Neluţu şi încălzirea globală

Neluţu este un tănăr student. Eminent, spune maică-sa. Eu nu pot să mă pronunţ căci nu-l cunosc foarte bine. Se poate să fie căci e scund, cocoşat, are ochelari, părul lins căzând dintr-o parte peste ochi şi coşuri pe faţă. Multe şi mari. L-am întâlnit doar de două ori. Când nu mergea liftul. Eu coboram de la 9 şi el urca către cer. Asta a fost prima dată, a doua oară ne-am întâlnit la tomberoane, eu venisem să arunc gunoiul, lui îi scăpase un condensator de un microfarad pe fereastră şi coborâse să-l caute. Nu cred că l-a mai găsit, aşa de mic. Neluţu are o mulţime de chestii în cap şi în apartament. Majoritatea invenţii. Toate neterminate. Sârme, mecanisme de ceas, motoare de aspirator, cuve de la maşinile de spălat, ligheane din aluminiu, bobine de antenă de la aparatele Gloria, spirale de la maşinile de tocat şi câte şi mai câte. Neluţu studiază toată ziua. E foarte conştiincios şi foarte însetat de cunoaştere. Nu iese niciodată din casă. În schimb vine poştaşul în fiecare dimineaţă şi-i aduce tot felul de cărţi tehnice, majoritatea cumpărate de Neluţu pe net de la anticari de ocazie care fac speculă, sau în fine aşa-i zicea înainte, acum se zice că fac business. Neluţu stă toată ziua cu nasu-n cărţile pe care le aduce poştaşul şi le răsfoieşte înfierbântat. De multe ori Neluţu stă şi cu nasu în monitor şi citeşte diverse articole scrise cu litere mărunte. Tot tehnice, multe au şi scheme complicate. Cu ochii le citeşte, nu cu nasul.
Eu scriu poveşti. Bine, nu scriu chiar tot timpul, uneori îmi plimb pisica. Ştiu, am scandalizat tot blocul fiindcă ies cu pisica în zgardă la plimbare, dar ce să fac, stau la 9 şi pisica nu ştie să ia singură liftul şi nici să coboare pe scară nouă etaje nu poate.
Staţi un pic că sună cineva la uşă.
Era sectoristul. A venit să mă-ntrebe pentru a noua oară dacă nu-l cunosc pe bărbatul care s-a aruncat în cap de la balcon din apartamanetul de la doi. I-am răspuns că nu ştiu ca şi în celelalte opt dăţi. A dat neîncrezător din cap. Nu mă crede. Nici eu nu m-aş crede să fiu în locul lui. Bineînţeles că-l cunosc, doar suntem o familie aici, dar de ce să mai complicăm lucurile?! Treaba e şi aşa destul de complicată. Ieri au mai venit doi bărbaţi şi o femeie de la ISU să mă întrebe cu ce şi-a dat foc vecina de alături şi dacă avea autorizaţie. De când cu incendiul de la Colectiv au devenit foarte scrupuloşi. Bărbaţii şi femeia cred că erau înţeleşi pentru că prea-şi făceau ochi dulci. “Fuck off” le-am zis dar nu ştiu dacă au auzit ce le-am spus pentru că mestecam cu gura plină nişte zacuscă cu hribi o minunăţie.
Toată tevatura asta a început acum vreo lună. Neluţu n-a spus nimic, a tăcut chitic. Dar l-a dat în gât Tanti Măndica de la 37 care auzise ceva de la maică-sa lu’ Neluţu plus alte câteva chestii puse cap la cap din ce văzuse ea cu ochii ei, că era controloare RATC pe 101M şi vecină de palier cu mă-sa lu Neluţu. Cică Neluţu e negru tot de supărare. Tot calculează şi răscalculează. E naşpa rău cu încălzirea globală. Au dat şi la teveu, dar ăştia nu vor să spună chiar tot-tot să nu sperie lumea. Însă câte ceva mai răsuflă şi spre-ncoa’. Ieri la Polul Nord au fost două grade şi la Petroşani minus cinşpe. În fine, una peste alta la viteza cu care se încălzeşte Terra şi cu care se topesc gheţarii, Neluţu a calculat că nivelul Mării Negre va creşte cu mai bine de doi metri în următoarea lună. Şi mai mult apoi. Asta nemaipunând la socoteală efectul ţunami. Vă daţi seama, toată gheţăraia aia de la Polul Nord care se topeşte furibund şi care vine-ncoace năvalnic…
Multă lume a crezut că-i doar glumă, dar cum Neluţu n-a vrut să recunoască nici în ruptul capului ce ne-a povestit Tanti Măndica, toţi au înţeles că-i groasă. O vreme s-a şuşotit pe la colţuri, apoi oamenii au început să-şi facă griji. Noi suntem primii loviţi căci suntem chiar la faleză. Ştiu, faleză v-a trebuit, să vedeţi Soarele când răsare şi apusul reflectându-se-n mare firea-ţi ai naibii de nababi, acu aşa vă trebuie, să luaţi primii în freză încălzirea globală, aşa o să ziceţi. Şi pe bună dreptate. E mişto Soarele când răsare din mare şi mai ales când se scutură-napoi la înserare, dar nabab nu-s, pe-onoarea mea!
Pe urmă a început toată lumea să se aprovizioneze pe termen lung. Foarte lung. Toţi au pornit discret. Au mărit încet încet ritmul de aprovizionare de la mall de la o dată pe săptămână, la de două ori pe săptămână, apoi la trei pe săptămână, apoi în fiecare zi. Georgescu a cumpărat chiar apartamentul de deasupra, pe care îl păstrau Mihăileştii pentru fiică-sa care e plecată în Dubai, dar care le-a scris că nu mai vine, doar ca să-şi facă debara. Ei sunt cei mai fericiţi. Ceilalţi înghesuie pe unde pot, în şifonier, sub pat, în scrin, în balcon, în masca de la chiuvetă, în lada de pantofi.
Cel mai groaznic moment a fost când Gheorghiu a ieşit pe balcon într-o dimineaţă, Gheorgiu stă la zece şi a ţipat de-a băgat în sperieţi tot blocul arătând cu degetul spre marginea fractală a nisipului “Mareaaaaa”. S-au repezit toţi la el, la zece, să urmărească ce văzuse Gheorghiu de tresărise aşa, de se înclinase blocul spre balcoanele din faţă, că Marioara de la 8 chiar a zis că i s-a vărsat zeama din borcanele cu gogonele aflate pe partea ailaltă, dar de sus de acolo nu se vedea mai nimic căci era ceaţă, aşa că au coborât cu toţii jos. Şi Gheorgiu avea dreptate, marea înaintase serios pe nisip, câţiva metri chiar, ca o reptilă perfidă. Pe nisipul nostru. Târâş şi laş.
Atunci a început panica. Cei de la parter şi de la unu şi-au luat catrafusele şi s-au mutat în uscătoarele de la etajele de mai sus. Maricel, care n-a mai găsit loc în uscător, căci prioritate au avut ăştia cu copii şi pe urmă ăia cu neveste, a zis că el iese sus pe bloc şi-şi face culcuş acolo, dar ceilalţi l-au oprit, ce mă eşti nebun, nu vezi că-i iarnă, vrei să te-mproaşte valul şi după aia să îngheţi ca un rahat. Până la urmă l-a luat înăuntru Maricica că şi asa avea ea patul mare şi trupul mărunţel.
De la ţipătul lui Gheorghiu n-a mai dormit nimeni, toată lumea a stat zi şi noapte cu ochii pe fereastră, de ni se făcuseră tuturor ochii mari şi rotunzi şi trupul galben, probabil de la icterul dat de stres, întocmai ca la minioni. Până la urmă Moş Baladă a zis că n-are rost să stăm toţi cu ochii pironiţi pe geam şi mai bine facem prin rotaţie, luni etajul doi, marţi etajul trei şi tot aşa, dar Tincuţa n-a fost de acord că cică ăia de la doi şi trei nu văd mare lucru şi pun colectivitatea în pericol, în timp ce ăia de la nouă şi zece sunt avantajaţi că văd până hăt departe, aşa c-am tras la beţe, am consumat o cutie întreagă, măcar să ne ametecăm norocul.
De cum am instalat plantoanele însă, apa a început să crească continuu, nu mult, puţin câte puţin, din ce în ce mai puţin puţin. Acum o săptămână intra în scara blocului, azi a înghiţit etajul unu. La naiba! Şi asta în miezul iernii când termometrele arată binişor sub zero grade. Chiar bine de tot. Dar ce să-i faci, pe o parte a lumii e frig de-ţi îngheaţă basca-n cap, pe cealaltă e cald de se topesc gheţarii.
Din păcate, de teama unui viitor imediat incert, unii au început să cedeze psihic, cum a fost de exemplu Rădulescu, de-i e cumnat lu’ Hărăşteanu de la doi. A venit săracu să-şi facă revelionu la vecinu dar n-a mai putut să plece din cauza apei. Noi ăştilalţi fusesem pregătiţi de Tanti Măndica, Dumnezeu s-o binecuvânteze, ştiam la ce să ne aşteptăm, dar pe el l-a luat ca din oală. S-a trezit cu încălzirea globală direct în cadă, că facea baie amărâtu şi i-a intrat apa pe sub uşă, iar când a dat să iasă să-şi pună papucii, ia papucii de unde nu-s, că pluteau bine mersi pe încălzirea globală şi ajunseseră deasupra veceului, noroc că era capacu aşezat.
Aşa şi cu vecina, că-şi luaseră săracii Sandero în rate şi tare bucuroşi mai erau, da într-o dimineaţă când a dat să scuture faţa de masă de firimituri a îngheţat la fereastră. Sanderou nu mai era unde îl lăsaseră când veniseră cu el de la Piteşti. În locul lui era doar apă, apă multă venită de departe, mai de departe decât Piteştiul, taman de la gheţarii nordului. De l-a strigat şi pe bărbat-su, că iniţial au crezut c-au fost hoţii da pe urmă l-a vazut el mai în larg lângă un trailer sub pavilion panamez şi un vas de pescuit turcesc, d-ăsta venit să ne mănânce calcanii, făcute toate aşa ca o tocană moldovenească. Şi erau atât de emoţionaţi săracii, îţi dai seama, erau fierţi, maşină nouă, nici rodajul făcut, că ea şi-a stins ţigara tremurândă în farfuria lu bărbat-su în loc s-o stingă în scrumieră, da şi el îşi pusese în farfurie taman ziarul de dimineaţă în loc să-şi pună felia de pâine, aşa că a luat imediat foc, iar bărbat-su a dat să sufle să-l stingă, da uitase c-are gura plină cu ţuica trasă de dimineaţă ca să-şi înece amarul, aşa c-a suflat ţuica peste flacăra din Libertatea exact spre nevastă-sa care s-a aprins ca o torţă de sus şi până jos.
Şi asta n-a fost tot, că au mai păţit-o şi alţii. Nea Guţă de exemplu, el nu că-şi face barcă să iasă pe mare cănd o ajunge apa la el la balconul de la 5. Degeaba a tras nevastă-sa săraca, el a ţinut-o tot pe-a lui, a desfăcut patul, a desfăcut şifonierul şi s-a apucat să-şi facă barcă. Au dormit în sacii de dormit, că-i aveau de când erau tineri şi mergeau pe munte. Cearceafuri erau binemerci destule că venise nevăsta-sa cu zestre ca lumea, doar cu catargu s-a muncit puţin da până la urmă s-a învoit cu vecinii de palier să ia mâna curentă de la scară pe care-a tăiat-o într-o noapte cu bomfaieru.
Şi au mai fost şi alţii, nici nu-i ştiu gaborii pe toţi care-au paţit-o într-un fel sau în altul, că nici mie nu mi-e prea bine când stau şi mă gândesc deşi când scrii le mai şi umfli câte puţin. Mmm… poate chiar mai mult. Da ia staţi, apropo de gabori, ăsta de adineauri cum a ajuns la mine dacă e apa până la doi?! Arunc un ochi pe fereastră. Grozăvie! Apa cât muntele, ne-mpresoară ca un şarpe uriaş şi ne strânge gata să ne sufoce. Ce naiba?! Ies în fugă pe scară, plotonieru a plecat demult probabil. Alerg degrabă după el sperând să-l mai prind. Nu-i! În schimb aşaaa în fuga mare şi picioarele goale nici nu-mi dau seama c-am ajuns la parter. La parter unde nu-i nici picătură de apă. Mă apropii tiptil de uşa blocului. O deschid încetişor. Nimic. Adică despre apă vorbesc. Nici urmă. Şi nu în bloc, dar nici măcar aşaaa pe aproape. Cobor pe faleză, mă apropii de ţărm. Marea la locul ei. Nu mai înţeleg nimic! Apoi toate încep să mi se învârtă în cap ca bilele de la Loteria Română. Şi exact ca la Loteria Română iese tocmai aia care trebuie. Ştiu!!! E clar! Am fost cu toţii derutaţi de o iluzie colectivă. A fost doar o Fata Morgana, o proiecţie croşetată din gânduri viitoare, din reflecţii ale unei apocalipse ce avea să vină ţesută în imaginaţia noastră. Nimeni dintre noi n-a descoperit adevărul pentru că nimeni n-a încercat să-l afle cu adevărat ieşind pur şi simplu din bloc, din coconul viselor noastre. Am început să ţopăi de bucurie într-un picior. Trecătorii mă priveau miraţi cu figuri îngrijorate. Eu le dădeam cu tifla şi continuam să ţopăi ca un cocostârc beat. Scăpasem de şarpele care ne încolăcea lacom, scăpasem de iminenţa unei inundaţii catastrofale. Neluţu avusese dreptate, doar că noi n-am vrut să-l ascultăm. Calculele sale, era evident, fuseseră greşite. Probabil era vorba doar de o virgulă pe undeva, nimic grav. Am dat fuga să le spun şi celorlalţi. Dar când m-am întors… când m-am întors…

Lipsisem doar o jumătate de oră, hai trei sferturi, poate nici atât şi apa ajunsese între timp până la nouă. Sub ochii mei puhoaiele au cuprins şi ultimul nivel măturându-i pe toţi cei refugiaţi pe acoperiş. Doar Nea Guţă şi nevastă-sa s-au mai salvat pe barca făcută din sifonier, recamier şi mâna curentă de pe palier…