. Vara nu era un anotimp deloc propice învăţăturii, era prea cald, prea multă umiditate şi erau evident prea multe fete nepotolite şi gălăgioase. Prefera de o mie de ori să se scalde în Nidda sau să se întindă singur la soare pe nisipul fin decât să se aşeze în banca a treia dinspre fereastră, în spatele Briggitei cea cu cozi împletite şi groase care mereu îl încurcau la meditat, căci se balansau în stânga şi în dreapta atunci când Briggite îşi arunca degetele în vânt la fiecare întrebare a profesoarei şi ţipa strident "ştiu eu, ştiu eu, vă spun eu".

Închise ochii, autobuzul ieşi din sat şi o porni vitejeşte peste câmpurile pline de floarea soarelui. Din depărtare marea de flori uriaşe unduind uşor în adierea vântului fierbinte din sud arăta ca o mare adevărată sclipind galben în lumină şi aruncând fuior de verde peste ochii îmbătaţi de nesfârşire. Nu putea să adoarmă. Cum să dormi pe aşa vreme?! Poate doar să te topeşti în broboane mărunte ca o îngheţată de zmeură cu bucăţi mari de nucă, topping de ciocolată din belşug şi un strop de sirop de vişine deasupra, aşa cum doar Fraulein Braun, din colţ de lângă băcănia lui Gustav cea cu alune pralinate, mai inventa. Autobuzul îi mai luă pe Hansel şi pe Gretel care ocupară ultimele două locuri libere şi porni harnic la drum. "Hmm ... ce nimereală! Hansel şi Gretel. Nici dacă le-ai fi fost naş nu i-ai fi putut cupla mai bine" gândi Hans despre cei doi colegi care nu erau frate şi soră aşa cum ar fi putut bănui orişicine. Din cauza căldurii aerul începu să se umple de picuri mici şi aproape invizibili de apă smulşi din pământ şi din frunze şi pulverizaţi în atmosferă. O pâclă densă acoperea râul şi se întindea peste malurile lui precum o budincă cu stafide şi coji de portocală scursă peste marginile formei în care a fost pusă la copt. Nori pufoşi coborâţi până aproape de pământ se strângeau unul în altul, cel mare înghiţindu-l pe cel mic şi crescând văzând cu ochii, mai ceva ca Făt-Frumos cel viteaz şi isteţ. Pe geamurile maşinii broboane mici de condens se umflau ca buhaii pentru a aluneea apoi oblic către baza ferestrei având grijă să adune în căderea-i înceată toţi amicii nehotărâţi. Din ce în ce ceaţa se îndesa până când dejurîmprejurul deveni în întregime de vată. Maşina înainta încet şi atent, ca un submarin strecurându-se printre stâncile ascunse sub mări, sistemul de propulsie torcând abia auzit asemeni unui motan întins pe cuptor. Prin hublou nu se mai vedea absolut nimic decât o lumină lăptoasă întunecată. Hans se retrase tresărind. Nici nu băgase de seamă când urcase că schimbaseră ferestrele maşinii înlocuindu-le pe cele mari şi pătrate cu unele mici şi rotunde. Apoi Hans constată şi alte modificări pe care nu le remarcase în momentul în care urcase. "Probabil că eram prea adormit" gândi el, căci pereţii vehiculului nu mai erau pătrăţoşi ci rotunzi ca o sticlă de cola, iar corpul său lunguieţ şi subţire precum o ţigară. Hans se îngrijoră. Aruncă priviri încurcate pe fereastră în speranţa găsirii unor puncte de ancorare pe care să le recunoască. Ceaţa se dilua, farurile submarinului, căci nu mai avea nicio îndoială că ministerul decisese în ultimul moment şi fără să informeze elevii să înlocuiască vehiculele vechi şi galbene cu submarine noi strălucitoare, risipind negura precum uliul orătăniile înfricoşate. Încordându-şi privirea Hans începu să recunoască drumul cel vechi, gospodăriile din Rudingshain, apoi câmpurile întinse unde o cireadă de balene grase şi leneşe, fâsâind din când în când dezagreabil "pesemne din cauza gazelor date de verzituri - gândi Hans", păşteau liniştite plancton. O pisică de mare cu un pui de baltă în gură sări gardul unei gospodări şi se ascunse îndărătul unor tufe de charophyceae, începând să-l jumule tacticoasă. "Hei, Gunter!" încercă Hans să-şi strige prietenul pentru a-i atrage atenţia asupra a ceea se întâmplă, dar din gură sa nu ieşi niciun sunet, în schimb ieşiră două bule de aer, una mai mititică cam cât o minge de tenis şi alta mai mare cât o minge medicinală din acelea împlinite şi grele pe care Hans nu reuşea niciodată să le arunce peste cap la orele de educaţie fizică. Bulele se ridicară uşor şi se proptiră de tavanul submarinului, plăcintindu-se apoi în stânga şi dreapta. Gunter scoase din ghiozdan nelipsitul băţ cu care bătea toba pe catedră în fiecare pauză şi începu să-l rotească pe îndelete prin bulele de aer până când culese o vată pe băţ roz de toată frumuseţea din care începu să se înfrupte pofticios. Abia atunci îl auzi, şi-i făcu vesel cu mâna.

Hans devenea încordat. Toţi ceilalţi erau relaxaţi şi încântaţi de privelişte, dar Hans avea un tremur interior ce nu-i dădea pace. Aşa că apariţia clădirii şcolii pe care scria mare "Şcoala de cufundări în abisuri de visuri" îl linişti oarecum. "Hmmm ... de când oare i-or fi schimbat numele?” - gândi Hans neplăcut surprins, dar nu mai era timp de supoziţii şi analize. Submarinul se opri la peron iar Scherbaum, care de la ultima întâlnire se schimbase radical prin cooptarea pe obrajii bătrâni a celor doi favoriţi impunători, precum şi a sepcii, pipei şi a costumului impecabil cu vipuşcă roşie ce-i înveleau trupul, deschise printr-o apăsare de buton trapele. Ca dintr-un borcan cu sprot marinat conţinutul submarinului se revărsă în faţa şcolii, aruncându-i claie peste grămadă pe ocupanţii săi. O hărmălaie de nedescris se iscă, fiecare vociferând şi încercând să se recupereze din mormanul de trupuri. Hans aşteptă înţepenit ca Gertrude să-şi mişte fundul mare de pe faţa sa, apoi îşi scutură obrajii de apă şi inspiră adânc umplându-şi plămânii cu aer.

- Ohh ... drăguţule, ti-ai revenit?! Dragul de el, uitaţi că-şi revine - zâmbi bucuroasă Helga, doamna asistentǎ, întorcându-se spre cele patru cinci persoane strânse în cabinetul medical al şcolii. E doar din cauza căldurii ăsteia înnăbuşitoare. Domnule Director Fisch e absolut obligatoriu să cereţi ministerului să instaleze aer condiţionat în maşinile de şcoală. Aşa nu se mai poate, cu încălzirea asta globală...

- Ştiţi foarte bine doamnă că nu mai sunt fonduri. Trăim timpuri grele. Aţi văzut declaraţia parlamentului... - îi luă directorul vorba din gură.

Hans închise ochii, urechile, nările şi începu să caute zâmbind în abisul de visuri submarinul bătrânului Scherbaum cel purtǎtor de favoriţi gigantici, pipă şi costum de căpitan cu vipuşcă roşie...

povesti mai vechi: George