Gândurile domnului Nicholas

Domnul Nicholas are multe gânduri, foarte multe. În cap le are. Unele dospesc acolo, în ceea ce rămâne adunat din zilele, lunile sau anii din urmă si apoi dintr-o dată fără să existe un motiv anume, sau poate că el există dar îi este complet străin domnului Nicholas, încep rapid să crească. Ca o tumoare cresc. Întâi un semn, unul mic cât un vârf de ac, apoi altul şi altul şi altul. Se aliniază ca pe o pernuţă de ace din cele folosite de croitoresele ce pregătesc materialul, două trei ace în jumătate de gură, celelalte în pernuţă, înfig unul şi cu cealaltă jumătate liberă de gură întreabă aplecate în genunchi la picioarele clientei îndoind marginea de jos a stofei “Atât să fie, doamnă?!”. Apoi mustăţile astea de gânduri încep şi ele să crească, şi cresc, şi cresc, apar pe ele altele, mici, mici de tot ca vârful de ac, şi tot cresc, şi tot cresc până umplu tot spaţiul. Alteori gândurile vin din afară. Ca nişte fluturi cu aripile fragede şi viu colorate vin. Intră prin ochii, prin urechile şi prin nările domnului Nicholas sumedenie de frânturi de gânduri. Şi tot intră întruna până când formează un roi mare cât cele din pădurile amazoniene. Când roiul se aşează peste pădurea amazoniană o fac să dispară pur şi simplu cu totul, acoperind-o cu aripile lor mari şi viu colorate, aşa şi cu gândurile, acoperă tot trecutul, prezentul şi viitorul. Domnul Nicholas le analizează, le împarte pe specii şi subspecii, în funcţie de culoare, de mărime, de ariile de origine, el ştie după mai câte alte criterii.
Când stă în picioare, gândurile domnului Nicholas nu rămân în cap. Nici n-ar avea loc toate, căci domnul Nicholas are capul mic, mai mic decât al unui om obişnuit şi gânduri multe, foarte multe. Când stă în picioare gândurile domnului Nicholas se revarsă moi, calde, ca o fântână de ciocolată, prin tot trupul până în călcâie, pe unde ies subţiri şi albe ca nişte bucăţi de piele moartă. În fiecare seară, dar absolut în fiecare seară, domnul Nicholas face baie şi îşi râcâie călcâiele cu o bucată mare de piatră ponce. Dacă nu ar face baie şi nu şi-ar râcâi cu o bucată mare de piatră ponce călcâiele bine înmuiate în apă cu sare de baie, domnul Nicholas nu şi-ar mai putea încălţa a doua zi pantofii. De altfel domnul Nicholas nici nu poartă pantofi. Decât atunci când are treburi prin oraş şi nici atunci întotdeauna căci vara poartă sandale. În casă el merge în picioarele goale pentru ca toate gândurile adunate în capul său să poată ieşi în voie prin câlcâie şi să lase loc altor gânduri mai proaspete şi mai curate.
Şi când stă pe scaun gândurile domnului Nicholas se revarsă ca o fântână de ciocolată. Şi tot prin călcâie ies. Doar când se întinde nu mai ies. Când se întinde şi vrea să se culce domnul Nicholas are o mare problemă. Gândurile sale nu mai ştiu încotro s-o apuce. Ar rămâne în cap, dar sunt împinse devale de altele noi care nu se mai prididesc să se reverse peste marginile circumvoluţionate ale creierului şi se duc prin plămâni, prin inimă, prin ficat, prin rinichi către călcâie. Doar că pe drum se întâlnesc cu alte gânduri care se întorc de acolo. Şi uite aşa rămân derutate undeva la mijloc, în burtă, dacă domnul Nicholas doarme pe burtă, sau în coapsa stângă, dacă domnul Nicholas doarme pe partea stângă, ceea ce în general e întocmai, ca un lichid incapabil să găseacă ieşirea dintr-o sticlă culcată la orizontală. Şi atunci capul său se umple cu gânduri necuminţi ca o colivie cu păsări speriate de apropierea felinei, iar domnul Nicholas nu mai poate să doarmă şi deschide un ochi, apoi pe amândoi, apoi crapă şi buzele şi rămâne aşa pentru ca gândurile să poată zbura şi să se poată întoarce de unde au venit.
Din cauza gândurilor domnul Nicholas nu doarme niciodată, ci stă aşa cu ochii deschişi de zici că-i mort. Dar nu-i, căci uneori domnul Nicholas oftează. Atunci, dacă priveşti atent, poţi observa cum prin orbitele sale ies şerpi subţiri precum creioanele şi negri ca amarul care se fac pe dată nevăzuţi în noapte. Uneori şerpii sunt puţini, alteori mulţi, cum sunt creioanele la librărie, mănunchi în pahar, din care fata de la tejghea alege unul şi te întreabă zâmbind “Ăsta să fie, domnu?”.