Totul a început ca o glumă în iarna lui 2023, cu un viscol apărut din senin la sfârșitul lui noiembrie. Au urmat câteva săptămâni de acalmie, apoi a venit prăpădul. Trei luni de iarnă cu un de ger năprasnic de crăpau pietrele și cu zăpadă cât casa, de intrau și ieșeau bieții oameni în gospodărie pe geamlâcul de la pod. Când cei de la meteo au anunțat că și martie va fi la fel de geros, toată lumea s-a închinat și a strâns din dinți. Dar pentru că prognoza pentru următoarea lună a fost aceeași, oamenii au început să râdă. N-a fost însă de glumă. Aprilie a continuat cu geruri de minus zece de grade și zăpezi viscolite. Când însă în mai lucrurile au stat la fel, iar iunie a început tot cu temperaturi negative în termometre, majoritatea oamenilor au înțeles că încălzirea globală a făcut scurt-circuit.
Primul impuls al fiecăruia a fost să-și umple cămara. Astfel, toată lumea a dat năvală în magazine. Au cumpărat tot ce se găsea, de la mâncare la pături, calorifere, haine de blană, votcă, icre negre, cafetiere, cărbuni de grătar, lumânări. Într-o săptămână supermarketurile erau lucii. Iar depozitele la fel. În nici o lună au început revoltele, apoi grevele generale care s-au ținut lanț. În țară, oamenii au scotocit prin traistele cu sloganuri și au asamblat un îndelung uzitat și de-acum chiar uzat “Vrem căldură, vrem mâncare și parale-n buzunare”. În Statele Unite șoferii care trebuiau să încarce marfa pentru a fi distribuită în marile orașe, au spart rezerva federală de alimente. Și-au chemat toate rudele și au cărat tot ce se putea lua, care cu camionul, care cu mașina personală, care cu căruciorul de butelii. Armata a sosit prea târziu, când depozitele erau complet goale. A doua zi soldații au început să tragă în jefuitori fără somație. Dar jefuitori suntem toți de acum. În noiembrie deja stocurile de gaze, păcură și alte materiale combustibile se epuizaseră la nivel mondial. Iar de aici a venit cu adevărat sfârșitul.
A început lumea să moară pe capete. Cei mai tâmpiți au fost ăia care și-au pus pe foc cercevelele de la geamuri. Neam ferestre, neam adăpost. Au murit înghețați în trei zile. Noi ăștia de la BI3 n-am stricat nimic, nici ferestre și nici uși, nici în apartamente și nici în casa scărilor, ba am mai pus și niște țoale vechi să nu intre frigul printre crăpături. E ca un buncăr blocul nostru. E adevărat că ar fi fost o prostie să pui termopanele pe foc, n-ar fi ieșit decât o glugă de căldură și o grămadă de fum.
Nu mai e nimic de mâncare. O vreme am prins ciori, pești, am adunat melci și scoici, am mâncat iarba și plantele care au supraviețuit iernii. Ultimele au fost niște begonii și niște kalanchoe de-ale nevesti-mii dosite după canapea, cică s-avem și noi o floare când s-o împrimăvăra. Da, da, la paștele cailor. Au fost grozav de gustoase. Când s-au terminat și astea, am început să scărmănăm prin pământul înghețat după sămânță din anii trecuți. Era plin parcul de oameni care scurmau prin gheață cu cuțitele. Ca să ne încălzim am pus pe foc tot ce se putea găsi prin case. Stăm toți într-o singură cameră și focul se face în mijlocul ei. Întâi am ars parchetul, apoi mobila, tablourile, cărțile. Astea sunt cele mai bune pentru că se pot arde volum cu volum si poți regla căldura. Shakespeare a ars cel mai bine, e consistent. Și Eliade a mers bine. Nu știu de ce, dar filozofii au ars cel mai prost. N-a mers nici Cioran, nici Noica, nici Liiceanu. Nici un pic de căldură.
Facem focul din ce în ce mai rar din lipsă de materiale. Aseară însă am făcut din nou focul. Am pornit război cu ăia de la BI1 și i-am dovedit. Le-am luat tot, parchetul, ușile, mobila, cărțile, în fine, tot ce-am mai găsit și noi și se poate pune pe foc. Ne-am făcut provizii pentru încă trei luni. Proștii aveau și o masă de ping-pong nedesfăcută din cartoane. Pe asta o păstrăm pentru sindrofie.
Când nu mai e deloc căldură mai folosim și caloriferul săracului. Nu mai contează care cu care. În situații d-astea de extremă necesitate nu ne mai formalizăm. Căldură să se facă. Și se face. Întâi dăm două, trei ture în jurul blocului să se dezmorțească mușchii și pe urmă la treabă.
Acum trebuie iar să găsim ceva d-ale gurii. Plantonul de la malul mării ne-a dat de veste că apa a adus din nou alge la mal. Sunt d-alea verzi și mici ca purecii. Nu-i nimic, o să le strângem cu cearceafurile și le punem la uscat. Uscate au gust mai bun, nu mai ai senzația aia de mucegai cleios. Și sunt teribil de hrănitoare. O mână de alge pot să-ți țină de foame chiar și câteva zile. Când te gândești că pe vremuri se foloseau la creme împotriva îmbătrânirii pentru cucoane simandicoase. Eh, ce vremuri. Azi te rogi să te mai trezești și mâine viu.
S-a rezolvat și misterul bărbatului adus de valuri la mal într-un sicriu de gheață. S-a ocupat de el Minodora, cea mai fierbinte dintre doamnele din bloc și surpriză, bărbatul s-a dezghețat. Primele cuvinte pe care le-a scos au fost: “Whisky, give me whisky". După ce a primit șapte pahare din dulăpiorul de urgențe medicale din holul blocului, a început să i se dezlege limba. O ține una și bună că el e de la deszăpezire și-i musai să-și termine treaba, că vine șeful în control. S-a strâns lumea ca la urs, nimeni nu înțelegea nimic și toți ne întrebam cum de-a ajuns străinul, de altfel spălat, să dea cu mătura în România. Până la urmă tot Minodora a rezolvat problema. I-a strâns capul la pieptul ei bogat și se pare că asta i-a adus pe buze o ultimă amintire. “Eu îmi amintesc doar că era pe la începutul lui decembrie și mă întinsesem peste balustradă să dau jos zăpada de pe stâlpii de la Brooklin Bridge. După aia nimic, blank!” a mai spus americanul înainte să se topească de tot.
Ieri a ieșit cu bătaie în bloc. Guvidu și Pulpăgroasă. Li s-a tras de la un cactus d-ăla mic, de se vând la supermarket în ghivece cât un ibric de-o cafea. Nevasta lu Pulpăgrasă l-a dosit în fața de pernă. O mai desfăcea noaptea și mai sugea din țepi. Da au aflat-o ăialalți că nu l-a pus la bătaie, așa cum am convenit. Am fi făcut ceai pentru toată lumea și-am fi scormonit prin el cu scobitori după viermi, de-am fi putut pune și ceva carne pe masa de seară.
Acum îl așteptăm pe Pintilie de la scara ailaltă, să iasă să culeagă grâu încolțit. Canci grâu încolțit. De fapt sunt niște paie de suc în care am înfipt noi câțiva muguri făcuți de fiica lu Georgescu dintr-o lumânare, dați cu lac de unghii și înfipți artistic în pai. Sigur i-a văzut, că i-am plantat chiar sub fereastra lui. Când o să iasă să-i culeagă îl hăcuim și-l facem friptură. N-am mai pus în gură carne de doi ani, de când a căzut cioara aia înghețată chiar la noi în balcon. O săptămâna am stat cu ochii pe ea, cum picotea ea așa pe balustradă, nici moartă, da nici vie. N-am vrut să ieșim de frică să n-o dărâme curentu de la deschiderea ușii, să cadă în partea ailaltă și s-o culeagă altcineva. Până la urmă a căzut la noi în balcon. A fost grozavă! Toată lumea zicea să-l mâncăm pe Majearu că e mai gras, dar le-am explicat că e numa grăsime fadă, că ăsta n-a făcut sport în viața lui, că doar am fost colegi de școală, știu ce vorbesc, a stat numai cu curu-n fotoliu și cu ochii în televizor, în schimb Pintilie are și ceva carne pe el, că a fost maistru la rafinărie. Ne ajunge la tot blocul. Și mâncăm și de două ori, jumate facem azi, jumate îngropăm în zăpadă și scoatem săptămâna viitoare. Măcar cu avantajul ăsta ne-am ales și noi de când cu iarna continuă, că nu se mai împute carnea. Păcat că nu mai e. De-o vreme bună nu mai trebuie să ne facem griji nici că ne-o mănâncă lupii. Lupii, da. Au ieșit din păduri și au circulat o vreme prin orașe precum odinioară câinii vagabonzi. Câini nu mai sunt de mult timp. Au fost făcuți friptură toți. Întâi câinii, pe urmă pisicile și la urmă șobolanii. Eu cu friptură de șobolan nu m-am ales, că la noi în bloc erau doar doi, Angi și Gigi, în subsol, unde ținea a lu Agapie șunca la afumat. Îi dresase fiică-sa și-i ținea în loc de hamsteri. Tot blocu a fost de acord să-i jupoaie el și să-i ducă lu nevastă-sa, că-i bolnavă săraca. A răcit. Da, da, nu râdeți. De când cu iarna continuă n-a mai răcit nimeni. Eii, așa cu mucii șiroind suntem toți, că doar e iarnă, da nu cu amigdale umflate, cu strănut, cu febră. Noroc că mai avea niște strepsils și niște fervex. A topit zăpadă într-un ibric și a făcut niște ceai din volumul lui Brumaru “Poezii (carte la borcan)”, păstrat pentru zile negre. Până la pagina 24 le-as pus la fiert, de la 24 încolo le-a folosit să facă focul. Acum, aproape i-a trecut.
Optzeci și cinci eram în bloc când a început iarna, acum suntem douăzeci și trei. Ăi mai tari. Ultimul s-a dus Aurescu. A ieșit pe la miezul nopții, pe furiș, să jumulească niște scoarță de pe paltinul din fața blocului, deși era rândul lui Pandele. Scoarța aia de mai fusese jumulită în vreo trei rânduri, da na. Prostu a murit înghețat pe copac, că nu și-a mai luat și canadiana de frică să nu fâșâie și să-l dea de gol când iese. L-am găsit dimineață lipit de tulpină ca o ciupercă saprofită.
Ei, cam astea sunt noutățile de-aici, de la malul mării. Așa că dacă vedeți că se lungește cu iarna, nu vă lăsați păcăliți, puneți mâna și faceți provizii din vreme: grâu, scoarță de copac, cactuși, begonii și cărți. Shakespeare dacă se poate, Shakespeare la greu. Poate și niște Pintilie de la rafinărie…
(refăcut în decembrie 2023 și publicat pe Cod de Poveste)
24 de comentarii:
:)))) Ahhhhh! Moşule, scrii fabulos! Felicitaţiunile mele! Auzi, ca o ciupercă saprofită:)))
:) multumesc! venind din partea ta felicitarile valoreaza indoit…
adevarul e ca pe omusorul ala chiar mi l-am imaginat cum statea el catarat asa ca un ursulet koala la vreo 2-3 metri deasupra pamantului si ramas inghetat in pozitia “jupuind”… :(
Daca nu ti l-ai fi imaginat nu ai fi reusit sa transmiti imaginea atat de bine... si-acum am cateva lacrimi in coltul ochiului..
=))=))=))
Doamne !!!! mi=ai inseninat Duminica mosule ! pe bune!!!
grau ai? scobitori ai? pintilie ai? ca vineeeee....
Tot cu :))))) incep si eu. Si termin intrebandu-ma daca, vecina cu voi, ati fi ramas 24 sau 22. Sunt vegetariana, nu ne-am fi batut pe Pintilie, dar carnea de pe mine e macra, nu ca la Majearu.
Excelent scris!
Genial scris!! Se simte.......aerul de mare ;)
@cristina
ai vazut, fiecare ajuta cum poate in situatii d-astea exceptionale...
unii cu mancarea, altii cu caldura... ;)
bine ai venit si mai pofteste la povesti!
@crisa
multumesc; pai bineinteles ca se simte constanta in ceea ce scriu, ca doar despre ceea ce mi se intampla vorbesc... :)
:)Știu....ador acest aer și îmi face plăcere să îl ...adulmec ;)
Ce frumos ! Aproape ca The Road al lui Mc Cormack !...sorry, Cormac Mc Carthy, (dar zau ca parca suna mai bien Mc Cormack !)
Poftesc! :)
M-a luat cu frig pe şira spinării.
Mă duc să fac provizii, doar suntem în 2012.
@cristina
ooooochei :)
@instelata
musai! pe la tine pe acolo nu miroase a sfarsit de lume?! ;)
Deloc moşule.:)
De mâine e o nouă...zi. :)
Deci trebuie sa fac provizi ??? pai bine , sa tot fie in pivnitza vre-o 80 delitri de vin rosu din vie proprie din curte , muraturile asortate de iarna care inca nu s-au dus , zacusca , piclesul , si reteta criminala a lu mama de ardei iutzi la borcan cu stafide si mai stiu eu ce condimente ....
PS : in seara aceasta zapada de pe gard a atins 2 metri ! deci e musai sa facem provizi! :))))))))
Filozofii care ard dar nu dau caldura-genial!:)
Aveti grija cu focurile alea, Mosule, sa nu incendiati casutele din Satul de vacanta. Si mai ales, sa nu cumva s-o parliti pe Calypso!:P
Of, la toti ni greu! Am crezut ca numai la noi se poate intampla asta, da vad ca nici voi n-ati scapat!
In blocul meu, de-i zice Arca lu' Noe, ca e lung de un km si are vreo 20 de scari, e fix asa cum ai spus tu. Doar ca noi am ramas mai multi, pentru ca ne-am aliat si tribul nostru a batut toate blocurile dimprejur. Cu proviziile stam bine pentru ca am cucerit primii depuzitul de la supermarketul din apropiere, basca, de curand am pus mana pe biblioteca judeteana, care e vis-a-vis. Avem un pic de stat la coada, da' nu-i nimic, ca merita, primim zilnic cate doua kg de carti. Am calculat ca in ritmul asta rezistam toti pana aprilie, dup-aia ce-o da Domnul...
Bine ca m-ai atentionat cu filozofii, pe seara o sa il rog frumos pe paznicul de acolo sa imi dea ratia de pe raftul cu literatura SF...cine stie...
Toate cele bune, mosule, ne vedem la vara cand ne-am propus sa venim tot tribul la mare, sa ne spalam...
PS. Noi nu am mancat animalele de pe langa bloc, le-am facut adaposturi in pivnite si le hranim cu dusmanii capturati.
@madalina
stati bine, stati bine; ooo… si muraturi asortate… iam, iam… ce-ar mai fi mers astea cu lichenii aia razuiti de pe garajul lui mototolea si prajiti pe rochia de vara a miei…
@na
casutele din satul de vacanta… nu mai sunt; sau nu mai sunt asa cum le stii; acum e o zona mai degraba promiscua care poate ar merita sa fie parjolita oleaca…
calypso, calypso… e fata aia care voia sa puna mana pe saracu ulise si el nu si nu, ca vrea acasa?! n-a dat pe aici!
@dana
:)) ha, ideea asta cu biblioteca ne venise si noua, da am atacat una de cartier; directoru speriat ne-a zis sa luam ce vrem, da carti nu mai sunt demult; s-au dat si nu s-au mai intors; pana si rafturile erau de metal; depozitase in schimb acolo niste saci de cartofi, o bicicleta veche si niste tigla ramasa de cand isi reparase casa…
aha, deci d-aia isi muta taberele toti aia care si le instalasera pe malul marii, de teama ca vine tot tribu vostru sa faca baie si-i inunda…
Nu-ţi spun că-i frumos că au spus-o alţii înaintea mea, dar pot spune că mi-a plăcut la nebunie. Mai ales pentru credibilitatea posibilă.
Ştii cum eşti tu? Ca un fel de Balzac. Reuşeşti să scoţi la suprafaţă mizeriile umane, le dai motivaţia ca apoi să pară naturale şi perfect posibile.
Oricum, un pic de bunătate tot s-a simţit pe ici pe colo... nu vă dădeaţi în cap de foame, ci aşteptaţi frumos să mai pice câte unul :))))))
ooo… pai cu d-astia grei ma compari tu pe mine?! apai astia au scris literatura nu gluma, io ma joc… :) dar cu asta sunt de acord, le vad pe toate ca si cum mi s-ar fi intamplat mie ieri sau alaltaieri…
cat despre bunatate, zau asa, painea lu dumnezeu is… ;)
Trimiteți un comentariu