Inelul

Da, da, o să mi se întâmple mie asta când o zbura pinguinul, rosti prima, o girafă blondă, subțire, cu picioare lungi și cu un profil cam călos. 

O să vină de unde te aștepți mai puțin, insistă a doua, o zebră brunetă cu șuvițe oxigenate, mignonă și cam peltică. 

Ședeau amândouă pe nisip și din când în când aruncau câte-o privire înspre mare. 

Ai văzut porcu ăla, spuse girafa cu ochii în pământ rostogolind cu copita o portocală. Era mistreț și misogin. Auzi, cică am sânii mici. El nu se uită în oglindă că nu-mi ajunge nici la genunchi? Și apoi calul. Era beton, nu pot să zic, dar mi-a aruncat o privire din fugă, un ce faci pusy și-a dispărut în neant. Nici n-a așteptat să-mi ridic ochii din pământ și mie îmi ia ceva timp căci pământul e departe iar eu sunt timidă. A rămas doar colbul în urma copitelor sale. Despre hipopotam ce să mai vorbesc, mă vezi tu făcând pereche cu unul ca ăsta?! 

Zebra vru să spună ceva, dar privind-o pe prietena sa care se înfierbântase grozav renunță, iar cuvintele îi rămaseră ca un fir de iarbă între dinți. 

De unde, de unde să vină inelul ăla, continuă girafa. Am stat într-o zi la o șuetă cu unul. Mi-a părut cult, dar era de fapt un măgar. Mi-a zis că sunt slabă, că sunt mioapă fiindcă îl priveam strâmb de acolo de sus, că am picioarele ca niște bețe și că dacă eu am crescut așa nu înseamnă că alții n-au bună creștere. Nu mai târziu de ieri seară altul. L-am simțit cald și aproape, dar de fapt era un câine. A lătrat de câteva ori la mine și m-a convins definitiv. Dar nici eu nu m-am lăsat, i-am tras o labă peste botul ăla rânjit și am fugit. 

O vreme se asternu liniștea. Apoi se auzi un bâzâit ca de bondar. Când își ridicară privirile în sus girafa și zebra văzură pinguinul zburând în apropiere. Ateriză chiar în fața lor. Avea un frac negru, papion și în brate trei cești de ceai și un ceainic din porțelan. Fără să spună vreun cuvânt scoase din buzunar un șervet și îl întinse pe iarbă. Apoi așeză ceșcuțele în fața fiecăreia și servi din ceainic câte un ceai tuturor celor prezenți. Mirosea grozav a scorțișoară și a iasomie. 

Girafa rămase cu gura căscată. Așa ceva era dincolo de orice închipuire. Își ciupi o pată maro de pe burtă și simți usturime. Nu visa. 

Zebra zâmbi cu ochii în pământ. Ți-am spus eu. Apoi luă cutiuța pe care i-o adusese pinguinul, îi desfăcu capacul și o întinse girafei. Aceasta roși în toate cele 173 de pete maronii. 

Un inel? Un inel adevărat cu diamant, întrebă ea luând inelul și înșurubându-l în vârful urechii. Apoi încremeni. Care va să zică tu… oh Doamne, n-am bănuit niciodată, tu ești… tu de atâta timp… pe mine! Tuuu și cu și cu, sau doar cuuu, se bâlbâi ea cu gâtul plecat și cu ochii în lacrimi. O Doamne, cât de bucuroasă sunt. 

Zebra nu îi răspunse nimic, doar își trecu ușor buzele peste buzele sale. 

(text scris pentru Jokeri de cuvinte, pe poză dată)