Coronavirus de Colibrești

Tanti Marioara are coronavirus. Nu, nu i-a spus niciun medic, i-a spus Costică. Costică nu are coronavirus, Costică are un tractor. Că de-aici i s-a și întărit credința cu coronavirusul, de la tractor.

- Tanti Marioara, mie tractoru îmi zice când e bolnav, că tușește într-un fel anume. Îl știu ca pe copilu meu. El îmi zice ce îl doare, eu îl ascult, notez și purced să-i alin durerile. Când nu-i a bună face așaaa... pâr-pâr-pâr-pâr, poc-poc, pâr-pâr-pâr-pâr, poc-poc, în loc de pâr-pâr-pâr-pâr, pâr-pâr-pâr-pâr și atât! Și eu știu atunci că a luat ceva virus, pă la curele, pă la aprindere, pă la apa din motorină că-i prea multă. Uneori nu-i decât o năpârcă de șobolan flămând care s-a băgat înăuntru la motor și roade firele. Da atunci e simplu, că am o bobină de sârmă pe schimbător, le înlocuiesc, le izolez cu lecoplast și gata, e ca nou băiatu. Alteori e mai grav, că d-aia am și nevoie de statoscop. Că atunci dau drumul la motor și stau așa lângă el să-l ascult. Daca tușește dau să aflu de unde vine tusea, ca s-o alung. Da dacă stă, e problemă mare. Înseamnă că virusu l-a atacat acolo unde îl doare mai tare, la ardere. Ca de exemplu acuma, că de când cu virusu ăsta nou, nu știu ce are da nu mai tușește la fel. Acu face pâr-pâr-pâr-pâr, poc-poc, pâr-pâr-pâr-pâr, poc-poc, pac! Pac ăsta e nou și tare mă îngrijorează, chiar dacă statoscopu îmi spune că nu stă. Așa și cu matale Tanti Marioara, tușești, tare urât mai tușești. Tușești taman ca Grigore al meu, pâr-pâr-pâr-pâr, poc-poc pâr-pâr-pâr-pâr, poc-poc, pac! Îi musai că l-ai luat!

Tanti Marioara și-a făcut cruce de trei ori, a scuipat în stânga, apoi și-a făcut încă de trei ori cruce scuipând în dreapta, apoi a făcut zece pași îndărăt închinându-se încă o dată și a exclamat doar atât: „Doamne Sfinte!” Pe urmă l-a lăsat pe Costică sprijinit de stâlpul porții și s-a dus să dea la vacă.

Abia trei seri mai pe urmă a aflat că nu-i de glumă cu virusu, că dacă nu-l are îl ia de la alții, iar dacă îl are deja, îl împarte cu restul. Că Patricia o să-l ia prima, apoi Mihăiță, apoi alea micile. Tanti Marioara tare s-a mai speriat, dar nu s-a pierdut cu firea. Că-i vădană zdravănă și trecută prin greutățile vieții. Și-a scuipat în sân de cinci ori și o dată peste umăr, și-a strâns nodul de la basma sub bărbie și l-a întrebat răspicat pe Clevete:

- Și acu ce trebuie să fac?

- Păi întâi de toate trebuie să te speli pe mâini cu dizifectant – a spus Clevete cu hotărâre, ridicând în aer arătătorul de la dreapta, pe care-l prinse și-l scutură bine cu degetele de la stânga, proclamând limpede. Asta una la mână!

- Apoi nu atingi pe nimeni și nimic, iar dacă atingi, iar te speli pe mâini – reluă Clevete ridicând și mijlociul de la dreapta, alături de arătător, în timp ce stânga se repezi vijelios să-l prindă și pe acesta și să-l scuture bine. Doi la mână!

Dar în timp ce degetele de la stânga se repezeau vijelios spre mijlociu, ca să îl prindă și să-l scuture bine, urechile auziră cuvintele pe care buzele le lăsaseră să scape. Clevete se rușină, opri degetele stângii din înaintarea vijelioasă și izolă mâna în buzunar.

- Trei...

- Care trei măăă... Hoo, stai așa! – îl opri Tanti Marioara încruntată. Nu trece ca nărodu peste șine. Ce-i ăla dizifectant?

Clevete se opri brusc și rămase câteva clipe așa încremenit, ca și cum ar fi intrat cu bicicleta în gardul de la dispensar.

- Dizifectant ieee... ca și cum dai cu spirt pe bubă.

Tanti Marioara se strâmbă, se scărpină în ceafă pe sub basma și decise rapid.

- Bine, atunci o să merg mâine la Coop să iau spirt. Vreo trei sticle... ba nu, vreo cinci, ca să-mi ajungă până la anul.

- Da! Da tz! – făcu Clevete rânjind șmecherește.

- Ce-i mă? Ce tz?

- E bine tanti, doar că s-a terminatără sticlele. Că toată lumea zise ca matale și ultimele zece le luă a lu Lombardezu, că cică lui i s-a infectat tot neamu. De la o ploșniță murdară pe picioare zic ei, da lumea zice că de la italianca aia de-a luat-o.

Tanti Marioara țuguie din nou buzele și după ce cugetă o vreme reveni cu o posibilă soluție salvatoare.

- Atunci o sa mă spăl cu pălincă, că și asta arde. Că d-asta punea ăl bătrân în loc de dizifectant. Pălinca merge?

- Cre că! – bombăni Clevete mărunt, fără să ridice ochii.

- Cât despre doi, Doamne apără și păzește, că-s femeie bătrână, pe cine Doamne Sfinte să mai ating?

- Nu Tanti Marioara, că asta nu are treabă cu secsu. Că nu se ia prin lichide, se ia numa prin solide. Cum să-ți explic eu lu matale, virușii ăștia e ca țânțarii, aproape că nu se vede și nu se simte. Se așază pe toate alea, pe piele, pe haine, pe stâlpu porții și stau acolo nemișcați paișpe zile, pe urmă se plictisesc și pleacă mai departe. Și îs așa de mici că nu-i vede nimeni, decât doctorii, că ei au ochii mari și dacă nu-i au, pune ochelari. Și ăștia nu ia ca țânțarii, ăștia dă, dă boală, dă febră, dă tuse. Și d-aia n-are treabă cu secsu, da are cu atinsu, așa cum atinge degetele de la stânga pe alea de la dreapta – zâmbi Clevete pe sub mustață, roșind abia sesizabil și privind în jos spre mâna prizonieră în buzunar.  Că dacă te atingi de cineva, țop, virusu sare de pe o mână pe alta și intră sub pielea lu matale. Da nu numa cu atinsu e problemă, că ăștia și zboară, da zboară numa trei metri, că pe urmă obosește. Deci trebuie să stai la mai mult de trei metri de oricine dacă nu vrei s-o iei. Da cel mai bine e să nu ieși din casă deloc, iar dacă ieși să nu vezi pe nimeni – mai adăugă Clevete sfătos, acoperindu-și cu mâneca cămășii ochii, pentru exemplificare.    

- Trei metri? Și asta cam cât e mai precis? – întrebă Tanti Marioara încruntându-se.

Clevete își puse o palmă sub bărbie și rămase cu capul înclinat gânditor înspre dreapta. Apoi îl răsuci înspre stânga și mai rămase cu el așa ceva vreme, încercă să deschidă gura pentru a se opri imediat și în cele din urma decretă.

- Trei metri e ca de la coarnele vacii la cur, când stă cu coada întinsă – concluzionă el mândru.

Tanti Marioara încercă să întindă imaginar pielea vacii, cu tot cu coada întinsă, pe ulucile de la gard și se îngrozi.

- Vai de mine și de mama mea, e mult, e foarte mult! Și io cum mai dau de mâncare lu Patricia, lu Mihăiță și lu alea micile dacă atâta-i trei metri? Că moare ei de foame înainte să moară țânțarii ăia ai tăi de plictiseală.

Clevete simți responsabilitatea momentului și se încrâncenă într-însul pentru a găsi o soluție pentru problema proaspăt ridicată.

- Cu furca – sări el cu gura până la urechi. Că este și furci de trei metri, iar dacă nu este le pui matale o prăjină lungă în fund și gata.

- Ce vorbești istetule! Să le dau la găini grăunțe cu furca, bravo! La astea le arunc din poală peste gard, io la vacă și la porc mă gândeam.

- Da tanti, la... – încercă Clevete să remedieze situația dar era deja prea târziu.

- Lasă, lasă, că mă descurc eu, tu treci la trei – îl repezi ea, pentru a reveni apoi subit. Auzi, da dacă degetele atinge... da lasă... – renunță în cele din urmă, privind în ochii lui Clevete și citind în ei că persoana nu prezintă suficientă încredere pentru un subiect atât de sensibil.

- Treiii... - începu Clevete, dar nu mai reuși să înnoade firul cuvintelor. Trei rămase să plutească o vreme în aer ca un nor străveziu, fără contur și fără substanță. Aaa... trei e că dacă o iei e musai că o s-o și dai. Deci nu ai voie cu avionu, cu trenu, cu mașina, sau cu vaca. Că altfel trebuie să vină să te ia cu aiaaa... cum îi zice... cuuu... trotineta... na, c-am uitat...

- Cum cu vaca, mă nărodule!

- Pai nu-ți spusei tanti de ăia trei metri?! Dacă e să te ferești de dat, trebuie să te ferești și de luat și invers. Cum o dăm tot la vacă ajungem...

- Hai lasă-mă că mă înnebunești. Zi mai bine io de unde știu că îi am?!

- Păi dacă virușii ăștia te place, intră în pielea lu matale și din cauză că se freacă prin tot corpu dinăuntru ca să ajungă care încotro, se încing și faci febră – turui Clevete dintr-o răsuflare, ca și cum ar fi învățat textul pe de rost.    

- Așaaa?! – se miră până peste poate Tanti Marioara.

- Și pe urmă e problema că te lasă fără suflare.  

- Da de ce să te lase, mă, fără suflare?!

- Pai io știu tanti? Cred că de la atâta alergare, că așa zicea și Maricica lu Furnică, că ea dimineața când aleargă singură pe uliță ca să-și ție silueta, ajunge acasă moartă și cu răsuflarea tăiată. Auzii că așa-i și cu virușii ăștia, te lasă moartă și cu răsuflarea tăiată.

- Drăcia naibii – murmură Tanti Marioara rămasă cu gândul la umbra vacii cu tot cu coada întinsă. Era imensă. Și atunci ce-i de făcut?

- Păi tanti, dacă e semne de viruși, cel mai bine e să te întinzi în pat și să bei un ceai cald.

- De care?

- De orișicare, nu contează, cald să fie. Că atunci virușii nu mai trebuie să alerge atâta, ba se gudură în ceaiul ăla fierbinte ca-n plapumă și uită să mai ajungă unde voia ei să ajungă.

- Ei, asta nu e așa greu. Da ia spune tu Clevete, dacă fac io toata astea, trece?!

Clevete rămase iar înțepenit, ca și cum n-ar fi reușit să-si desprindă bicicleta din gardul dispensarului și nici nasul dintre cărămizi.

- Musai tanti! – minți el hotărât, căci în Colibrești nimeni nu fusese infectat de viruși și cu atât mai puțin lecuit.

***

- Auziși Vetuto?! – mormăi Tanti Marioara către femeile care veneau pe-nserat cu vacile către casă, ca niște umbre alunecând pe fundalul unui tablou în tonuri multiple de albastru.

- Ce-i? – răspunse una din ele lăsând funia vacii.

- Cică virușii stă ca țânțarii pe piele paișpe zile, pe urmă se plictisește și pleacă.

- Știu, îmi zise Clevete.

- Da auzi...

- Ce-i?

- Dacă degetele de la stânga nu prinde degetele de la dreapta, da prinde altceva, se ia?

Femeia rămase încremenită locului, o măsură pe Tanti Marioara din cap până în picioare, luă distanța socială de trei metri și murmură abia auzit.

- Cred că te-a prins, femeie...

Apoi ridică iar funia vacii și o porni încetișor către casă.