M-a sunat Scufița Roșie

Acum două seri m-a sunat așa, pe nepusă masă, Scufița Roșie.

- Salut moșule! Ce faci? – m-a luat ea repede de pe picioare.

Recunosc că de aici, de la primele patru cuvinte, m-am blocat. Și nu de la toate patru, nu, ci doar de la o singură literă, de la m. Căci nu mi-a fost deloc clar dacă Scufița Roșie spusese “Salut Moșule!” cu M mare, adică mi se adresase foarte personal mie, sau “Salut moșule!” cu m mic, adică un fel de “Salut bătrâne!” tovărășesc și distant. Până la urmă mi-am spus că nu are prea mare importanță în contextul discuției și i-am răspuns rapid.

- Ce să fac, uite, mă pregăteam să pun de masă. Fac un ceai, că simt cum mă ia o răceală.

- Hai lasă răceala și fii atent aici la mine ce problemă am și pentru ce te-am sunat – a replicat ea scurt și la obiect, așa cum fac toți tinerii din ziua de azi, dornici să-și rezolve problemele rapid și eficient. Sincer, mă zbat în căldarea asta plină de zoaie de multă vreme, dar azi mi-am zis că e timpul să fac ceva și să nu mă mai tot văicăresc. Auzi, treaba e că m-am săturat până-n gât să fiu personajul pozitiv. Asta e, zău!

Aici Scufița Roșie s-a oprit, ca si cum ar fi încercat sa mai treacă o dată în revistă în gând motivele pentru care nu mai vrea să fie personajul pozitiv, ca nu care cumva să îi pară rău mai târziu.

- Zău, te saturi, mă! – a reluat ea, semn că evaluarea a dat cu plus. Și nu atât că nu mai vreau să fiu fata aia bună și cuminte, cât că e o ipocrizie incomensurabila în toată afacerea asta, mai ceva ca la alegerile astea pentru președinte. Hai să fim serioși! Crezi că mai e careva să nu bănuie măcar, nu vorbesc de certitudini, că mi-o trag cu Lupu?! Doar se știe că fetelor cuminți le plac băieții rai, nu am inventat eu chestia asta. Hai pe bune, chiar crede cineva că Lupu a ascuns-o în beci pe bunicuța și s-a băgat în așternuturile calde doar cu chiloții aia Jolidon pe el, numai ca să mă ia pe mine la învârtit cu răspunsuri de trei parale?! Moșule, e brici băiatul, ascultă la mine! Mușchi, mușchi, nu știu ce dracu face în pădure acolo, de ce fiare trage, da e valabil! Pe urmă ține la tăvăleală, moșule (recunosc că încă nu m-am dumirit dacă Moșule e cu M mare sau cu m mic). Nu-l dau jos de pe mine două ore încheiate. Și cu scheme, cu figuri, nu așaaa, nu știu de la cine le învață că pe lupoaică ați pus-o dracu să le dea să sugă lu Romulus și Remus, în loc să... În fine, e parfum băiatul. Șiii… aerul ăsta de fiară mă înnebunește… Îmi îngheață sângele în vene, mi se face inima mică mică câttt… și îmi fuge în sus de se proptește fix în omușor și stă acolo ghemuită gâtuindu-mi traheea, da nu-i bai, că de respirat nici nu se mai pune problema. Îți dai seama, când vine spre mine cu fălcile alea flămânde din care îi curg bale pofticioase, cu dinții ăia înșirați ca coloanele de la Romană și albi, de parcă s-a spălat cu tix în fiecare zi. Moșule, uite-așa îți trece toată viața prin fața ochilor, de zici că ți-a sunat ceasul cel din urmă, nu alta. Beton frate! Și totu asezonat cu vinu ăla pentru bunicuța, ha, ha, ha… a început să hohotească Scufița Roșie după care s-a oprit puțin să își tragă răsuflarea și a reluat.

- Păi vinul ăla era special pentru Lupu, moșule, cum naiba să dau io orzu pe gâște?! Păi bunicuța nici nu știe să facă diferența dintre borșul de la Aneta și Cotnariu de douăj dă lei din galantar de la Carrefour, apăi să recunoască un Cabernet Souvignon Mattiasson. Plus că am pus în coșuleț și alte marafeturi de la Pukka Food, niște șunculiță de se topește în gură, niște brânzică Brie De Meaux direct de la mămițica ei din Franța, niște icrișoare roșii că-s babane, că eu nu sunt o închipuită, recunosc sincer că nu-mi plac alea negre că până să descoperi ce-i cu ele, îți fug printre măsele și duse sunt pe gât, de nici nu știi ce gust au avut. Și capac peste toate, pun mereu în coșuleț o sticlă de Baileys Irish Cream, cu aromă Vanilla-Cinnamon, numai pentru buzițele și limbuța mea, ca să mă desfăt cât timp dă el gata sticla aia de vin. Orgie iese moșule, pot să mor în orice secundă pe deplin împăcată, înfruptată și consumată. Și atunci zi și tu, să nu-ți crape puțin obrazul și să te simți jenată când ma’mare îi citește lu ăla mic pe marginea patului: “Și Scufița Roșie se apropie atunci de pat și dădu perdelele la o parte. Bunicuța (aka Lupu) stătea întinsă în pat, cu scufia trasă peste ochi și avea o înfățișare atât de ciudată, încât fetița întrebă, vai, bunicuţo, da’ de ce ai urechi atât de mari?”. Îți zic io că nu urechile le are mari și nici ochii și nici mâinile și nici gura cum zice povestea. De fapt Charles a lu Perrault chiar de asta zice de toate pârțile astea multe în poveste, ca să țină departe atenția copiilor de partea semnificativă. Și mai e o treabă cu dedesubturi pe care doar noi câțiva o știm, io, moș Perrault, Lupu și cu Vânătorul. Lu Bunicuța nici nu i-am zis că am făcut avort, că imediat o apucau pandaliile și precis mă trimitea în Cuprins, să stau acolo înțepenită între titlu și capitolul unu. De fapt povestea e exact pe dos, că io aveam în burtă și pe Lupu, adică sămânța lui cum ar veni și un pic din bunicuța, că bătrână bătrână, da îi plac și ei băieții răi. De-a trebuit să vorbească moș Perrault cu ăla de apare în text ca Vânătorul, când de fapt el era chirurg toată ziua, să-l pună un pic pe linie cu problema. L-a îmbrăcat moș Perrault în verde, i-a pus o pușcă în mână și o pană la pălărie și atât i-a spus: “Băi băiatule, tu de aici până aici ai de zis, o singură frază și nimic mai mult, “Ei drăcie, nu-mi închipuiam c-o să te găsesc aici, ticălos bătrân! De când te caut!” și strigi tare când vine partea cu ticălos bătrân, să audă și Hansel și Gretel a lu Frații Grim. Și pe urmă pui pușca la ochi și te faci că tragi, că doar e poveste, nu se aude nici poc și nici nu iese fum, ne-am înțeles?! Și după ce ai terminat cu asta intri pe felia ta, iei bisturiul și îi faci cezariana.” Iar băiatul ăsta, Vânătorul își face treaba brici, îți spun eu. Să vezi numai ce dungă mititică am pe burtică – mai clipoci Scufița Roșie și se opri din nou să își mai tragă sufletul.

- Și d-aia zic că a trebuit să rescrie partea asta, că iar nu prea mergea la publicul de grădiniță, că pe urmă nu mai e o problemă, că ăștia mici sunt precoci tare și știu o grămadă de prostii de cum pășesc în școală. Da nu a fost mare scofală că doar a înlocuit Scufița Roșie cu Lupu și Lupu cu Scufița Roșie și gata treaba. Și io d-aia zic Moșule, că nu mă mai rabd în condițiile astea să sar într-un picior cu coșulețul plin de cozonac și să mă prefac că mă aplec sfioasă să miros mușețelu. E nașpa! Plus că mai e câte unu din ăla mic, tâmp și neastâmpărat, că deodată vezi că se ridică din așternut și se aruncă peste brațele lu bunică-sa, că nu, că să vadă el poza aia în care Scufița Roșie îi zice lu Bunicuța că ce gură mare are. Și atunci nu mai știu cum să mă mai pitesc ca să nu vadă ca sunt doar în bikini, da îmi las mereu mantia de velur pe spătarul scaunului, ca s-o arunc peste umeri când apar nătângi din ăștia mici cu nasul proptit în fotografie. Că lu Lupu ce-i pasă, el doar își trage cearceaful până sub bărbie și gata. Aaa… da și cu Bunicuța, să vezi ce-am mai pătimit. Că o ia Lupu și o ascunde în beci până ne facem noi de cap, ore bune cum ți-am zis. Înainte nu o băga în beci, o trimiteam cu o recipisă la sor’sa, în deal dincolo de pădure, da s-a prins scorpia de sor’sa care e mai tânără cu vreo cinci ani decât bunicuța și are mintea încă pufoasă, nu s-a bătucit de tot, că noi, adică io și cu Lupu, suntem bâtă la de-astea literare și puneam pe recipisă numa cuvinte aiurea, de i-a zis sor’sa lu Bunicuța “Vezi că ăștia te trag în piept. Te trimit aici doar așa de doru Lelii. Vezi care-i treaba, că nu miroase bine!”. Și nu-ți spun că ne-am trezit cu Bunicuța la geam exact când era acțiunea mai pe val. Io am țipat și i-am zis lu Lupu, “Vezi că e unu acolo sub fereastră, se benoclează la noi, voyeurul”. Nici prin gând nu mi-a trecut că e Bunicuța, io credeam că asta bea cafea cu biscuiți la scorpia de sor’sa. Noroc însă că-i aproape senilă, uită de la mână pân’ la gură ce i s-a întâmplat, că d-aia și merge treaba cu beciul, că numai ce-o aud că îmi zice după ce o aducem înapoi, arătându-mi palmele goale pe ambele fețe “Da nu știi tu drăguță după ce m-oi fi dus io în beci?! După varza murată sau după morcovi?! Că ptiu, bate-m-ar Sfântu, nu adusei nici una, nici alta”.

- Și d-aia zic Moșule, mă gândesc că poate ai pe cineva pe acolo pe la basme și snoave (încă nu m-am dumirit daca Moșule e cu M mare sau cu m mic), să ajusteze un pic povestea cu Scufița Roșie si să mai taie din coada asta țeapănă de cumințenie și bujori în obrăjori, că e greu de dus, crede-mă. Zic că poate adaugă cineva un paragraf acolo, cum că în drum spre căsuța bunicuței, Scufița Roșie se oprește la Căminul Cultural din sat, unde mixează la platane Miki Love și unde îl întâlnește pe Ion, de care se îndrăgostește nebunește la prima vedere. Și acolo, la Căminul Cultural, un pic dansează cu Ion, un pic se pupă cu Ion, un pic… știi tu Moșule mai bine, ca ești om trecut prin viață, nu trebuie să-ți mai explic eu. Iar pentru ăștia mici nu trebuie spunem explicit că se pipăie, ci că își ating pulpele din întâmplare când el o ajută pe ea, galant, să urce în mașină...

I-am explicat delicat lu Scufița Roșie că eu nu am pe nimeni acolo, că scriu textele singur, în intimitatea colțului meu întunecat de sufragerie și că nu am habar de alții de pe la basme și snoave care să o poată ajuta cu problema.

- Ești un moș fricos și prost crescut! Nu așa te porți cu o domnișoară! – a replicat ea violent și mi-a trântit brusc telefonul.

Da bine măcar că am aflat în al doișpelea ceas că moș se scrie cu m mic și nu cu M mare...