nu avea nici acoperiș
nici ferestre
pădurea intrase
pe ușa din față
în timp ce lucrurile
rămăseseră într-o cuminte dezordine
fotoliile, cărțile,
ceainicul și ceșcuțele albastre,
veioza cu
abajur rotitor din hârtie cerată
răsturnată peste
covorul acoperit de frunze
ca și cum
cineva voise să se lepede în fugă de viață
și să intre lipsit
de orice atingeri într-o lume mai bună
doar scara
interioară părea să fi rămas în prezent
întinzându-și
treptele ca niște brațe de miriapod
gata să te apuce
de manșeta pantalonului
am călcat ușor
lemnul tânguindu-se la fiecare apăsare
și m-am înălțat
până la primul etaj
apoi până la mansardă,
apoi mai sus până-n pod
dar scara
continua să urce în spirală peste oraș, peste lume
undeva deasupra
se mai vedea o ușă
sau poate doar
o fereastră
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu