Conexiuni

Ședeam relaxat la birou, citind povești online, când am simțit ceva lovindu-mă peste gleznă. Cum pisică nu am, am tresărit și am dat să văd cine e intrusul. M-am aplecat, dar n-am zărit nimic. Când am pățit-o însă a doua oară, m-am speriat un pic. M-am băgat sub birou și am cercetat atent. În semiobscuritatea dedesubturilor nu am descoperit altceva decât cablul de la lampa de birou mergând către priza din perete, pe cel de la laptop alergând către aceeași destinație șiii... Și mai era încă un cablu târându-se spre niciunde. Nu știam să am un altul în apartament, așa că tare m-am mirat să-l descopăr. L-am luat în palmă și l-am studiat atent. Nu părea să fie cu totul altfel decât celelalte. Era acoperit cu plastic moale, alb, având în cap un stecker cu două piciorușe rotunde prinse într-o carcasă din două jumătăți de ebonită strânse cu un șurub. I-am luat urma și am încercat să văd ce aparat alimentează și mare mi-a fost surpriza să descopăr că, după ce face câteva bucle în dreptul șifonierului, cablul dispare afară printr-o gaură în perete. Singurul gând realist a fost că un constructor isteț l-a lăsat pentru alimentarea unui viitor aparat de aer condiționat, pe care proprietarul ar fi dorit să îl instaleze în apartament, așa că l-am făcut colac și l-am lăsat cuminte sub birou. Înainte să mă culc însă, în drum către baie, am simțit din nou o atingere, de data aceasta mai aspră, în sus, spre pulpă. Eram în dreptul patului când s-a întâmplat. Am aruncat ochii în jur și n-am văzut nimic aparte. Cum lovitura mușcase din pulpă destul de sănătos, am gândit că trebuie să fie totuși ceva la mijloc, așa că m-am aplecat și m-am uitat sub pat. De sub marginea dantelată a cearceafului, ca o pantera cu ochii sticloși cercetându-și prada, mă privea un alt stecker. Semăna foarte bine cu primul, doar că avea carcasa din ebonită neagră, iar colții metalici străluceau aprins. În mod clar nici cablul acela nu îmi aparținea. Am întins mâna să îl apuc, dar capul cu ochi sticloși s-a tras îndărăt. Am simțit cum mi se scurge tot sângele din trup. Am înghețat pe loc. A fost nevoie să mă așez pe salteaua moale a patului, pentru a-mi reveni din amețeală. Însă lighioana nu m-a lăsat să mă adun și m-a atacat pe neașteptate. S-a încolăcit în jurul gleznei, apoi a încercat să mă muște cu dinții de fier. Cu greu am reușit să desfășor cablul strâns pe picior, să alerg gâfâind către perete și să mă lipesc cu spatele de zid. Era incredibil, eram atacat în propria mea casă de, deee... Chiar nu știam de ce eram atacat. Privind înfiorat spre pat, am descoperit că alte două cabluri, unul albastru și unul roșu scoseseră capul de sub cearceaf și alunecau ușor pe parchet către mine. am alergat spre baie, am trântit ușa și am încuiat-o. Inima îmi bătea să spargă pieptul. Aș fi țipat, aș fi cerut ajutor, dar ce aveam să strig? „Ajutooor, mă atacă un mănunchi de cabluri”? Nu am avut timp să mă gândesc prea mult însă la varianta unui strigăt disperat de ajutor, căci am simțit cum o vână subțire îmi biciuie spinarea. M-am răsucit și am prins-o tocmai când se repezea iar. Cu trecerea timpului căpătau tot mai mult curaj, deveneau mai agresive. Stătuse probabil pitită în cadă, de aceea nu o văzusem când am intrat și m-a atacat de cum am întors spatele. Ne-am luptat o vreme ca Laocoon cu Porces și Caribea și până la urmă am reușit să îi culc la pământ capul flămând și să-l strivesc. Când însă m-am lăsat extenuat pe marginea căzii, după lupta disperată în urma căreia rămăsesem aproape gol și m-am privit trecător în oglindă, am încremenit. Tot trupul îmi era plin de pete rotunde albicioase, de mărimea unei prize, din care perechi de ochi rotunzi, mici și negri ca mina de creion, clipeau pofticios.