Murmurul ploii

Domnul Fahad trăiește între nisipuri, într-un loc unde aerul arde, iar ciorchinii din picuri de ploaie nu se scutură mai deloc. Domnul Fahad a fost pentru câteva zile pe vechiul continent. Multe din cele văzute au atins clapele albe ale încântării clinchetind armonios, dar nimic nu i-a plăcut mai mult bătrânului decât murmurul ploii atingând streșinile caselor în marele oraș, ca într-un concert cu instrumente de percuție. Domnul Fahad a decis că nu a auzit și nu a văzut vreodată ceva mai frumos, ceva care să îi mângâie cu mai multă gingășie coardele înlăuntrului, făcându-l să cânte.

Întors acasă, domnul Fahad a prins în două cuie o tablă veche și ruginită pe pervazul ferestrei și a înfipt prin tocul ei un tub subțire din plastic, având în capăt o pâlnie îngustă.

Dimineața când se trezește, domnul Fahad toarnă o cană cu apă în pâlnia din susul fereștii, apoi se ghemuiește înapoi în așternuturi. Apa curge încetișor din pâlnie, trece prin tubul subțire dincolo de tocul fereștii și se împrăștie în picuri mici și timizi, ca puii de vrabie nezburați încă, căzând repezit peste tabla subțire, așa cum ciocănelul de fag cade peste clapele xilofonului.

Domnul Fahad zâmbește în vis, în timp ce apa se evaporă atingând metalul încins.