Omul-porc

 - Bună ziua, pot să vă ajut cu ceva? – întrebă scriitorul.

- Da, cred că da – răspunse bărbatul din fața sa vizibil jenat, frecându-și mâinile una în jurul celeilalte și ocolind cu ochii privirea interlocutorului.

Scriitorul tăcu, așteptând ca bărbatul să vorbească mai departe, dar cuvintele neputincioase nu păreau a fi în stare să-i depărteze buzele și să se strecoare printre ele. 

- Știu că pare o nebunie și că o să fie greu să acceptați ce-o să vă spun, dar cred că am în mine un porc – reuși bărbatul să expire cuvintele. 

- Un porc?! Un animal adică?! – se miră scriitorul și bărbatul încuviință dând din cap. Și când v-ați dat seama că aveți înăuntru un porc?

- Acu ceva vreme. N-aș putea spune exact când, să tot fie un an, un an și ceva. L-am auzit într-o noapte grohăind. Era o liniște absolută și am auzit așa, un fel de groh-groh surd. Am ciulit urechile și zgomotul s-a auzit din nou. Am crezut la început că a intrat în casă un animal, vreun câine, vreo vrabie. Am aprins luminile, am coborât la parter, am verificat toate camerele, coșurile de gunoi, cămara. Nu era nimeni. De cum m-am așezat în pat am auzit iar același zgomot, ca un hârâit când vrei să-ți cureți gâtul și să-ți dregi glasul. Dar nu era uman. După o vreme mi-am dat seama că vine dinăuntru. Atunci am zis că am iar probleme cu stomacul și m-am liniștit. Știți, am avut o gastrită urâtă când eram tânăr și de atunci mă mai supără din când în când. O vreme nu l-am mai auzit. De fapt ziua nu se aude niciodată, grohăiturile lui sunt acoperite de vaietul lumii. Doar seara când e foarte liniște se aude. Nu mereu și nu agresiv, ci mai degrabă ca un scâncet de copil, ca un tors de mâță.   

- E foarte interesant ce îmi spuneți. Cu totul ieșit din comun. Nu știu, chiar nu știu ce să zic. Dar prima întrebare care îmi vine în minte este de ce nu mergeți la un doctor, de ce ați venit la mine, eu sunt scriitor. 

- Știu, domnule, am venit special la dumneavoastră pentru că nu cred că e vorba de carne și oase, e vorba de suflet. Iar cărțile cu asta se ocupă, cu primenirea sufletului. Eu cred că așa cum grapa scarmănă pământul, îl mărunțește și-l netezește, ca să-i fie ușor seminței să încolțească, tot așa cartea scarmănă sufletul omului, îl mărunțește și-l netezește, ca să-i fie ușor seminței să rodească, doar că în cazul cărților sămânța tot de-aici se scutură, de cele mai multe ori.  

- Este foarte clar că e vorba despre interiorul dumneavoastră, despre psihic și nu despre învelișul de carne, asta e mai limpede ca apa din golful To Sua. Oricum, ceea ce-mi spuneți se învârte undeva între poetic și fantastic și e de domeniul iraționalului. Nimeni nu poate accepta că un animal, un porc în cazul nostru, poate trăi în interiorul unui om. 

- Oh, domnule, dacă ați consimți să stați măcar o noapte lângă mine v-ați convinge cu siguranță, fără să fie nevoie de explicațiile mele și ați fi la fel de intrigat. Vă asigur. 

Un zâmbet timid ateriză în colțul buzelor scriitorului, își trase sufletul câteva secunde, apoi își luă zborul. Se lăsă o tăcere hâdă, ce se adâncea între cei doi ca grăsimea fierbinte scursă-n putineiul cu unt. 

- Știți, există o poveste a lui Murakami, În căutarea oii fantastice, probabil că n-ați citit-o, în care o oaie intră în corpul oamenilor ca să-i conducă. Lui Murakami îi pare clar scopul intrării oii în corpul oamenilor, deși ceea ce a vrut să spună el cu adevărat prin această metaforă nu e pe deplin înțeles de restul lumii. Însă oaia interacționează cu cei pe care îi locuiește, le spune ce să facă, îi sâcâie. La prima vedere oaia și omul sunt două entități total diferite, ca și cum oaia ar avea creierul și gândirea ei, iar omul pe ale sale. Simțiți asta în relația dumneavoastră cu porcul? Vorbește cu dumneavoastră, vă comunică ceva, vă obligă sau vă instigă să faceți ceva? 

- Nu, domnule. Cum vă spuneam, face doar groh-groh, groh-groh. Și asta doar noapte, ziua nu știu ce face. Probabil că grohăiturile lui sunt acoperite de hărmălaia lumii. 

- Dar de un an, de când spuneți că a intrat înăuntru, simțiți că s-a schimbat ceva în modul în care gândiți sau acționați, pentru că într-un fel sau altul trebuie să-și facă simțită prezența, fie că e vorba de un porc real, fie de unul închipuit. Mintea dumneavoastră n-ar fi imaginat un porc, și nu e vorba de un animal oarecare ci de ditamai porcul, nu de un șoarece sau o libelulă, nu l-ar fi imaginat, cum ziceam, doar de dragul de a sta acolo înăuntru și a face din când în când, groh-groh, groh-groh. De aceea vă rog să vă gândiți bine, pentru că trebuie să fie ceva, ceva care iese din normalul lucrurilor, din mersul obișnuit de zi cu zi, din firesc.    

Omul-porc își duse o mână la falcă, își lăsă toată greutatea pe un picior și stătu așa ca o ciupercă vreme îndelungată. 

- Ei...?!

- Da, cred că da. 

Scriitorul își lungi gâtul spre el și așteptă. 

- Cred că porcul încearcă să vorbească cu mine de fiecare dată când apare ceva neplăcut în viața mea. Nu pot garanta, dar dacă stau bine să mă gândesc, așa pare să fie...

- Eiii, asta e grozav, ne apropiem... Eu cred că este vorba de o dedublare a personalității. Dacă la Murakami, oaia pare să fie duhul rău intrat în trup, care îi mână pe oameni să facă lucruri împotriva voinței lor, pentru propria ei satisfacție, în cazul dumneavoastră cred că e vorba de o dedublare a personalității, ca și cum ați trăi două persoane în același înveliș. Stresul societății, din ce în ce mai puternic și care-și schimbă întruna înfățișarea, ca un nor plimbându-se pe cer de la sud la nord, ne afectează atât de mult, încât o bucată din noi reușește să țină pasul, iar cealaltă bucată rămâne în urmă. Prima încearcă să se regenereze continuu pentru propria ei supraviețuire, încearcă să lupte cu toată energia pentru a fi în frunte, în timp ce a doua se blazează, simte că surplusul de efort necesar pentru a sta la suprafață nu e recompensat cu avantaje pe măsură și că o viață simplă care acoperă un set de nevoi minimaliste, precum și reorientarea către pământ, cu toate detaliile lui nevăzute de la înălțimea omului ce râvnește spre cer, e tot ce îi trebuie. De aici și ruptura. Cele două jumătăți supraviețuiesc dacă sunt hrănite de simțuri, iar simțurile la rândul lor sunt trecute prin mașina de tocat a gândirii și transformate în vreri. 

Omul-porc căzu pe gânduri. Nu pricepea deloc cum se poate ca el să doarmă cu el însuși în pat, să strângă bine plapuma în jurul trupului, iar celălalt să nu rămână dezvelit. Dacă trăiau doi oameni în el, unul ar fi trebuit să rămână cu spinarea dezvelită în noaptea rece și să-l doară șalele a doua zi dimineață. Iar pe el nu-l doreau șalele. Nici pe dreapta, nici pe stânga. Ceva era șubred în teoria scriitorului. 

- Eu zic că-i complicat ce spuneți dumneavoastră și nu cred că se potrivește în cazul meu. Nu trece testul cu plapuma. Și fiindcă scriitorul rămase cu gura căscată, îi explică pe scurt în ce constă testul. 

Scriitorul oftă. 

- Atunci s-ar putea să fie vorba despre ceva mult mai simplu. Există o teorie, precis n-ai auzit de ea, a elefantului și a călărețului. Asta e o teorie emisă foarte recent, dar ea există din timpurile cele mai vechi. Platon a încercat să explice același lucru prin alegoria carului, tras de doi cai diferiți. Carul reprezintă mintea omenească care e condusă de un cal nobil, elegant, docil, care e rațiunea, dar și de un al doilea care reprezintă contrariul, poftele, lenea, profitul. Ei bine, în noua teorie sunt aleși elefantul și călărețul care reprezintă practic aceleași două dimensiuni umane, dar vizual alegerile sunt mult mai sugestive. Elefantul reprezintă stabilitatea, baza, rânduiala și urmărește doar supraviețuirea individului. Atât, supraviețuirea! În timp ce călărețul e partea din noi care socotește, analizează, scormonește trecutul și face prospecțiuni în viitor. Călărețul are sentimente și e cel care vrea, care are dorințe. Însă călărețul nu poate fi cine e, adică cel din șa care mână elefantul înainte, dacă nu are stabilitate, cum ar veni dacă n-are elefantul sub fund. Înțelegi dumneata? E evident, nu poți de exemplu să construiești ceva, simbolic vorbind, dacă nu ai liniște. Și cel mai bun exemplu e scrisul, niciun autor nu poate scrie dacă nu are confortul gândirii și e bombardat continuu cu impulsuri sonore sau fizice. Și probabil că aici ne găsim. Eu cred că porcul e elefantul, își încheie scriitorul pledoaria mândru de sine.  

Omul-porc fu și mai derutat de noua teorie. 

- Cum ar veni... porcul e elefantul – bombăni el fără să fie în stare să proceseze nicio fărâmă din informațiile aruncate de scriitor. 

- Adică porcul mă ține pe mine deasupra, cum ar veni. Ca să stau în șa, să văd lumea de sus și drumul înainte. El calcă în picioare toate tufișurile, pomii, uscăciunile care apar în față, pentru ca eu să nu mă împiedic. 

Mintea omului-porc se lumina pe măsură ce cuvintele se înșiruiau, ca o potecă pe care un lampagiu cenușiu aprinde rând pe rând felinarele.

- E perfect! Ai spus-o mai bine ca Haidt, mult mai bine! 

Omul-porc își înclină capul spre dreapta, apoi spre stânga și concluzionă.

- Asta se poate. Pentru că de fiecare dată când mi-a fost greu, porcul s-a comportat exact ca elefantul de care vorbiți, dacă stau să mă gândesc bine. O să mai cuget la asta, a mai adăugat omul-porc, a mulțumit și a plecat. 

Ajuns acasă bărbatul se lăsă în fotoliu, își propti bărbia în palme și rumegă vorbele scriitorului. După o vreme se îndreptă de spate și strigă tare.

- Găinăăă! 

Imediat se auzi un cotcodac și un fâșâit, ca un morman de pene zburlindu-se, traversă încăperea. Omul-porc îi ceru găinii un ou, pe care-l prăji și-l mâncă din două înghițituri. Oul înțelepciunii, așa îl considera bărbatul. De fiecare dată când se afla la ananghie, chema găina cu ouă minune și înfuleca câte un ou. Se simțea cu fiecare ocazie mai liniștit, mai încrezător în forțele sale, mai îndrăzneț. 

- M-am tot gândit la ce a spus scriitorul ăla. A bătut câmpii mai tot timpul, dar mi-a vorbit de unul deștept, Hiadt parcă a zis că îl cheamă. Și ăsta aflase de elefant și de călăreț. Eu zic să-l primim și pe porc. M-am tot uitat înapoi și scriitorul, de fapt Haidt ăsta, are dreptate. Noi doi facem pereche bună, Găină, dar în trei ar merge și mai bine, pentru că tu îmi dai toată încrederea, toată puterea de care am nevoie, dar porcul mănâncă toate lăturile lumii scăpându-mă de ele.  Face aici exact ce face elefantul lui Hiadt, curăță locul de toate rahaturile, pentru ca noi să zburăm de pe o scândură pe alta, Găină. Și nu știi cât mă ajută asta! Ei, ce spui, îl primim?!

- Desigur, pare absolut rațional ce spui. Și cred că băgându-l în echipă nu vom avea decât de câștigat. Îi fac loc chiar de azi! – adăugă Găina.