luni, 27 august 2018

pâine și vin

aveam un caiet vechi
dictando de o sută de file
în care îmi notam toate minunile ei
cu un creion roșu mic
având două muchii rotunjite și celelalte două drepte
ca un scut roman
îl ascuțisem de douăzeci și șapte de ori
știu bine
căci la fiecare ascuțire
marcam câte un asterisc pe caiet
fix pe dunga dintre rânduri înspre cotor
prima minune fusese una impresionantă
un zâmbet de douăzeci și patru de carate
în forma de lebădă
în fapt nouăzeci la sută dintre minunile ei erau zâmbete
de toate formele și toate culorile
celelalte fiind în mare majoritate vrăbii
lipsite de trup
doar trei fuseseră delfini
cu coada lungă și aripile mari cât ale pescărușilor
arătau ciudat așa jumătate pescăruși jumătate delfini
zburând jumătate în apă jumătate în aer
glăsuind jumătate în susuri jumătate în adieri
nimeni nu știa ce sunt cu adevărat
nici măcar ea
nimeni nu avea cunoștință nici măcar că există
doar eu aveam fiindcă însemnam conștiincios
în fiecare zi
în caietul alb fără foi, fără coperți și fără sfârșit
toate minunile ei…


2 comentarii:

Irina spunea...

Iti iubesc asterixurile.

mosu spunea...

:) o sa pun de acum cate unul fix pe dunga dintre randuri si inspre margine!